Pista Aeroportului Braşov va fi disputată în instanţă

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 7 noiembrie 2012

Pista Aeroportului Braşov va fi disputată în instanţă

După ce CNSC a respins contestaţiile depuse de compania clujeană Napoca SA, iar CJ Braşov este decis să înceapă lucrările, SCC Napoca SA intenţionează să se adreseze instanţei pentru a anula licitaţia organizată în luna iulie

Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor a respins, ieri, cea de-a treia contestaţie depusă de societatea SCC Napoca SA cu privire la licitaţia pentru proiectarea şi execuţia pistei Aeroportului Internaţional Braşov Ghimbav. Totuşi, Ştefan Dimitriu, directorul general al societăţii Napoca SA, a anunţat, ieri, că "intenţia noastră este să atacăm în instanţă modul în care a fost adjudecată licitaţia, pentru că noi considerăm că avem dreptate". "Mai exact, compania care a câştigat licitaţia - Vectra Service SA - nu are experienţă în ceea ce priveşte executarea de lucrări aeroportuare, iar cei care le asigurau lor această experienţă, compania Romstrade, nu au mai făcut lucrări de acest gen în ultimii cinci ani, aşa cum se solicita în caietul de sarcini", a spus Dimitriu.

Pe de altă parte, însă, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, susţine: "Legea ne dă dreptul să începem lucrările, aşa că imediat ce va fi posibil vom încheia contractul şi vom da drumul la lucrări.(...) Dacă vor ataca în instanţă, atunci instanţa va trebui să ne solicite să oprim lucrările, dar nu cred că acest lucru se va întâmpla".

Căncescu: "Mă aşteptam să fie porci până la capăt!"

Aristotel Căncescu a fost luat prin surprindere de anunţul atacării în instanţă. Domnia sa a spus: "Mă aşteptam să fie porci până la capăt. Dincolo sunt prevăzute despăgubiri pentru astfel de lucruri. Acum mă voi consulta cu avocaţii şi vom decide dacă îi dăm în judecată pe cei care formează consorţiul, în principal pe Napoca şi pe cei de la Icco, şi să le cerem despăgubiri. Mie mi s-a zis că îşi vor retrage contestaţia, dar acest lucru nu s-a întâmplat, iar acum aflu că vor merge mai departe în solicitările lor".

Napoca SA l-a avut acţionar majoritar pe Ţiriac

Compania de construcţii Napoca a mai avut lucrări în Braşov. "Am făcut sediul Ford, de la ieşire spre Bucureşti, şi la Casa Copilului a lui Ion Ţiriac", a spus Dimitriu. De alt­fel, Ţiriac a fost chiar acţionar majoritar al companiei clujene, ieşirea din acţionariat fă­cându-se la finele anului trecut. Pentru un pachet de 63,5% din titlurile companiei clujene, Ţiriac ar fi primit 4,2 milioane de euro, din care doar 1,2 milioane de euro au fost plătiţi efectiv. Pentru restul de 3 milioane de euro, Ţiriac ar fi primit de la Ioan Bene, actualul proprietar, un teren în zona Bucureşti Băneasa.

"Nu avem nimic cu braşovenii"

Dimitriu spune: "Nu avem nimic cu braşovenii, dar credem că la câţi bani se vor investi în acest aeroport este mai bine ca obiectivul să fie realizat de o companie care are experienţă, iar noi avem această experienţă. (...) În rest, iubim Braşovul la fel de mult cum iubim Clujul. Şi ştim că aeroportul este vital pentru Braşov şi pentru turismul din zonă, dar şi pentru industrie. Clujul de când are aeroport a beneficiat de investitori importanţi, nu am cum să nu recunosc acest lucru, tocmai pentru că avem o poartă de ieşire pe calea aerului".

Licitaţie blocată de patru luni

Vectra Service a câştigat la sfârşitul lunii iulie licitaţia pentru proiectarea şi execuţia suprafeţelor de mişcare aeroportuare. Vectra a oferit al doilea cel mai mic preţ din licitaţie, 12,767 milioane de euro fără TVA, dar compania care a depus oferta cea mai mică - Electrica Serv SRL - a fost descalificată pentru că nu a depus la registratura Consiliului Judeţean Braşov toată documentaţia necesară atestării că are dreptul de a participa la licitaţie. SCC Napoca a participat la licitaţie în consorţiu cu firmele Icco Energ şi Transproiect SA.

Consiliul Judeţean Braşov evaluase lucrările la proiectarea şi construcţia pistei la 17,7 milioane de euro. Potrivit anunţului de licitaţie, pista va avea o lungime de 2.820 m şi o lăţime de 45 m, iar durata contractului este de 48 luni, începând cu data atribuirii contractului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb