OMUL SFINŢEŞTE LOCUL Ochii plâng şi gura râde: a murit Tamango

MAKE
Ziarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 10 iulie 2012

Ochii plâng şi gura râde: a murit Tamango

Unii spun că ar fi cântat muzică ţigănească veche, dar Tamango a fost, de fapt, şamanul Universului.

Priviţi-l în "Muro Shavo" ("Fiul meu") lui "Hara": ţine podeaua să n-o scape de sub ciocaţii lustruiţi, în paşi mărunţi, şi strigă "România", cu braţele des-chise larg, ridicând bastonul de bulibaşă, cu măciulie de argint - cârja lumii.

Avea o voce din miezul pământului, atât de grea, încât cădea şi răguşea când vroia să se înalţe şi ne ţinea pe toţi aici.

Acum, că a murit, ar trebui să ne temem - poate că pământul se va înclina şi ne vor aluneca ibricele de aramă în hău, vărsând cafeaua peste Calea Lactee.

Am băut o şampanie cu el, în "El Comandante".

El a dat-o.

La microfon, a spus, arătându-mă cu degetul, ca să mă deosebească din mulţime:

"Nu mă obligă nimic să ţin concertul ăsta. Dar am să cânt pentru tine. Nu te cunosc, nu ştiu cine eşti şi nici nu vreau să ştiu. Vreau să cânt pentru tine!"

La un moment dat, mi-a trimis o sticlă de şampanie, s-a apropiat, ne-am strâns mâinile, am ciocnit.

A continuat să cânte.

Apoi a plecat înainte să schimbăm vreo vorbă.

N-am ştiut că, puţin după aceea, a suferit un atac cerebral, apoi încă unul.

Şamanul Universului a redevenit un ursar necăjit de 65 de ani, prăbuşit, slab, de nerecunoscut, imobilizat în căsuţa din satul Valea Plopilor, judeţul Giurgiu, plângând la amintirea celebrităţii sale - fericirea lui.

A murit alaltăieri.

Când trăiesc, nu-i recunoaştem.

Când mor, îi uităm.

Dar, Lumea se menţine datorită lor.

Mulţumesc, Tamango, pentru concert!

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Dumnezeu sa-l ierte!

    Impresionant, dur si foarte adevarat articolul. Din pacate asa este de cand lumea...si pamintul...ni se recunosc meritele abia dupa ce parasim aceasta lume! Dumnezeu sa il odihneasca! Eu inca mai sper ca va veni o zi in care vom stii sa ne apreciem valorile! stiu ca poate suna a naivitate dar mai stiu ca fara speranta in ziua ce va veni, fara culoare si fara zambet nu poti visa!

    Fie-i tarana usoara!

    A fost un suflet mare. 

    Cel mai frumos articol dedicat tristului eveniment, din tot ce am citit azi. Make a reusit in putine cuvinte, fara dulcegarii nesincere, sa-l evoce pe "samanul universului", demonstrand o cunoastere adevarata a sufletului tiganesc si o compasiune sincera. Misto!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb