RAPORT EXPERTFORUM ŞI LOCAL AMERICAN WORKING GROUP Ţara noastră cheltuieşte cel mai puţin din Europa pentru sănătate

România este statul cu cele mai mici cheltuieli de sănătate din PIB din Uniunea Europeană, înregistrând o valoare de 5,6% în anul 2009 faţă de media UE de 9,9%. În anul 2011, cheltuielile publice cu sănătatea în România au atins 3,7% din PIB, în scădere faţă de anul 2010, potrivit raportului "Veniturile şi cheltuielile sistemului de sănătate: analiză comparativă a variantelor de reformă", realizat de ExpertForum (EFOR), împreună cu Local American Working Group (LAWG).

În Uniunea Europeană, ponderea cheltuielilor cu sănătatea în produsul intern brut (PIB) a crescut continuu în ultimele decenii, media majorându-se de la 6,4% la 9,9% în intervalul 1980-2009.

Finanţarea cheltuielilor de sănătatea este realizată în principal de sectorul public şi suplimentar de sectorul privat. Şi în România, balanţa este înclinată într-o proporţie covârşitoare către sectorul public, cu 79% în 2009. La nivelul celorlalte ţări din Uniunea Europeană, participarea sectorului privat se situează la un nivel ceva mai ridicat, res-pectiv 27%. În acest context, creşterea finanţării cheltuielilor de sănătate din resurse private apare ca o normalitate şi o soluţie viabilă pentru rezolvarea (parţială) a problemelor structurale existente, se mai arată în raport.

Nivelul veniturilor bugetare consolidate în România este mult mai redus comparativ cu media Uniunii Europene, reprezentând o constrângere majoră în capacitatea guvernului de a finanţa în mod cores-punzător serviciile publice. În anul 2009, cheltuielile cu sănătatea reprezentau sub 11% din total cheltuieli publice, plasându-ne pe ultimele locuri într-un clasament al ţărilor din Uniunea Europeană, înaintea doar a Bulgariei şi Ungariei. În România, fără evoluţii sau schimbări semnificative ale veniturilor şi cheltuielilor publice în general, spaţiul de creştere al celor cu sănătatea - raportat la PIB - este limitat. Faptul că ponderea cheltuielilor cu sănătatea în totalul cheltuielilor publice s-a menţinut constantă în ultimii ani, la aproximativ 10%, indică, de fapt, nivelul de resurse pe care şi-l poate permite sectorul public, în actualul cadru fiscal-bugetar.

În majoritatea ţărilor din Europa, principala sursă de finanţare a cheltuielilor publice cu sănătatea sunt asigurările sociale de sănătate. Din punctul de vedere al cotelor de contribuţie la asigurări sociale de sănătate, România - cu 10,7%1 - se situează printre ţările cu cele mai reduse niveluri de impozitare din Europa. Pentru comparaţie, în Cehia contribuţiile ajung la 13,5% din salariul brut, în Slovacia la 14%, în Slovenia la 12,9%, iar în Bulgaria la 16%.

• În România, contribuţiile actuale de asigurări sociale de sănătate sunt insuficiente pentru a finanţa cererea de servicii şi medicamente

În ţara noastră, din totalul resurselor alocate sănătăţii, 80% sunt publice, iar 20% private. În privinţa celor publice, cele mai multe - 85% - sunt administrate de Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). În cazul celor private, imensa majoritate provin din plăţi directe, respectiv co-plăţi sau tarife pentru servicii. Principalele venituri publice destinate sănătăţii sunt contribuţiile de asigurări plătite de angajatori şi angajaţi/ pensionari/ persoane fizice autorizate. În anul 2011 acestea au totalizat 15 miliarde lei, adică 2,6% din PIB.

Pe lângă asigurările sociale de sănătate, sistemul public de sănătate beneficiază şi de venituri din accizele pe tutun şi băuturi alcoolice (denumite informal "taxa pe viciu") şi din impozitul pe veniturile realizate de producătorii, importatorii şi deţinătorii autorizaţiilor de comercializare din vânzarea medicamentelor a căror contravaloare este suportată, integral sau parţial, de FNUASS (cunoscută ca "taxa clawback"). În anul 2011, taxa pe viciu a generat venituri de 1,2 miliarde de lei, iar taxa clawback de 0,24 miliarde lei, ambele la bugetul Ministerului Sănătăţii.

În afara veniturilor cu destinaţie specială, sistemul primeşte şi subvenţii de la bugetul de stat, adică din impozitarea generală. În anii 2010 şi 2011 acestea au fost esenţiale pentru acoperirea deficitului FNUASS, totalizând 5,5 miliarde lei, adică 15% din veniturile totale.

România a scăzut cotele de contribuţie la asigurările de sănătate tocmai în pragul declanşării crizei economice, în anul 2008 - de la 12,5% la 11% - şi, ulterior, la 10,7%, din anul 2009. Efectele reducerii s-au cumulat cu cele ale declinului economiei şi au rezultat în scăderea nominală a veniturilor din contribuţii de sănătate în anii 2009 şi 2010. În anul 2011, veniturile totale din contribuţii au fost mai mari decât în anul 2008, mulţumită asigurărilor de sănătate plătite de pensionari, care au contribuit cu peste 1,7 miliarde lei; totuşi, cele de la angajatori şi salariaţi sunt încă departe de sumele colectate în anul 2008.

Odată cu deteriorarea climatului economic - la sfârşitul anului 2008 -, şi datoriile operatorilor economici şi ale populaţiei către bugetele publice au crescut. FNUASS nu a fost scutit de acest fenomen, iar creanţele sale au avansat de la 3 miliarde lei, la sfârşitul anului 2007, la peste 6,6 miliarde lei, la sfârşitul anului 2011. În lista firmelor datornice, cele de stat contabilizau 69% din sumă; primele zece companii datornice erau preponderent în proprietatea statului, cumulând 58% din totalul datoriilor restante.

• În acest an, veniturile fiscale programate iniţial de FNUASS nu se vor realiza

Măsurile luate în anii 2010 şi 2011 pentru creşterea veniturilor publice în sistemul de sănătate trebuiau să-şi arate integral roadele în anul 2012, se mai arată în raport. Modificarea bazei de impozitare a veniturilor din pensii, taxa clawback, preluarea de către ANAF a colectării contribuţiilor de sănătate pentru veniturile persoanelor fizice autorizate şi din activităţi independente, dar şi creşterea salariilor în sectorul bugetar, ar fi trebuit să aducă un plus de 1,6 miliarde lei la FNUASS faţă de anul anterior. Cu toate acestea, recenta decizie a Curţii Constituţionale, care invalidează sis-temul de calcul al contribuţiei de sănătate din veniturile din pensiile mai mari de 740 de lei, determină reducerea suplimentului de venituri estimat la numai 750 de milioane lei.

• Taxa clawback ar putea descuraja definitiv investitorii străini în industria farmaceutică

Taxa clawback a fost introdusă în anul 2009, ca impozit suplimentar pe valoarea vânzărilor producătorilor şi importatorilor de medicamente compensate. Formula actuală de calcul a taxei - modificată în două rânduri în anul 2011 - garantează returnarea la bugetul FNUASS a valorii consumului trimestrial de medicamente (compensate, acordate prin centrele de dializă şi cele utilizate în spitale) care depăşeşte o valoare de referinţă prestabilită, de 1,425 miliarde lei. Suma se împarte asupra plătitorilor de taxă în funcţie de cota de piaţă şi creşterea vânzărilor faţă de valoarea de referinţă aferentă anului 2011. Potrivit autorilor raportului, taxa clawback este un instrument de acoperire a deficitelor FNUASS, rezultate din nivelul redus al cotelor de contribuţii sociale de sănătate. În concluzie, se mai spune în raport, taxa conduce (neintenţionat) la deteriorarea mediului de afaceri din România, descurajând investiţiile străine directe în facilităţi de producţie locale. Deoarece industria farmaceutică are un potenţial major in privinţa cheltuielilor de cercetare, taxa poate periclita şi obiectivul naţional de atingere a unui nivel de 1% din PIB pentru cheltuielile private de cercetare şi dezvoltare.

• Sistemul de sănătate are nevoie de mai multe resurse pentru a oferi calitate

Obiectivele reformelor în sănătate trebuie să urmărească îmbunătăţirea calităţii şi accesului la servicii, alături de ameliorarea mecanismelor de control al costurilor. De aceea, România are nevoie de mai multe resurse în sistemul de sănătate, mai ales în componenta de asigurări sociale. Situaţia actuală - în care 6,8 milioane de contribuabili finanţează cheltuielile cu 19 milioane de asiguraţi - nu este sustenabilă pe termen lung, mai ales dacă ţinem cont de tendinţele certe de îmbătrânire a populaţiei şi de tendinţa de sincronizare cu nivelul cheltuielilor din statele Uniunii Europene. Raportul precizează: "Îmbunătăţirea calităţii şi accesului presupune contractarea mai multor furnizori de servicii medicale, încurajarea concurenţei între aceştia, diversificarea serviciilor, utilizarea mai multor echipamente performante, investiţii în imobile şi salarii mai mari pentru personalul sanitar. Or, toate acestea nu pot fi în mod realist obţinute cu resursele actuale".