Confederaţia Operatorilor şi Trans-portatorilor Autorizaţi din România (COTAR) cere demararea unei anchete care să stabilească cine menţine pirateria şi fraudarea statului român. Operatorii din transportul de persoane solicită autorităţilor competente să ancheteze instituţiile, funcţionarii statului şi politicienii care fac posibilă fraudarea în formă continuată a statului român, prin inacţiune, din 2015, până în prezent.
Vasile Ştefănescu, preşedintele COTAR a declarat: "O parte a piraţilor se laudă cu 60.000 de clienţi pe zi, iar dacă facem un calcul, luând cel mai mic preţ, de 20 de lei pe zi pentru fiecare client, înmulţim cu numai 24 de zile pe lună şi cu 40 de luni, din 2015 până acum, ajungem la încasări de pes-te 280 de milioane de dolari, bani care au plecat din România. ANAF are sesizări de la noi de ani de zile, dar Ministerul Finanţelor încă ne mai spune că ANAF cercetează. De ce nu cercetează nicio instituţie a statului dacă nu cumva o parte din aceste sute de milioane au ajuns în conturile celor care susţin pirateria în România? Este atentat la siguranţa României. Nu pot să spună că nu ştiau, pentru că noi de trei ani de zile facem proteste şi atragem atenţia asupra acestei fraude".
Operatorii susţin că, în timp ce piraţii nu se supun niciuneia dintre legile României, dar se extind şi se promovea-ză ca alternativă la taximetrie, transportatorii care respectă legile şi plătesc statului toate taxele şi impozitele sunt obligaţi să-şi schimbe casele de marcat, deşi cele pe care le-au cumpărat deja ar putea fi folosite în continuare. Ei sunt nemulţumiţi şi de controalele efectuate de Consiliul Concurenţei la firmele autorizate, care şi-au exprimat nemulţumirea faţă de trans-portatorii neautorizaţi, în loc ca instituţia statului să facă verificări la firma Uber şi la cei care postează anunţuri pe site-ul blablacar.ro.
Ioan Comuşi, prim-vicepreşedintele COTAR a spus pentru Ziarul BURSA: "Am fost şi eu curios să aflu ce autorizaţii au cei de la Uber. Unii mi-au spus că funcţionează pe principiul rent a car, iar alţii au spus că funcţionează pe modelul car sharing. Ultimul concept nici nu există stabilit legislativ în ţara noastră. De aceea noi îi numim piraţi. Nu vi se pare corect ca Uber, Blabla Car, CDI, Speed Taxy şi alţii să fim toţi autorizaţi? Nu e normal ca, atunci când vă urcaţi într-un autoturism, să ştiţi practic, prin faptul că este autorizat, că şoferul respectiv nu este un infractor, un violator sau un criminal?"
Operatorii de transport au o soluţie pentru rezolvarea acestei situaţii: eliminarea sintagmelor "în mod repetat şi în mod permanent" din legea 38/2003, care au permis, în ultimii ani, ca activitatea neautorizată şi nelicenţiată de transport să ia o mare amploare.
• Lucian Şova, acuzat de haosul din transporturile de persoane
Transportatorii autorizaţi susţin că actualul ministru de resort, Lucian Şova, care a introdus, în anul 2015, sintagmele "în mod permanent" şi "în mod repetat" în cadrul legii 38/2003, împreună cu Corneliu Dumitriu - un prieten al ministrului, conform comunicatului de presă remis de COTAR - au încercat să provoa-ce haos şi în transportul de persoane prin curse regulate, vrând să aducă modificări cu câteva luni înainte de atribuirea de la începutul anului 2019.
Operatorii susţin că acolitul lui Lucian Şova, Corneliu Dumitriu, va căpăta un loc de şef seviciu, exact în cadrul Direcţiei de reglementări din cadrul MT, deşi ar fi incompatibil, deoarece soţia acestuia lucrează ca lector la Bacău, la un institut de formare profesională în transporturi. Ori, dacă, în urma concursului de astăzi şi mâine, Cornel Dumitriu va ocupa postul respectiv din cadrul Ministerului Transportului, el va fi supervizorul soţiei sale, pentru că va răspunde de partea de examinări şi va participa sau va trimite personal influenţat de acesta la examinări.
Ioan Comuşi, prim-vicepreşedinte al COTAR ne-a mai spus: "Domnul Lucian Şova este cel mai mare rău al transporturilor de persoane. Şova a creat tot haosul ăsta. Conform ordinului făcut de el cu Dumitriu, toţi operatorii vor trebui să participe din nou la licitaţie după 1 iulie 2018".
În susţinerea sa, prim-vicepreşedintele COTAR ne-a dat drept exemplu şi situaţia transportului de persoane în zona Bucureşti-Ilfov, ce ris-că să fie paralizat de la 1 ianuarie 2019. Conform lui Comuşi, deşi suntem la jumătatea lunii noiembrie, nicio autoritate publică, nicio instituţie nu a luat vreo decizie cu privire la reînnoirea licenţelor de traseu pentru zona respectivă.
Ioan Comuşi a menţionat: "Lucian Şova a încălcat legea şi nu a respectat o hotărâre definitivă şi irevocabilă a instanţei, prin care autorităţile erau obligate să organizeze licitaţia pentru licenţele de transport pentru Bucureşti-Ilfov. Pe 31 decembrie 2018, licenţele actuale vor expira, din punct de vedere al valabilităţii. Deoarece mai este o lună şi jumătate şi, până acum, nu s-a luat nicio decizie privind atribuirea viitoarelor licenţe, practic nu mai există timpul necesar pentru organizarea licitaţiei publice pentru atribuirea licenţelor de transport pentru zona Bucureşti-Ilfov, valabile de la 1 ianuarie 2019. Practic, din prima zi a noului an, transportul de persoane în zona Capitalei şi în împrejurimi va fi paralizat".
De altfel, pentru toate cele de mai sus, toţi transportatorii de persoane care s-au întâlnit la Cluj Napoca, în urmă cu 10 zile, au solicitat demisia lui Lucian Şova din funcţia de ministru al transporturilor.