NIS PETROL: "Activitatea noastră pe plan local nu implică explorarea gazelor de şist"

C.P.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 6 aprilie 2015

Compania a fost acuzată anul trecut că ar fi poluat apa potabilă dintr-o comună din Timiş

Compania sârbă NIS Petrol, subsidiara grupului rusesc Gazprom, susţine că activitatea pe care o desfăşoară în ţara noastră nu implică explorarea gazelor de şist, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Reprezentanţii companiei au anunţat că vor începe, în acest an, etapa de prospectare în perimetrele concesionate din Bihor. Aceştia au confirmat declaraţiile de joi ale preşedintelui Consiliului Judeţean, Cornel Popa, care le-a transmis că "nu au venit într-un judeţ foarte prietenos".

NIS Petrol susţine că activitatea de prospectare este una neinvazivă, fără impact asupra mediului şi a populaţiei din perimetre şi că va fi realizată cu respectarea tuturor prevederilor legale şi a normelor de mediu din Uniunea Europeană.

În acordul de concesiune semnat cu statul nostru, care stă la baza prospectării, vor fi realizate lucrările de explorare pentru hidrocarburile convenţionale, au declarat oficialii NIS Petrol, care subliniază că resursele neconvenţionale, precum gazele de şist, nu fac obiectul activităţii companiei.

Potrivit surselor citate, activităţile de prospectare din judeţul Bihor, în perimetrele concesionate, nu vor fi derulate în apropierea staţiunilor balneare sau în proximitatea zonei metropolitane Oradea. Cele două perimetre din Bihor sunt deţinute de NIS Petrol în parteneriat cu compania canadiană East West Petroleum.

Totuşi, activitatea sârbilor nu este privită cu ochi buni de preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, care a spus joi că explorările companiei ar putea începe după sărbătorile de Paşte.

Domnia sa a declarat: "Eu le-am spus încă de la început (n.r. oficialilor NIS Petrol) că nu au venit într-un judeţ foarte prietenos cu ei. Le-am exprimat ceea ce gândesc eu şi ceea ce ştiu direct de la cetăţeni. Ei ne asigură că vor fi doar explorări, dar nu suntem naivi, pentru că nu se opresc niciodată doar la explorări. Susţin independenţa energetică , dar pe aceea care nu afectează mediul şi traiul oamenilor".

În ciuda faptului că NIS Petrol susţine că nu este interesată de gazele de şist din ţara noastră şi că nu ar deţine tehnologia necesară pentru astfel de lucrări, compania a fost acuzată anul trecut că activitatea ei a stat la baza contaminării apei potabile dintr-o localitate din judeţul Timiş.

Localnicii din comuna Beba Veche (Timiş) s-au plâns atunci că fostele exploatări de ţiţei sau posibilele explorări de gaze de şist, de la graniţa noastră sârbă, au fost cauzele care au determinat ca apa potabilă din zonă să fie contaminată cu produse petroliere, inclusiv arsen.

ONG-urile au spus că NIS Petrol ar avea un câmp de sonde la graniţa cu Serbia, unde se foloseşte tehnologia fracturării hidraulice de mare volum, iar primarul din Beba Veche a afirmat că aceste sonde ar fi fost responsabile pentru contaminarea apei potabile.

Activistul George Epurescu ne-a declarat, atunci, că acuzaţiile localnicilor sunt plauzibile, în condiţiile în care apa din pânza freatică este în permanentă mişcare şi circulă dinspre Serbia spre ţara noastră.

În replică, Vadim Smirnov, directorul general al NIS Petrol România a spus că acuzaţiile sunt puse în mod artificial pe seama activităţii de explorare a rezervelor de petrol în perimetrele din judeţul Timiş, pe care compania a derulat-o.Totodată, un raport al Agenţiei pentru protecţia Mediului Timiş a arătat că pânza freatică din Beba Veche nu a fost afectată în niciun fel de lucrările de explorare ale companiei NIS Petrol.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb