Piraeus Bank România anunţă semnarea unui contract de finanţare prin intermediul căruia Fondul Social European susţine realizarea proiectul de dezvoltare a resurselor umane "Angajaţi mai bine pregătiţi pentru dezvoltarea instituţiei", arată un comunicat remis redacţiei.
Proiectul, care beneficiază de cofinanţare europeană, a fost elaborat în contextul Planului Naţional de Dezvoltare 2007-2013 şi în acord cu priorităţile stabilite în Programul Operaţional Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane 2007-2013.
Valoarea totală a proiectului este 2.652.589 lei, sursa de finanţare nerambursabilă reprezentând 60% din valoarea totală eligibilă.