Piaţa românească de PC-uri a crescut cu 13% în 2008, la peste 940 milioane de dolari

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #IT / 10 martie 2009

Piaţa locală de PC-uri a înregistrat în 2008 o valoare de peste 940 milioane de dolari, în creştere cu 13% faţă de anul anterior, când a raportat 828,2 milioane de dolari, potrivit datelor comunicate luni de compania de analiză International Data Corporation (IDC) România.

Piaţa românească a PC-urilor a crescut anul trecut cu 15% în volum, ajungând la 1,08 milioane de unităţi, şi cu 13% în valoare, la peste 940 milioane de dolari, a declarat luni, pentru NewsIn, Diana Preda, research analyst la IDC România. Din totalul vânzărilor de PC-uri în 2008, notebook-urile au avut o pondere de 45%, faţă de 33% în anul anterior, iar desktop-urile au reprezentat 53%, faţă de 66% în 2007.

În 2007, piaţa românească de PC-uri a înregistrat una din cele mai bune performanţe din ultimii ani, crescând cu 46,5% în volum şi 64,4% în valoare faţă de anul 2006. Au fost vândute 942.987 de PC-uri, înregistrându-se o valoare de 828,2 milioane de dolari.

Potrivit studiului IDC, în trimestrul al IV-lea din 2008 numărul notebook-urilor vândute în România a fost, pentru prima dată în istorie, mai mare decât cel al desktop-urilor. Faţă de perioada similară a anului 2007, în perioada octombrie-decembrie 2008, piaţa de PC-uri din România s-a diminuat cu 18,5% ca volum, în ciuda creşterii cu 13,7% a numărului de notebook-uri vândute. Comparativ cu trimestrul al III-lea, au fost vândute cu 34% mai multe notebook-uri. Prin contrast, vânzările de desktop-uri din trimestrul al IV-lea s-au diminuat faţă de 2007 cu 39,5%.

Câştigarea supremaţiei de către notebook-uri era un eveniment aşteptat, este de părere Diana Preda, research analyst în cadrul IDC România. "Din păcate, această schimbare s-a produs într-un moment în care, ca efect al crizei financiare, cererea de PC-uri venită dinspre consumatorii casnici a suferit o diminuare dramatică. Cei mai afectaţi de acest fenomen au fost asamblatorii locali, întrucât în mod tradiţional avantajul competitiv al acestora se baza pe desktop-uri şi reţele proprii de retail, adică exact acele domenii care s-au aflat în cădere liberă în ultimul trimestru."

Din punct de vedere al volumului vânzărilor, primele trei poziţii în trimestrul al IV-lea din 2008 au fost ocupate de vendorii internaţionali HP, Acer şi Fujitsu-Siemens, a căror cotă de piaţă cumulată s-a ridicat la 43,5% din piaţa locală de PC-uri. În 2007, prima poziţie era ocupată de un asamblatorul local Flamingo Computers, în timp ce vendorii internaţionali HP şi Dell s-au clasat pe următoarele două locuri.

Potrivit IDC, piaţa româneaască de PC-uri va continua să se contracte în acest an pe aproape toate segmentele, însă se aşteaptă ca în 2010 piaţa să-şi revină, pe măsură ce efectele adverse ale crizei financiare se vor estompa.

"Principala necunoscută se referă la măsura în care guvernul va reuşi să acţioneze ca un catalizator pentru investiţiile locale în IT şi să lanseze noi proiecte", a spus Diana Preda. În prezent, piaţa locală de PC-uri este afectată de numeroşi factori restrictivi, printre care deteriorarea puterii de cumpărare, restricţii privind acordarea de credite pentru consum, sau condiţii împovărătoare impuse canalelor de distribuţie. Un element cheie este şi încrederea scăzută în evoluţia viitoare a pieţei, iar în această privinţă investiţiile guvernamentale ar putea avea o contribuţie majoră, prin creşterea încrederii generale şi repoziţionarea pieţei pe un trend ascendent

IDC este o subsidiară a International Data Group (IDG), o companie lideră pe plan mondial în privinţa cercetării şi organizării de evenimente tematice. IDG a fost fondată în anul 1964 şi în prezent numără peste 13.000 de angajaţi pe întreg mapamondul. IDG oferă o gamă largă de opţiuni media, pentru mai mult de 120 de milioane de clienţi, în 85 de ţări. Portofoliul produselor şi serviciilor furnizate de IDG acoperă şase domenii cheie, ce includ publicitatea tipărită şi online, evenimente şi conferinţe, cercetări de piaţă, educaţie şi training, precum şi soluţii de marketing la nivel global.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb