Avicola Bucureşti a raportat pierderi de 2,03 milioane de lei, în primul semestru, cu 9,7% mai mari faţă de perioada similară din 2014, conform unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Totodată, cifra de afaceri a fost de 13,82 milioane de lei, la 30 iunie, cu 11,54% mai mare faţă de prima jumătate din 2014.
Societatea produce puicuţe hibride de o zi din matca de părinţi Lohmann Brown - import Germania, puicuţe hibride de 16 săptămâni şi exploatează hibridul Lohmann Brown specializat în producţia de ouă pentru consum.
Activitatea de producţie din Semestrul I 2015 s-a desfăşurat în următoarele direcţii: reproducţie rase uşoare, găini ouă consum, oua embrionate şi producerea furajelor combinate (destinate consumului propriu).
În primul semestru, 55,92% din cifra de afaceri a provenit din ouă de consum.
Compania avea investiţii în curs de 1,04 milioane de lei, în prima jumătate a anului.
Societatea anunţă că, în această perioadă, a fost finalizată înregistrarea diminuării capitalului social începută în 2014, la 20,7 milioane lei.
SIF Muntenia deţine 99,39% din capitalul Avicola Bucureşti.
În contextul desfiinţării pieţei Rasdaq, acţionarii au decis mutarea companiei pe sistemul alternativ de tranzacţionare al BVB.