Molimele care au zguduit Europa

Continentul nostru a fost zguduit de mai multe ori de molime devastatoare. Două dintre ele "Marea ciumă" şi "Gripa spaniolă" au decimat dramatic populaţia Europei. Între timp, medicina a făcut paşi uriaşi, dar pericolul numit Ebola este unul major, care nu trebuie ignorat, chiar dacă în acest moment pare să se afle la mare distanţă.

"Marea ciumă" a reuşit în câţiva ani să îngrozească întregul continent, să clatine un imperiu şi să ducă la un regres demografic dramatic. Primii ani ai secolului XIV lansează un semnal clar care anunţa încetarea creşterii economice şi prefigura zorii unei noi crize. Clima suferă modificări evidente, devine mai umedă şi mai rece în vestul continentului, exploatate intensiv din cauza presiunii demografice, terenurile dau semne de epuizare, iar recoltele devin tot mai modeste. Pe acest fond epidemiile încep să-şi facă de cap. Massimo Livi Bacci în volumul "Populaţia în istoria Europei" şi Leonardo Benevolo, în "Oraşul în istoria Europei" au alocat spaţii ample molimelor care au produs mari pierderi omeneşti în ultimul mileniu. Ciuma dispăruse din Europa încă din secolul al VIII-lea însă făcea în continuare victime în Asia, iar în urma unui prim război în care au fost folosite "arme biologice" ( în asediul Caffei, mongolii au aruncat cadavrele celor morţi de ciumă pe vasele italiene participante la război ) genovezii şi veneţienii au adus această teribilă boală în Constantinopol, în 1347. După ce primul pas a fost făcut, epidemia s-a răspândit rapid pe drumurile comerciale care legau Balcanii de oraşele italiene. Cele mai afectate au fost oraşele cu o densitate mare a populaţiei, iar comunităţile mici, închise, odată străpunse de boală erau complet decimate. În "Cronica ilustrată a omenirii - Din Evul Mediu în Epoca Modernă" (volumul 6) se vorbeşte de modul în care curtea papală de la Avignon a fost pur şi simplu "rasă" de ciumă şi sunt prezentate şi câteva cifre relevante: "La mijlocul secolului XIV, ciuma copleşeşte Europa. Moartea Neagră răpune în total 25.000.000 de oameni. Condiţiile precare de igienă înlesnesc răspândirea rapidă şi apariţia de noi focare ale epidemiei mortale. Viaţa oamenilor este marcată de o teamă apocaliptică.(...) Medicina medievală nu face faţă în lupta contra ciumei. De exemplu, în Montpellier, Franţa, medicii înşişi mor de epidemie". Boala se transmitea nestingherită prin contact fizic direct, dar şi prin atmosferă, acest lucru nefiind foarte clar nici pentru medicii vremii, singura măsură pe care o luau membrii unei comunităţi fiind aceea de a se strânge laolaltă în biserici şi să se roage pentru izbăvire. Evident că aceste procedee nu făceau decât să ducă la o mai mare răspândire a bolii. În anumite zone din Europa a dispărut până la 70% din populaţie. Au existat şi zone mai puţin afectate, cum ar fi Polonia sau Boemia şi zone izolate din nordul continentului, acestea intrând în carantină, ceea ce a dus la diminuarea comerţului. Prăbuşirea demografică a fost uluitoare, fiind nevoie de mai bine de 150 de ani pentru a se ajunge la acelaşi nivel ca la începutul secolului al XIV-lea. Epidemia nu a dispărut definitiv, reapărând regulat în zone izolate din Europa apuseană până în secolul al XVIII-lea, iar în Est până în secolul al XIX-lea, fapt ce a creat o adevărată psihoză a ciumei la nivelul întregului continent cu consecinţe foarte grave asupra schimburilor comerciale şi a relaţiilor interumane. Nu doar ciuma a făcut ravagii în Europa, au existat şi alte boli la fel de periculoase. Epidemii extrem de grave de tifos, sifilis, "febră englezească", holeră şi febră galbenă au produs importante pierderi de vieţi omeneşti în secolele al XIV-lea şi al XV-lea.

Chiar dacă în cifre absolute "Gripa spaniolă" a făcut mai multe victime decât ciuma, trebuie ţinut seama că la începutul secolului XX, în Europa trăiau aproximativ de 6 ori mai mulţi oameni decât la începutul secolului XIV. La finele Primului Război Mondial, Europa s-a confruntat cu o nouă boală nemiloasă. Între 1918 şi 1919, pandemia de Gripă spaniolă a ucis peste 50.000.000 de oameni, majoritatea în Europa şi Asia. Denumirea de "Gripă spaniolă" vine de la faptul că pandemia a primit mai multă atenţie în ziarele spaniole decât în restul Europei, unde exista o puternică cenzură. Virusul a apărut în Statele Unite ale Americii, dar cazurile nu au fost făcute publice, soldaţii americani aducând în Europa această boală, după care virusul s-a răspândit în întreaga lume. Gripa a ucis 25.000.000 de oameni în primele 25 de săptămâni de la apariţie. Noul tip de gripă progresa mult mai rapid decât gripa comună iar medicina vremii nu a găsit un antidot. Rata mortalităţii era de peste 250 de ori mai mare decât în cazul unei gripe obişnuite.

Primele simptome erau frisoanele şi oboseala, ulterior plămânii erau invadaţi de lichid, după care invariabil venea decesul. Tratamentul cu ceai de muşeţel era cel mai la îndemână, dar nu era foarte eficient. În încercarea de a limita dezastrul s-a decis închiderea şcolilor, a restaurantelor şi în unele cazuri a fost oprită şi circulaţia trenurilor. În paralel cu "Gripa spaniolă" s-a manifestat şi tifosul, acesta făcând în aceeaşi perioadă 3.000.000 de victime. Abia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost descoperit un vaccin împotriva tifosului.

După cum se poate observa, libera circulaţie duce la o mai rapidă răspândire a unui astfel de virus, niciun continent nefiind scutit de emoţii, marele avantaj fiind reprezentat de faptul că mijloacele de combatere ale unor astfel de boli sunt mult mai avansate.