Opriţi traficul cu apă chioară!

Pînă de curînd, eram convins că cele trei activităţi ilegale care contribuie cel mai mult la demolarea Româ-niei, prin instaurarea unor sisteme paralele şi necesarmente corupte de gestiune a autorităţii publice sunt: traficul de droguri, de persoane şi de mărfuri. Ceea ce se cheamă la noi campanie electorală mă obligă să adaug pe listă, chiar în capul ei, traficul de "Apă Chioară". Substanţa este aceea la care se referă expresia, tipică spaţiului socio-lingvistic românesc, "a te îmbăta cu apă chioară". Modul în care se des-făşoară discursurile electorale, semnele vizuale ale propagandei menite să-i "ajute" pe alegători să înţeleagă "opţiunile politice şi valoarea" candidaţilor mă conving, pe zi ce trece mai mult, că traficul cu apă chioară a devenit un pericol naţional. Nu doar datorită puternicelor proprietăţi halucinogene ale substanţei cu pricina, ci şi efectelor masive, dacă nu cumva ireversibile, de dependenţă, pe care le creează. Ceea ce mă îngrijorează cu adevărat nu este cît de multă apă chioară poate fi aruncată pe piaţă de candidaţii electorali, ci cît de setos soarbe alegătorul român din ulcioarele lăsate la fiecare colţ de stradă, la poarta fiecărei case, pe masa fiecărui cămin, ca şi cînd ar sorbi din cea mai pură apă de izvor! Ca şi cînd n-ar fi simţit niciodată în gură gustul sălciu al minciunii sfruntate, al promisiunilor uitate de îndată ce s-au închis urnele de vot în seara alegerilor, ori al aşa-ziselor scuze pentru că primarii şi consilierii locali n-au apucat să facă nimic din ceea ce promiseseră înainte de alegeri. Capacitatea noas-tră colectivă de-a ne îmbăta cu apă chioară reprezintă, actualmente, cel mai mare pericol care ne pîndeşte ca naţie. Nu o să risipesc timpul preţios al cititorului cu exemplificarea pe îndelete a talazurilor neobosite de apă chioară de care suntem inundaţi. Spicuiesc, de dragul ilustraţiei. Dintr-o fotografie abulică un personaj semi-analfabet care a ajuns primar de sector în Bucureşti şi pe aceas-tă cale "mare om politic", om cu dare de mînă, nu glumă!, de pe urma "afacerilor" din zona primăriei pe care a primit-o "cadou", unul care mai deunăzi garanta pe afişe profesori universitari, rectori de institute politehnice şi candidaţi la preşedinţia României, ne întinde şi astăzi o mînă, asigurîndu-ne că nu ne lasă la greu! Ba să ne lase... nene! Că şi de-o fi mai greu şi de nu, el tot nu ştie, nu poate şi nu vrea să facă nimic, după cum ne-a dovedit-o îndelung; nimic în afară, desigur, de şmecheriile din care şi-a croit avere de nabab, din care-şi hrăneşte "suporterii politici" şi găştile care-i "rezolvă" afacerile. Altul, dintr-un alt afiş, ne roagă să-l mai punem o tură în pîine pentru că n-a apucat să termine ceea ce n-a început niciodată pentru noi. N-o fi terminat nici pentru el, probabil! Altul zice să-l alegem, că el şi numai el e bun de "prim ministru de sector" (Doamne, mare-i grădina ta şi plină de minuni!); în sfîrşit, unul s-a apucat să dea cu pliciul după muşte, iar între timp promite cîte-n lună şi-n stele, de la transport gratuit pe lună şi în capitala ţării pînă la spălatul străzilor cu detergenţi bine parfumaţi (nu e clar dacă alea de la noi, ori de prin cele străinătăţuri, unde-şi ţine averile şi îşi face vacanţele)! Dacă n-am fi cu toţii atît de drogaţi cu apă chioară, am cere ca orice manifestare electorală, publică, fie ea televizată, audio-difuzată sau "pe viu", să înceapă şi să se tremine cu obligaţia candidatului de a afişa mare şi de a distribui prin fluturaşi electorali următoarele date, aşezate pe coloane: cît a fost bugetul însumat al primăriei respective în anii săi de "domnie" şi care sunt primele trei capitole de cheltuieli care au înghiţit 80% din fonduri. În plus, ANI, fiscul sau mai ştiu eu care instituţie publică ar trebui să ne certifice tabloul sintetic al veniturilor directe şi indirecte personale, ale candidatului, plus cele obţinute de firmele partidului pe care l-a reprezentat, în cei patru ani de mandat. Cu alte cuvinte, cît a fost debitul ugerului, a cui era găleata colectoare şi care au fost "iezi" abonaţi la ţîţa caprei! Că cine a muls, ştim! După ce avem datele acestea în faţă, putem să-l ascultăm cu atenţie pe candidat, fost primar sau consilier, pretendent nou sau ce-o fi el, eliberaţi de efectele adormitoare de raţiune ale apei chioare care ne este turnată şi în cap, în ochi, în pantofi şi în papuci de cei care vor de la noi un vot! Noi, însă... NU! Vorba lui Caragiale: "Noi stăm ca blegii în cafenele, şi-n berării, şi-n cluburi, şi lăsăm pe toţi apelpisiţii, cari ard să puie iar mîna pe slujbuşoare, ca să-şi facă de cap...". Drept e că, aici, Caragiale trebuie puţin corectat. Mai stă lumea în cafenele, dar tot mai puţină şi, pentru că este tot mai săracă, stă mai mult pe acasă, ori se vîntură pe străzi, prin pieţe, ori prin mall-uri aşa, de-un pamplezir, ca să nu prindă rădăcină-n podele. Cu cheltuielile, mai uşor: criză mare, monşer şi leafa, după buget, tot ca la Pristanda, mică, să trăiţi Coane Fănică!

Acum, pe bună dreptate, cineva o să spună: Bine-bine, ăia au fost cum au fost, ăştia au fost tot aşa, ori şi mai rău, acum ce să facem? Pe cine să alegem? După mine, aici, în formularea aceasta a întrebării se văd efectele halucinogenului numit "apă chioară". Problema nu este de unde să luăm nişte "îngeri", ca să-i înlocuim pe "draci". Dacă dintr-un motiv sau altul cu toţii sunt înrolaţi, ori se înrolează în armata cea mare a lui Scaraoţchi, de îndată ce dau de bucatele cele dulci ale guvernării şi administraţiei publice, măcar să plătească pentru "distracţie"! Noi, alegătorii, avem dreptul şi chiar datoria, cred eu, pentru a ne salva interesele, să inventăm pentru uzul lor pucioasa, cazanele, furcile şi toate angaralele necesare funcţionării Iadului, nu acela ipotetic din scrierile biblice, ori din paginile lui Dante, ci unul concret, amenajat aici, pe lumea asta în care trăim, chiar în centrul spaţiului nostru public. Acolo să-i trimitem şi nu mă refer doar la mecanismele justiţiei, de îndată ce şi-au terminat mandatul, ba chiar mai înainte, dacă faptele lor îi califică pentru destinaţia cu pricina.

O să spuneţi că nu-i bine să ne jucăm de-a Atotputernicul! Poate aveţi dreptate, dar nici să ne îmbătăm la nesfîrşit cu apă chioară nu mi se pare o soluţie!