NOILE TRENURI, ÎN AŞTEPTARE Licitaţii demarate, licitaţii nefinalizate

GEORGE MARINESCU
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 6 aprilie 2020

Licitaţii demarate, licitaţii nefinalizate

Saga achiziţionării de material rulant de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) continuă. Deşi licitaţia demarată anul trecut pentru achiziţia a 40 de rame electrice pentru transportul regional nu a fost finalizată nici până acum, deoarece atribuirea contractului către asocierea chinezo-române CRRC- Astra Vagoane Arad a fost contestată la Tribunalul Bucureşti, ARF a demarat o nouă achiziţie pentru încă 20 de rame destinate transportului interregional de călători.

Anunţul privind demararea licitaţiei a fost publicat la finalul săptămânii trecute în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) şi în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE).

ARF arată într-un comunicat de presă remis Redacţiei: "Menţionăm că a fost lansată procedura de atribuire în vederea achiziţiei unui număr de 20 de rame electrice destinate serviciilor feroviare de transport călători pe rutele inter-regionale, precum şi a serviciilor accesorii de mentenanţă conform Caietului de Sarcini - instruirea personalului în ceea ce priveşte exploatarea, operarea trenurilor, transportul, asigurarea, punerea în funcţiune şi asistenţa tehnică în perioada de garanţie. Perioada de mentenanţă este de 15 ani, iar cea pentru garanţie este de 3 ani".

În formularul de contract de achiziţii au fost prevăzute două clauze de revizuire: posibilitatea suplimentării perioadei de mentenanţă cu încă 15 ani şi posibilitatea dublării cantităţilor achiziţionate, de la 20 la 40 de rame electrice. Suplimentarea prin dublare a cantităţilor şi serviciilor achiziţionate va putea fi făcută fără organizarea unei proceduri competitive, prin încheierea unui act adiţional.

Ramele achiziţionate vor fi distribuite tuturor operatorilor feroviari de călători pe bază de act adiţional la contractele de servicii publice, care urmează a fi elaborate în conformitate cu prevederile Regulamentului UE 1370/2007, cu modificările ulterioare şi cu preverile legislaţiei din România.

Valoarea estimată a achiziţiei este cuprinsă între 1,3 miliarde lei lei, fără TVA şi 3,7 miliarde lei, fără TVA. Finanţarea proiectului este asigurată prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, cofinanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat.

Durata contractului pentru livrarea ramelor electrice pentru transportul de călători interregional este de 31 luni.

Criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preţ.

40 de rame pentru transportul regional, blocate în hăţişul contestaţiilor

Amintim că în primăvara anului 2019, la trei ani de la înfiinţare, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a lansat o licitaţie asemănătoare pentru 40 de rame electrice regionale.

Licitaţia respectivă a fost contestată de două ori, întoarsă o dată la ARF de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

Consiliul, la sfârşitul lunii noiembrie 2019, a dat dreptate companiilor Alstom şi Siemens privind oferta depusă de Astra Vagoane - CRRC la achiziţia publică a celor 40 de rame electrice a ARF destinate transportului regional.

CNSC a dat dreptate nemulţumiţilor privind consumul de energie declarat al ramelor. Consumul declarat de cei trei ofertanţi a variat între 3,79 kwh/km şi 5,74 kwh/km, cel mai mic fiind cel declarat de asocierea sino-română. Consumul mic a fost însă contestat de competitorii europeni, aceştia afirmând că un consum atât de mic e imposibil. Drept urmare CNSC a decis: "Dispune comisiei de evaluare ca, împreună cu experţii cooptaţi sau prin cooptarea unor experţi suplimentari, să stabilească un unic mod de calcul al consumului de energie electrică mediu/km, pentru RE-R fără călători, în condiţiile stabilite la capitolul 3.27(Pct. 11.7 din Caietul de sarcini), conform motivării. După stabilirea acestei unice metode/algoritm/mod de calcul, comisia de evaluare va introduce parametrii proprii prezentaţi de cei trei ofertanţi, împreună cu indicatorii obligatoriu impuşi prin documentaţia de atribuire şi va stabili valorile finale pentru costul consumului de energie pe 15 ani pentru fiecare ofertă în parte".

Contestatarilor europeni li s-a dat dreptate şi cu privire la absenţa unei rame omologate, verificate în funcţionare de către asocierea plasată pe primul loc, CRRC - Astra. "Dispune comisiei de evaluare şi experţilor cooptaţi analiza suplimentară privind îndeplinirea cerinţei de la pct. 1.2.1 din caietul de sarcini, prin care autoritatea contractantă a impus ca vehiculul să fie bazat pe un design dovedit (verificat în exploatare) şi care să îndeplinească cerinţele specificate în caietul de sarcini. Dispune comisiei de evaluare să-i solicite ofertantului CRRC-Astra un calendar realist privind implementarea standardelor de interoperabilitate, a obţinerii autorizaţiilor şi avizelor obligatorii, probat pe prezentarea unor demersuri anterioare similare finalizate cu succes, conform motivării", s-a arătat în decizia Consiliului.

Decizia CNSC a anulat integral procesele verbale privind propunerile tehnice şi cele financiare, a căror punctaje însumate a dus la desemnarea ofertei CRRC - Astra drept câştigătoare.

În lipsa garniturilor de la ARF, operatorii achiziţionează ce pot

Autoritatea a fost obligată să reanalizeze, în termen de 60 de zile, oferta CRRC-Astra, desemnată iniţial câştigătoare de către ARF. În urma reanalizării, a fost suspendată procedura de atribuire.

Instituţia publică din cadrul Ministerului Transporturilor arată într-un comunicat de presă emis în 13 februarie 2020: "Autoritatea pentru Reformă Feroviară suspendă licitaţia pentru achiziţia primului lot de 40 de rame electrice regionale (RE-R). ARF informează că s-a încheiat evaluarea financiară şi verificarea documentaţiei suport DUAE (Documentaţie Unică de Achiziţie Europeană) actualizate, depuse în cadrul licitaţiei pentru achiziţia primului lot de 40 de Rame Electrice Regionale RE-R, de către cei trei ofertanţi: Asocierea CRRC-Astra Vagoane Arad, Siemens Mobility şi Alstom Ferroviaria S.p.A. Având în vedere contestaţiile în curs de soluţionare de către Tribunalul Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti, ce fac obiectul mai multor dosare reunite, comisia de evaluare a hotărât, raportându-se la prevederile legale în vigoare, suspendarea procedurii de atribuire până la comunicarea de către instanţele de judecată a hotărârilor definitive. Menţionăm că perioada de valabilitate a garanţiei de participare şi a perioadei de valabilitate a ofertelor a fost prelungită de cei trei ofertanţi, până la data de 20.07.2020".

În afară de achiziţiile demarate de ARF, fosta conducere a CFR Călători a iniţiat, în toamna anului trecut, o procedură pentru cumpărarea a 10 automotoare diesel, în condiţiile în care 60% din reţeaua feroviară din ţara noastră este neelectrificată.

Ultima achiziţie de automotoare de către CFR Călători datează din 2003, când au fost achiziţionate 120 de DMU Siemens Desiro, cunoscute sub denumirea de "Săgeata Albastră". Licitaţia pregătită de fostul director general al CFR Călători, Valentin Dorobanţu, viza, într-o primă fază cumpărarea unui automotor, cu posibilitatea prelungirii până la 10 rame. Era vorba despre achiziţionarea de rame automotoare cu tracţiune diesel pentru scurt şi mediu parcurs, cu o valoare cuprinsă între 18,5 milioane de lei şi 185 milioane de lei. Cu alte cuvinte, aproximativ 3,8 milioane de euro pe ramă. Contractul urma să fie încheiat iniţial pe un an, cu posibilitatea prelungirii până la patru ani.

CFR Călători a trimis către sistemul de achiziţii din Jurnalul Uniunii Europene documentaţia pentru cumpărarea unei cantităţi de până la 10 automotoare diesel spunea în toamna anului trecut, Valentin Dorobanţu, director general al companiei la acel moment.

Pe partea de vagoane el susţinea că CFR Călători va moderniza 54 de vagoane, din care 40 fuseseră deja livrate, iar 14 urmau să vină. Parcul de vagoane urma să ajungă la finalul lui 2019 la 1000 de unităţi, "pe plus faţă de ultimii ani cu 150-200 de vagoane", spunea Dorobanţu.

Dintre cele 10 automotoare, până acum numai două au intrat în patrimoniul CFR Călători, celelalte opt urmând să fie livrate până la sfârşitul acestui an.

Între timp, directorul general Valentin Dorobanţu a fost schimbat de la cârma CFR Călători fiind înlocuit de Dan Costescu, ce are acelaşi obiectiv: un parc de 1000 de vagoane pentru compania publică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb