Deputatul neafiliat Remus Borza a declarat că situaţia care a determinat explozia preţurilor la energie în ianuarie se repetă, de data aceasta fiind vorba de piaţa gazelor, prin lansarea în spaţiul public a mesajelor care sunt de natură să inducă o stare de panică, de criză şi, implicit, să genereze creşterea tarifelor de furnizare şi distribuţie.
Demnitarul a precizat, prin intermediul unui comunicat de presă: "Nişte băieţi care fac jocurile Engie ori EON sau fie ale Gazprom, lansează în spaţiul public mesaje care sunt de natură să inducă o stare de panică, de criză şi, implicit, să genereze o creştere a tarifelor de furnizare şi distribuţie sau a gazului din import. În concret, suntem anunţaţi că vine iarna. De la un clasic în viaţă, am aflat că iarna nu-i că vara. Cu alte cuvinte, în prag de iarnă, am rămas fără gaze. De abia ce ne obişnuisem fără ouă. Directorul General Transgaz şi Directorul General Engie, simultan, ca să vezi coincidenţă, anunţă poporul că vine o iarnă siberiană şi că nu prea am avea suficiente gaze stocate. Adică ne-ar mai trebui vreun miliard mc de gaze. În realitate avem depozitate 2,2 miliarde mc. Stocul minim obligatoriu pentru iarnă este de 1,7 miliarde mc. În iarnă 2016/2017, am avut depozitate 2,3 miliarde mc gaze dar în primăvară am rămas cu 0,5 miliarde mc pe stoc. Ceea ce a generat pierderi pentru producători, furnizori şi transportator. Poziţia Engie, o înţeleg, asta nu înseamnă că o aprob. Engie şi EON au peste 98% din piaţa de furnizare şi distribuţie gaze din România. Veritabil monopol. În primăvară, cereau ANRE majorarea tarifelor de furnizare şi distribuţie între 30 şi 120%. Cerere, evident, respinsă. Acum 3 luni, la dezbaterile din Comisia de Industrie a Camerei Deputaţilor pe Ordonanţă 64/2016 cine se împotriveau cel mai tare liberalizării pieţii gazelor? Evident Engie şi EON pentru că îşi pierdeau monopolul şi implicitul profiturile exorbitante pe care le înregistrează an de an. Lipsa stocurilor de gaze pentru iarnă, informaţie total eronată, este de natură să genereze panică în rândul populaţiei şi al consumatorilor industriali, dar în primul rând oferă pretextul celor de la Gazprom de a-şi majora preţul la gazele exportate în România."
Remus Borza aminteşte că ţara noastră este independentă energetic şi în ceea ce priveşte consumul de gaze.
"Avem un consum de gaze de 12 miliarde metri cubi anual pe care îl satisfacem preponderent din producţia internă. În ultimii trei ani de zile, am importat mai puţin de 3% din consumul intern. Pe platoul continental al Marii Negre, s-au descoperit două mari zăcăminte de gaze, totalizând peste 120 miliarde mc, echivalentul consumului de gaze al României pe 10 ani. După darea în exploatare a acestor zăcăminte, România va fi complet independenţa energetic, devenind chiar un exportator de gaze. Până atunci, evident că vom importa în completare gaze de la ruşi, dar într-un procent de maxim 5%, care nu va fi de natură să modifice semnificativ preţul agregat al gazelor livrat populaţiei sau consumatorilor noncasnici. Conform INS, pe primele 10 luni din 2017, preţul gazelor livrate populaţiei s-a majorat cu 1.41%, asta înseamnă 1,2 lei în plus la factură lunară. Suportabil, zic eu, câtă vreme cel mai prost pachet de ţigări costă 15 lei. La gazele livrate consumatorilor noncasnici(industriali), după liberalizarea de acum 2 ani, preţurile nu au crescut ci au scăzut cu 16%. De la 250 usd/1.000 mc gaze fără taxe de reţea, la 210 usd/1.000 mc. Câştigătorii liberalizării cei doi producători de gaze din România, Romgaz şi OMV Petrom, şi implicit statul care şi-a dublat dividendul", a precizat Remus Borza.
Deputatul este de părere că în iarnă 2017/2018 şi în nici în următorii 10 ani, nu vor există probleme cu gazele, în condiţiile în care ţara noastră este al treilea stat din Europa în ceea ce priveşte independenţa energetica.
"Avem capacităţi de producţie de energie care exploatează toate sursele primare: apă, cărbune, nuclear, hidrocarburi, gaz, eolian, fotovoltaic, biomasă. Toate aceste încercări de intoxicare şi manipulare a pieţei, atât de energie cât şi de gaze, ar trebui să fie sancţionate mai ferm, inclusiv penal. Deci, să ne bucurăm de sărbători", a conchis Remus Borza.
1. Cine ia masuri?
(mesaj trimis de gogu în data de 27.11.2017, 18:06)
In alta parte a Europei raspandacii erau identificati si cu dosare grele erau amendati de le mergeau fulgii! La noi,nu patesc nimic! Unii,cu tupeu transmit pe posturile proprii TV mesaje apocaliptice despre presupuse situatii catastrofale in iarna care vine.. Pe fata... Si nimeni nu face nimic,desi cei de la meteo spun ca va fi o iarna ,deocamdata,ca celelalte. Alo ,CNA! Nimeni nu poate previziona cu precizie starea vremii cu mai mult de 10-15 zile! De asemenea,ANRE ar trebui sa ia masuri impotriva producătorilor si transportatorilor care au atitudini monopoliste in piata! Daca exista rezerve ,ce...... manipuleaza prostimea ,ca sa mareasca pretul? Ca sa il vanda la export apoi mai ieftin decat noua!?...Pretul la energie trebuia corelat cu salariile! Ce e debandada asta? Platim gaze,carburanti si energie electrica uneori mai scump ca in Europa de vest! Avand salariile de 4-5 ori mai mici ! Tara asta mai e oare guvernata?