PIAŢA MUNCII Sprijin de 117 milioane de euro pentru calificarea profesională

O.D.
Ziarul BURSA #Companii #Resurse Umane / 22 septembrie 2022

Sprijin de 117 milioane de euro pentru calificarea profesională

Integrarea pe piaţa muncii a persoanelor vulnerabile reprezintă o provocare pentru autorităţi. Există proiecte, există şi finanţare, dar cu toate acestea problemele sunt în continuare foarte mari. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, a lansat trei apeluri de proiecte, în valoare totală de 117 milioane de euro, pentru sprijinirea calificării profesionale pentru meserii de bază şi integrarea pe piaţa muncii a persoanelor vulnerabile. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş a declarat: "Ne confruntăm cu următoarea situaţie: pe fondul condiţiilor dificile generate de criza economică la care se adaugă progresul tehnologic şi, nu în ultimul rând, îmbătrânirea populaţiei, economia românească trebuie să gestioneze probleme serioase în domeniul utilizării forţei de muncă, cu o serie de distorsiuni pe piaţa muncii, care se traduc prin coexistenţa unui deficit de forţă de muncă. Venim cu acest pachet de măsuri personalizate de 117 milioane de euro pentru a răspunde nevoii de creştere a gradului de informare şi educare a populaţiei, adresate mai ales celor vulnerabili. În acelaşi timp, reuşim astfel să susţinem meseriile de bază din economia naţională".

Potrivit unui comunicat al MIPE primul apel lansat marţi este apelul competitiv "Îmbunătăţirea nivelului de competenţe profesionale şi creşterea gradului de ocupare a şomerilor şi persoanelor inactive în corelare cu nevoile pieţei muncii", aferent Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 3 - Locuri de muncă pentru toţi, în valoare de 60 de milioane de euro. Cel de-al doilea este apelul non-competitiv "Stimularea mobilităţii şi subvenţionarea locurilor de muncă pentru şomeri şi persoane inactive, persoane de etnie Romă, persoane din mediul rural", aferent Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 3 - Locuri de muncă pentru toţi, în valoare de 50 de milioane de euro, iar cel de-al treilea apelul non-competitiv "Măsuri pentru tinerii NEET II- Subvenţionarea locurilor de muncă", aferent Programului Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa Prioritară 2 - Îmbunătăţirea situaţiei tinerilor din categoria NEETs, în valoare de 7 milioane de euro. Secretarul de stat Bogdan Simcea a afirmat: "România încă se confruntă cu provocări majore pe piaţa muncii, atât în ceea ce priveşte ocuparea, cât şi sărăcia. Sunt probleme cauzate, pe deoparte de contextul economic general, dar şi de legătura slabă a sistemului de educaţie cu cererea reală de competenţe şi lipsa de experienţă în muncă, fapt care duce la rate reduse de inserţie pe piaţa muncii. Prin lansarea acestor apeluri de proiecte ne concentrăm asupra priorităţilor imediate pentru România, reprezentând o sursă importantă de investiţii privind ocuparea forţei de muncă, educaţia, combaterea sărăciei şi sprijinirea serviciilor sociale".

În cadrul primului apel se vor finanţa programe de formare în meserii necesare angajatorilor ce activează în unul din următoarele sectoare economice: turism şi eco-turism, textile şi pielărie, lemn şi mobilă, construcţii, industrie auto şi componente, procesarea alimentelor şi a băuturilor, sănătate şi produse farmaceutice, energie şi management de mediu, bioeconomie (agricultura, silvicultură, pescuit şi acvacultură), biofarmaceutică şi biotehnologii. Potrivit MIPE: "Proiectele se adresează unui grup ţintă de aproximativ 6.000 de beneficiari, şomeri şi persoane inactive, cu accent pe şomerii de lungă durată, lucrătorii vârstnici (55-64 ani), persoanele cu dizabilităţi, persoanele cu nivel redus de educaţie. Bugetul total al apelului este de 60 de milioane de euro, iar activităţile eligibile sunt: servicii de informare şi consiliere profesională, servicii de mediere a muncii, programe de formare profesională, evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale".

Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale sau şomeri de lungă primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb