RALUCA PĂUN, CONSULTANT DE MARKETING AL PEHART: "Principalele noastre provocări - creşterea costurilor cu materia primă şi cu energia"

A CONSEMNAT ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 15 noiembrie 2022

"Principalele noastre provocări - creşterea costurilor cu materia primă şi cu energia"

"Grija pentru mediu este una dintre preocupările noastre constante" "Ne-am propus ca Pufina să devină unul dintre brandurile importante de pe rafturile ţărilor vecine"

Grija pentru mediu este una dintre preocupările constante ale producătorului de hârtie Pehart Grup, ne-a spus în cadrul unui interviu Raluca Păun, consultant de marketing al companiei.

"Încurajăm clienţii să recicleze, căutăm să folosim doar ambalaje 100% reciclabile sau chiar biodegradabile, ne dorim să inovăm şi să lansăm produse care eficientizează logistica, ne asigurăm că eficientizăm consumul de energie şi gaz în ambele fabrici Pehart şi căutăm soluţii pentru producerea energiei verzi", a afirmat Raluca Păun.

Conform consultantului de marketing, în ultimii ani preferinţele consumatorilor din ţara noastră în materie de hârtie s-au schimbat, observându-se în primul rând preferinţa pentru folosirea produselor de calitate superioară. "În Vest este chiar mai pronunţată această tendinţă de a alege produsele sustenabile, ambalajele mai mari, rolele cu o cantitate dublă de hârtie, dar care ocupă oarecum acelaşi spaţiu ca o rolă obişnuită, iar consumatorii preferă hârtia albă, fără parfum, fără culoare, în vreme ce românii caută în continuare hârtia parfumată", spune Raluca Păun.

Reporter: Care sunt tendinţele care se manifestă în industria hârtiei?

Raluca Păun: Anul acesta consumatorii români au preferat în continuare hârtia igienică de o calitate mai bună, în mare parte de trei straturi, însă chiar şi cea de patru straturi a avut o evoluţie bună. Pachetele mai mari sunt cele care câştigă teren şi, la fel ca în cazul altor categorii de produse, se caută oferte de preţ bune. Creşte consumul de prosoape de bucătărie, în special cele în format monorolă şi cu mai multă hârtie pe rolă, pentru că ne sunt de real ajutor în casă şi ne-am obişnuit să le folosim în diverse instanţe, de la şters masa, la pus sandwich-ul copilului la scoală sau la şters câinele pe lăbuţe. Aş spune ca românii caută o calitate bună la un preţ decent, pentru toate segmentele de produse din hârtie unde activează Pehart: de la igienică, la prosoape, şervetele, batiste. Au început să fie mai atenţi şi la partea de siguranţă în contact cu pielea: produsele noastre de hârtie igienică sunt testate dermatologic şi sunt fine, delicate cu pielea, acesta fiind un aspect apreciat de consumatori.

Este posibil ca finalul anului şi începutul lui 2023 să schimbe cumva comportamentul de consum al oamenilor, dacă intrăm din nou într-o criză economică, în contextul în care toţi suntem mai chibzuiţi în cheltuieli.

Reporter: Cum se adaptează Pehart la trendurile din domeniu? Care sunt principalele provocări pe care le aveţi?

Raluca Păun: Grija pentru mediu este unul dintre aspectele cele mai pregnante care câştigă teren cu precădere la nivel internaţional, dar în ultimii ani şi la nivel local. Această direcţie este una dintre preocupările noastre constante. Încurajăm clienţii să recicleze, căutăm să folosim doar ambalaje 100% reciclabile sau chiar biodegradabile, ne dorim să inovăm şi să lansăm produse care eficientizează logistica (de exemplu, rola mare de hârtie, mai multă hârtie pe rolă şi un spaţiu mai mic ocupat pe raft/în transport), ne asigurăm că eficientizăm consumul de energie şi gaz în ambele fabrici Pehart şi căutăm soluţii pentru producerea energiei verzi.

Anul acesta vom lansa produsele de hârtie igienică umedă, care conferă un plus de prospeţime şi o curăţare mai eficientă, produse din 100% celuloză, care pot fi chiar aruncate în vasul de toaletă pentru că sunt biodegradabile şi se descompun.

Principalele noastre provocări în acest moment sunt legate de creşterea costurilor atât pentru materia primă, dar mai ales la energie şi gaze, creştere care a fost amplificată foarte mult de situaţia geo-politică şi războiul din Ucraina. Noi lucrăm constant pentru a optimiza consumul de energie şi pentru a găsi soluţii eficiente în aprovizionarea cu materii prime, sustenabilitatea fiind cu siguranţă o parte din răspunsul pe care îl vedem în acest context plin de provocări. Compania noastră a reuşit să menţină planul de investiţii în fabrici, astfel încât să asigurăm un nivel superior de calitate pentru produsele noastre şi, în acelaşi timp, să putem dezvolta produse noi, aşa cum este noua linie de producţie a şerveţelelor faciale ambalate în cutii de carton.

Reporter: Cât de important este marketing-ul în industria în care activaţi? Puteţi detalia?

Raluca Păun: Activăm în industria bunurilor de larg consum (FMCG), unde marketingul joacă un rol foarte important, pentru că exista o ofertă extrem de variată în rafturile magazinelor, atât produse de brand, cât şi mărci proprii ale marilor lanţuri. Noi trebuie să convingem clienţii să ne prefere şi să ne aleagă din raft în mod repetat. Când mă refer la marketing nu mă gândesc doar la comunicare, ci şi la dezvoltare de produse, la inovaţie, oferte de preţ, programe de dezvoltare a distribuţiei şi o foarte bună colaborare cu forţa de vânzări.

Pehart este în prezent cel mai mare producător de hârtie tissue din România, prin mărcile noastre Pufina, Alint, Altessa şi producţia de mărci private. În ultimii şase ani am reuşit să creştem brandul Pufina de la locul cinci, la locul doi în preferinţele românilor când vine vorba de produsele de brand de hârtie igienică şi brandul numărul unu în categoria prosoapelor de hârtie. Toată această creştere vine dintr-un efort cumulat de marketing, vânzări, producţie şi mai ales vine din înţelegerea nevoilor clienţilor români şi capacitatea Pehart de a se adapta şi de a răspunde acestor nevoi cu produse de calitate.

Reporter: Cum s-au modificat preferinţele consumatorilor români de-a lungul timpului? Există diferenţe faţă de preferinţele consumatorilor din vestul Europei?

Raluca Păun: Da, preferinţele românilor s-au schimbat. Cel puţin în ultimii şase ani de când lucrez cu Pehart, am observat în primul rând o schimbare în special în folosirea produselor cu o calitate superioară; s-a trecut treptat de la hârtia de două straturi, mai puţin fină, la o hârtie igienica de trei sau chiar patru straturi, care să fie atât fină cât şi rezistentă; de asemenea, a crescut consumul de prosoape de hârtie, iar acum se cumpără role mai mari, prosopul devenind oarecum nelipsit din casele românilor. Folosim mai mult şerveţelele (faciale, cele din cutii) acasă, la birou şi căutam produse care să fie fine şi sigure în contact cu pielea.

În Vest este chiar mai pronunţată această tendinţă de a alege produsele sustenabile, ambalajele mai mari, rolele cu o cantitate dublă de hârtie, dar care ocupă oarecum acelaşi spaţiu ca o rolă obişnuită, iar consumatorii preferă hârtia albă, fără parfum, fără culoare, în vreme ce românii caută în continuare hârtia parfumată.

Reporter: Nici nu s-a încheiat pandemia că a apărut un alt eveniment cu impact social şi economic masiv - războiul din Ucraina. Ce influenţă au avut şi au în continuare aceste evenimente asupra Pehart?

Raluca Păun: Impactul s-a simţit în creşterea costurilor, pe toate planurile, de la materii prime (celuloză, folie), până la creşteri foarte mari cu energia, creşteri care ne provoacă în continuare şi ne determină să găsim soluţii de eficientizare, aşa cum sunt proiectele de energie verde la care am început să lucrăm.

Reporter: O temă recurentă a ultimilor ani este energia verde. Ce demersuri are compania în acest sens?

Raluca Păun: Aşa este, energia verde este o temă de interes major pentru noi. Cum spuneam, creşterile mari de costuri la energie pe care le-a provocat războiul din Ucraina ne-a determinat să căutăm soluţii. Am început să investim în amplasarea de panouri solare, de asemenea desfăşurăm un proiect important de eficientizare a consumului de energie pe maşinile care produc hârtie, lucrăm cu ingineri şi parteneri atât români cât şi internaţionali şi ne dorim ca în următorii ani să reuşim să scădem treptat consumul de energie pe fiecare dintre maşinile cu care producem hârtie.

Am achiziţionat în ultimii ani maşini noi de convertire a hârtiei, care sunt mai eficiente energetic şi bineînţeles mai performante.

Reporter: Care este impactul asupra activităţilor de marketing?

Raluca Păun: Grija pentru mediu este una dintre direcţiile pe care le urmărim şi în cadrul activităţilor de marketing. Astfel, am dezvoltat produse cu ambalaj bio-degradabil (ex: Pufina Natura), toate produsele noastre au ambalaje 100% reciclabile, am lansat produse ca rola dublă de hârtie, care este mai eficientă din punct de logistic sau produsul Pufina 20 role, a cărui pungă poate fi refolosită ca un sac de gunoi. De asemenea, pe toate ambalajele Pufina avem un mic îndemn pentru clienţii noştri la reciclare şi grijă pentru mediu şi, în acelaşi timp, încurajăm colegii din fabrici să recicleze prin campanii interne de comunicare.

Reporter: Ce obiective are Pehart pentru următorii trei-cinci ani? Care este rolul activităţilor de marketing pentru atingerea acestora?

Raluca Păun: Dorim să ne consolidăm poziţia de lider în producţia de hârtie tissue din România în zona de retail (brandurile noastre şi mărci proprii) şi să devenim un jucător important în segmentul de produse pentru Away form Home (HoReCa, birouri, fabrici etc.). Unul dintre principalele obiective este să creştem în continuare cele două branduri Pufina şi Alint, pentru a deveni produsele preferate şi iubite de consumatorii români.

De asemenea, ne-am propus ca Pufina să devină unul dintre brandurile importante de pe rafturile ţărilor vecine, astfel că ne concentrăm acum atenţia şi pe zona de export şi creşterea brandului la nivel internaţional.

Marketing-ul joacă un rol important în primul rând în dezvoltarea brandurilor Pufina şi Alint la nivel local şi internaţional, înţelegerea nevoilor consumatorilor români şi internaţionali, dezvoltarea de produse care să le acopere nevoile şi consolidarea brandurilor în mintea şi inima acestora.

Reporter: Vă mulţumesc!

- Raluca Păun este Consultant de Marketing pentru compania Pehart şi Senior Partner al companiei de marketing Headway. Are o experienţă de 20 ani în marketing şi comunicare de brand, lucrând de-a lungul anilor pentru importante companii din CEE (Serbia, Polonia, Ucraina, Rusia şi România), din Olanda (Amsterdam) şi Israel (Tel-Aviv) şi ocupând diverse funcţii de marketing management. Raluca s-a specializat în managementul marketingului internaţional, managementul produslui, strategie de brand, marketing digital, cercetări de piaţă şi campanii publicitare creative pentru companii din FMCG. Este responsabilă de strategia de brand, marketing şi comunicare a companiei Pehart Grup, unul dintre cei mai mari producători de hârtie din Europa de Sud-Est.

.........................................

- Pehart Grup, companie cu o tradiţie de peste 185 de ani, este prezentă cu produsele sale de uz casnic şi uz industrial în 18 ţări din centrul, estul şi sudul Europei (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Slovenia, Serbia, Bosnia, Herţegovina, Muntenegru, Bulgaria, Macedonia, Ucraina, Grecia, Cipru, Israel, Repulblica Moldova, Germania).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb