Reporter: Domnule Constantinescu, sunteţi specialist în gambling. Ce înseamnă asta?
Sorin Constantinescu: Gamblingul este un domeniu foarte delicat, căci bunurile tranzacţionate nu sunt tangibile iar serviciile oferite nu răspund unei nevoi biologice primare. Gamblingul generează şi vinde un produs pe care clienţii îl cer abia după ce şi-au rezolvat restul nevoilor: distracţia. De aceea, în gambling trebuie să ştii să vinzi mai bine decât în orice altă industrie. Mi-a luat 18 ani să înţeleg fenomenul, am trecut prin studii economice, printr-o universitate de profil din Nevada, am condus cazinouri, mi-am dat doctoratul în domeniu, am participat la sute de congrese, conferinţe, expoziţii şi schimburi de experienţă şi încă nu pot spune cu mâna pe inimă că ştiu totul despre acest domeniu. Cu cât învăţ mai mult, realizez ce drum lung am înainte şi cât de naiv eram cu ani în urmă când credeam că le ştiu pe toate.
Reporter: Totuşi, dacă ar fi să rezumaţi acum secretul şi oportunităţile acestei industrii pentru un investitor din afară, ce aţi spune?
Sorin Constantinescu: Aş spune simplu, că gamblingul este pomul lăudat. Plin de fructe mari şi coapte, însă greu de cules fără know-how şi experienţă, într-un mediu concurenţial mai dur ca oriunde. Iar competenţa se capătă în ani şi ani de practică, de încercări, de studiu, o spun iar şi iar, căci pe mulţi acest domeniu îi cucereşte prin simplitatea lui: "lumea vrea să facă gambling, produsul este simplu de oferit, deschidem o companie de gambling şi aşteptăm să curgă banii". Aici e capcana: că totul pare simplu, dar nu este. În gambling, piaţa este totul. Cunoaşterea clientului pe toate palierele lui este esenţială: psihologia lui, profilul lui demografic, nişa lui financiară, categoria de vârstă, tipul cultural, geografic, mentalitatea lui, personalitatea lui socială, lista e lungă. Apoi, în piaţă mai există competitori cel puţin la fel de atenţi la aceste detalii. Profitul vine din micile diferenţe de la vârf, când reuşeşti să fii cu puţin mai bun decât ei pe un palier anume. Dacă adăugăm la asta şi noutatea extraordinară adusă de gamblingul online, cu toate provocările lui...
Reporter: Pare descurajant.
Sorin Constantinescu: Păi, nu? Nu există succes fără obstacole. Drumurile simple nu aduc, ci costă bani şi se parcurg în vacanţe. Dar că să fiu şi optimist: un investitor poate apela la un consultant care să-i ofere tot pachetul de cunoştinţe şi proceduri. Evident, el poate alege drumul lung şi costisitor al învăţării şi experienţei proprii - cum am făcut eu - însă în zilele noastre acesta este un lux, căci lumea se mişcă mai repede decât oricând şi pieţele sunt mai dinamice decât au fost vreodată.
Reporter: Sunteţi fondatorul unei astfel de companii de consultanţă (Gaming Consulting, n.n.). Ce oferiţi clienţilor?
Sorin Constantinescu: Am deschis Gaming Consulting în 2007, cu gândul la operatorii din zona jocurilor de noroc tradiţionale. Pe atunci, ideea că odată vom avea şi clienţi din gamblingul online era doar un gând îndepărtat. Între timp însă, odată cu explozia jocurilor online şi cu relaxarea legislaţiei în România, ne-am adaptat cu uşurinţă datorită background-ului în domeniu, iar astăzi suntem alături de cele mai mari firme de jocuri de noroc la distanţă care operează la noi în ţară. Acum ocupăm două treimi din piaţa românească de consultanţă în gambling. Nu suntem singurii, dar oferim o viziune unică: încercăm să creştem competenţa clienţilor noştri, să-i aducem în punctul în care nu mai au nevoie de noi. Nu le oferim doar pachetul birocratic sau legislativ, ci le transmitem viziunea noastră asupra pieţei din România cu dinamica ei specifică: sesizarea şi exploatarea trendurilor, strategiile specifice de comunicare şi marketing, diferenţele de abordare în raport cu alte pieţe sau cu tipul de piaţă standard din manualele de marketing. Evident, construim toată această structură de servicii pe o bază solidă: oferim documentaţie juridică la cheie prin colaborarea cu firma avocatului Traian Bota, singura casă de avocatură specializată, de aproape două decenii, strict pe domeniul jocurilor de noroc, concepem planuri de afaceri, proiecţii financiare şi economice, strategii de comunicare, pe scurt tot pachetul care să garanteze unui operator o intrare naturală şi cu şanse maxime pe piaţa românească.
Reporter: Ce clienţi aveţi?
Sorin Constantinescu: Cum am spus, peste două treimi din piaţa operatorilor din România apelează la noi, cele mai importante nume. Şi e natural, căci am fost mereu în "poll position". Acum doi ani când operatorii online au intrat pe o piaţă practic virgină, am marcat o mulţime de premiere: am obţinut primele licenţe temporare, primele licenţe clasa a II-a, primele licenţe online definitive, am licenţiat prima reţea cu "skinuri" (mai multe domenii de internet pe o platforma sub aceeaşi licenţă n.n.) şi chiar am organizat şi lansat recent primul studio de transmisie de jocuri de tip cazino pentru o companie listată la bursă şi care e în curs să ajungă la sute de angajaţi în România. În ultimul an, serviciile noastre s-au diversificat şi către consultanţă pentru operatori care şi-au relocat în România servicii de dezvoltare software sau servicii de suport clienţi sau pentru proiecte speciale în zona de marketing şi publicitate. Practic, tot ce ţine de gambling, cu precădere online.
Reporter: Asta voiam să vă întreb: care este impactul revoluţiei digitale în gambling?
Sorin Constantinescu: Uriaş, iar cine îl ignoră riscă să dispară. Am participat recent la câteva paneluri din cadrul expoziţiei anuale ICE Totally Gaming din Londra şi am constatat viteza cu care lucrurile evoluează pe segmentul online. De la un an la altul, expoziţia, care este cea mai mare şi relevantă din lume, un adevărat barometru pentru evoluţia industriei, este axată din ce în ce mai strict pe gamingul virtual, pe jocul de la distanţă. După cum vedem, până şi cazinourile live, tradiţionale, sunt accesate astăzi prin internet, graţie serviciilor de live dealer. Apoi, dispozitivele mobile au devenit pentru unii un blestem şi pentru alţii o binecuvântare. Cine ştie să ajungă la clienţii în mişcare cu servicii mobile bine puse la punct va câştiga procente însemnate din piaţă în timp record, provocare altădată imposibilă. În industria gamblingului s-a prevăzut o creştere procentuală anuală consolidată de 11% până în anul 2020, însă estimarea a fost depăşită: cifra de afaceri pe 2015 în gamblingul global a fost de 460 miliarde dolari, iar pe 2016 s-a apropiat de 700 de miliarde - totul datorită gamblingului online şi mai ales celui mobil.
Reporter: Cum face faţă legislaţia românească acestei viteze cu care lucrurile evoluează?
Sorin Constantinescu: Domeniul este foarte fluid, iar legislaţia care este acum un stimulent poate deveni foarte rapid o piedică, de aceea va fi mereu nevoie de adaptarea promptă a legilor la dinamica industriei. Chiar noi încercăm să aducem în România investitori noi, apăruţi recent pe pieţele internaţionale, iar aceştia îşi doresc un context legislativ versatil: stabil, dar şi dispus să se acomodeze rapid inovării, apariţiei de noi produse. Multe companii mari din UK caută să se relocheze în Europa după Brexit şi depinde doar de noi să le avem aici. România e stabilă şi predictibilă, iar asta contează cel mai mult pentru investitori - şi nu mă refer doar la cei care vor să profite de mâna de lucru ieftină în domeniul call-center sau suport, ci la relocarea cercetării, dezvolării de noi tehnologii, adică a domeniilor înalt competitive. Cele peste 1500 de locuri noi de muncă generate de această industrie în ultimul an în România ar trebui să vă dea o idee a anvergurii acestei migraţii către ţara noastră. Trendul acesta extraordinar nu trebuie să se oprească sub nicio formă.
Reporter: Avem aşadar de-a face cu o industrie cu perspective mari de creştere? Aţi paria pe asta?
Sorin Constantinescu: Deja am pariat tot ce am şi tot ce sunt pe acest domeniu. Şi încă nu am văzut totul. Privesc spre viitor cu fascinaţie şi sunt fericit că lucrez într-un domeniu care promite atât de mult.