REMUS BORZA, EURO INSOL: "Băieţii deştepţi din Valea Jiului, mai tari decât statul român"

Reporter: Care este opinia dumneavoastră cu privire la situaţia insolvenţei la Complexul Energetic Hunedoara?

Remus Borza: În actuala configuraţie, raportat la evoluţia procedurii de la deschiderea insolvenţei şi până în prezent, Complexul Energetic Hunedoara este într-o situaţie mai mult decât dificilă, ireparabilă, pentru că fiecare zi care trece înseamnă o problemă de viaţă şi de moarte.

Faptul că s-a deschis insolvenţa este un lucru bun, dar procesul, în sine, nu rezolvă fondul problemelor de la Complexul Energetic Hunedoara.

Doar o insolvenţă corect, onest administrată şi asumată ar fi putut crea premise pentru salvarea Complexului Energetic.

Cred că trebuie să înţeleagă toată lumea că insolvenţa, în realitate, este anticamera falimentului şi că 99% dintre procedurile de insolvenţă sfârşesc în lichidare. Acele entităţi economice sunt desfiinţate, radiate, oamenii pleacă acasă, se apucă de alte îndeletniciri şi compania este dată la fier vechi.

Astăzi, Complexul Energetic Hunedoara este într-o atare situaţie. Dacă cineva putea să încerce să salveze CEH, cred că acel cineva era doar Euro Insol.

Remus Borza: Din păcate, şi de data asta, mafia locală, băieţii deştepţi din ograda Complexului Energetic Hunedoara au fost mai tari decât statul român.

Ar fi bine ca statul român, măcar în al doisprezecelea ceas, să se trezească, pentru că, altminteri, şi bruma de companii pe care le mai administrează şi la care are deţineri - mai puţin de 1000 de societăţi din cele peste 700.000 de firme înregistrate la Registrul Comerţului - vor avea soarta Fortus sau RAAN sau, mai nou, a Complexului Energetic Hunedoara.

Trebuie să acceptăm ideea că în ograda oricărei companii a statului a proliferat o gaşcă de băieţi deştepţi, în conivenţă cu toate echipele manageriale care s-au perindat pe la aceste societăţi, cu lideri de sindicat, politicieni locali, cu structuri de forţă sau de putere de pe plan local.

Aceste grupuri de interese au reuşit să se impună la CEH, contrar voinţei suverane a unicului acţionar care este statul român.

Trebuie să înţeleagă şi acel domn judecător de la Tribunalul Hunedoara că şi magistratul este pus să apere interesele statului, al cărui funcţionar şi salariat este până la urmă.

Consider că judecătorul trebuia să ţină cont de opţiunea statului român, respectiv Euro Insol, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost întărită de alţi patru creditori, care sunt companii serioase.

Creditorul care a cerut Casa de Insolvenţă din Craiova este în relaţii comerciale cu Complexul Energetic Hunedoara şi avea, la momentul deschiderii procedurii insolvenţei, o creanţă de 47.000 de lei.

Euro Insol a fost cerut şi de companii mari, care, cumulat, aveau creanţe de 4,7 milioane de lei şi aici vorbim de Deloitte, Constantin Grup, Hidroconstrucţia, Energomontaj.

Chiar dacă judecătorul nu ar fi ţinut cont de solicitarea debitoarei, atunci era obligat să ţină cont de cererea creditorilor.

Erau patru creditori cu o valoare de 100 de ori mai mare decât valoarea creanţei solicitate de acea firmă din Valea Jiului.

Este ciudată, oricum, sentinţa de deschidere a procedurii, deoarece, contrar practicii judiciare, nu cuprinde niciunul din termenele absolut obligatorii, care trebuiau să fie precizate în cuprinsul sentinţei, şi anume termenul de 20 de zile pentru raportul administratorului judiciar privind continuarea procedurii sau trecerea în procedură simplificată, în faliment, termenul de 40 de zile pentru întocmirea raportului privind cauzele insolvenţei, atragerea răspunderii persoanelor sau celor vinovaţi de starea de insolvenţă, atragerea răspunderii patrimoniale, sau chiar penale, după caz, termenul-limită pentru înregistrarea creanţelor în procedură, termenul în sarcina administratorului judiciar de întocmirea tabelului preliminar al creanţelor, termen pentru definitivarea tabelului creanţelor şi, în fine, termenul pentru prima adunare a creditorilor.

Toate aceste termene, absolut obligatorii în orice încheiere sau sentinţă de deschidere a procedurii, lipsesc în hotărârea de deschidere a procedurii insolvenţei.

Reporter: Poate fi contestată decizia judecătorului?

Remus Borza: Sigur că poate fi şi a fost contestată de către acţionari, de către Ministerul Energiei şi de alţi creditori, dar, în realitate, se urmăreşte altceva.

La CEH statul are o dublă calitate, de unic acţionar şi de creditor majoritar, cu peste 90% pondere în masa credală.

Din 1,2 miliarde de lei, peste un miliard de lei sunt creanţe ale statului.

Probabil au fost conştienţi şi băieţii deştepţi din Valea Jiului că nu au şanse ca la prima adunare a creditorilor să îşi confirme actualul administrator judiciar. Tocmai de aceea lipsesc aceste menţiuni obligatorii şi aceste termene în dispozitivul hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei.

Ei, în schimb, vor să tragă de timp, ca să treacă cele 40 de zile, un termen de decădere, din păcate, pentru întocmirea raportului privind cauzele, vor să se întocmească un raport cât se poate de neutru, de lapidar, de ambiguu, care să spună că la Complexul Energetic Hunedoara nu s-a furat, nu s-a prăduit, nu s-au încheiat contracte cu prestaţii fictive sau de 10 ori mai mari decât piaţa, nu s-au livrat bunuri sau servicii proaste şi scumpe.

Sunt anumiţi directori din cadrul Complexului care încearcă deja, în spaţiul public, să acrediteze ideea că s-a creat inegalitate de tratament în sistemul energetic, că CEH nu poate fi competitiv în raport cu Hidroelectrica.

Dar există producătorii termo din Ungaria şi Polonia, de exemplu, două bazine carbonifere importante, care au un preţ de cost de până în 30 de euro, iar la Complexul Energetic Hunedoara vorbim de 80 de euro preţ de cost.

Iată că ungurii şi polonezii pot să fie competitivi şi pe cărbune. Noi de ce nu am putea fi?

În plus, pe lângă identificarea cauzelor care au generat şi au favorizat insolvenţa, trebuie să stabileşti şi vinovaţii - persoane - şi, eventual, să atragi răspunderea acelor persoane, după cum spuneam, patrimonială sau penală.

Dacă trece acest termen, eşti decăzut.

Degeaba se întâmplă ca Euro Insol să vină administrator judiciar în a 41-a zi, pentru că nu mai poate face nimic în ceea ce priveşte conivenţele, prăduielile, furăciunile şi cumetriile de la Complexul Energetic Hunedoara.

Obiectivul major al băieţilor deştepţi este să să scape de aceste 40 de zile, după care, indiferent cine ar veni, oricum nu mai contează.

Complexul Energetic Hunedoara s-a născut mort, încă din momentul 2012. Şi atunci, statul, în mărinimia lui, a şters un miliard de euro de datorii.

Între timp, în mai puţin de trei ani de zile de funcţionare, Complexul a mai dat un tun, de 1,2 miliarde de lei şi o pierdere, doar anul trecut, de vreo 100 de milioane de euro.

Este clar că acolo avem o problemă sistemică şi de productivitate, de producţie, structură organizatorică sau organigramă, dar mai ales de management.

Evident, problema majoră este preţul de extracţie al huilei - 126 de lei gigacaloria, faţă de huila de import care costă 40 de lei gigacaloria. Vorbim, la intern, de un preţ de 3 ori mai mare al cărbunelui decât cel de import şi la o putere calorică la jumătate. Huila din Valea Jiului are o putere calorică între 3200-3500 de gigacalorii pe kilogram, în vreme ce huila de import are 6500 de gigacalorii pe kilogram.

Atunci, este evident că din acest raport calitate-preţ nu are cum să iasă profit pe furnalele Complexului Energetic Hunedoara, neretehnologizate şi fără investiţii de mediu.

Reporter: Termocentralele CEH au rămas fără autorizaţie de mediu la începutul anului?

Remus Borza: Nu au rămas fără autorizaţie de mediu.

Sigur, instituţiile de mediu au făcut inspecţii la Complexul Energetic Hunedoara, punând în sarcina echipei manageriale asumarea şi finanţarea unor investiţii de mediu, în special pe zona de desulfurare şi de şlam, zgură şi cenuşă.

Pentru Paroşeni, există chiar un credit sindicalizat de 65 de milioane de euro, aprobat şi tras, iar investiţia este finalizată în proporţie de 90%.

Au apărut nişte discuţii divergente cu firma prestatoare din Germania, pentru neplata unei sume infime, de un milion de euro pentru TVA.

În raport cu firmele care se ocupă de astfel de investiţii, cred ar trebui să se impună o analiză, pentru că şi la Hidroelectrica, toate retehnologizările au fost umflate de 2, de 3 sau de 5 ori faţă de piaţă. Suspectez şi aceste contracte de la Complexul Energetic Hunedoara că sunt cam mari ca valoare.

Complexul Energetic Hunedoara este unul dintre cei patru producători pe care este construit Sistemul Energetic Naţional (SEN).

Sigur că SEN poate să se lipsească de Complexul Energetic Hunedoara, raportat la producţia de energie pe care o generează, pentru că, în ultimii trei ani, cota de piaţă a Complexului a scăzut văzând cu ochii, de la 5% în 2012-2013, la 4,2% în 2014 şi, în 2015, vorbim de 2,9%.

Asta înseamnă undeva între 1,5 şi 2 milioane de megawaţi.

Nu înseamnă nimic.

România are, oricum, o producţie în jur de 65 de milioane de megawaţi, la un consum de 52-53 milioane megawaţi.

Aşadar, Complexul Energetic Hunedoara nu este atât de important ca producător de energie, ci pe zona de siguranţă în funcţionarea Sistemului Energetic Naţional şi a Dispecerului Energetic Naţional (DEN).

Este acel drob de sare pentru care trebuie să îţi faci o poliţă de asigurare, pentru nu se ştie când se întâmplă.

Este suficient ca o singură dată, timp de un minut, să îţi colapseze sistemul energetic în România şi pierderea ar fi incomensurabilă. Vorbim de miliarde de euro.

Pentru acele miliarde de euro daune, într-un astfel de moment fatidic, merită ca statul să-şi asume funcţionarea Complexului Energetic Hunedoara, dar, evident, după ce a fost restructurat şi eficientizat.

Complexul Energetic Hunedoara este important pe zona de servicii tehnologice, de sistem de rezervă terţiară rapidă sau lentă şi pe reglaj secundar frecvenţă-putere.

Mai ales că este singurul producător termo de energie pe zona Ardealului, mai industrializată decât zona de sud sau Moldova. Atunci, este nevoie, pentru echilibrarea acestui coş energetic, şi de un producător în bandă, cum este un producător termo.

În plus vorbim de 6500 de salariaţi şi încă, probabil, pe orizontală, de vreo 10.000 de salariaţi. Până la urmă înseamnă 15.000 de salariaţi, într-o zonă monoindustrială, ca Valea Jiului.

Politicile sociale sunt apanajul guvernului şi ele trebuie asumate ca atare şi vorbim de o asumare a mai multor guverne, care s-au succedat din 1990 până în prezent şi care nu au făcut nimic pentru Valea Jiului.

Şi au trecut 26 de ani de economie de piaţă.

Aş vrea să mai adaug o chestiune, mult mai profundă şi mai dureroasă. Mineritul în România reprezintă, pentru români, o meserie identitară. Să nu uităm - Valea Jiului, mai ales zona de la Deva, de la Mintia, stă tocmai pe vatra sacră a dacilor.

Dacia a fost cotropită tocmai pentru aurul din Munţii Apuseni şi pentru minereuri.

Până la urmă, mineritul este o meserie veche, de 2000-2500 de ani, care face parte, genetic, structural, din personalitatea românilor şi din tot ce înseamnă bagajul istoric, emoţional, cultural şi economic.

Este o obligaţie morală, a fiecăruia dintre români şi, în primul rând, a statului român, de a găsi formule eficiente şi inteligente să salvăm o meserie, până la urmă, identitară României - mineritul.