"Petrom" va investi, până în 2011, circa 60 milioane euro pentru alinierea Rafinăriei Arpechim la standardele de mediu, urmând ca, în acelaşi an, unitatea să respecte în întregime aceste standarde, a declarat Jeffrey Rinker, membru al Directoratului Petrom, responabil de rafinare.
Potrivit NewsIn, domnia sa a precizat: "Strategia de dezvoltare a companiei pentru 2010 prevede proiecte importante de modernizare în ambele rafinării, care se ridică la peste un miliard de euro. Circa 200 milioane de euro sunt alocaţi proiectelor de retehnologizare şi modernizare a Arpechim, circa 60 de milioane de euro din acest buget sunt pentru proiectele de mediu. Cel mai îndepărtat termen de finalizare a investiţiilor de mediu de la Arpechim este în anul 2011. În acest moment, ne concentrăm asupra implementării modificărilor cerute de autorităţile de mediu la Arpechim, pe care sperăm să le putem opera până la sfârşitul lunii iulie".
Reprezentantul "Petrom" susţine că nici în planurile OMV şi nici în planurile companiei româneşti nu figurează, în acest moment, vânzarea Arpechim. Jeffrey Rinker a subliniat: "Avem în vedere gestionarea celor două rafinării ca una singură şi implementarea unor măsuri, care să conducă la reducerea costurilor şi creşterea eficienţei. Totodată intenţionăm să construim patru conducte noi între cele două rafinării, pentru transportul ţiţeiului şi produselor petroliere".
Surse din Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului declarau, vineri, pentru NewsIn, că "Petrom" a convenit cu autorităţile de mediu un plan de închidere a rafinăriei Arpechim, care va permite companiei să continue producţia de carburanţi şi produse petrochimice timp de trei luni de zile.