SĂNDULESCU, MINISTERUL ECONOMIEI: "Insolvenţa Hidroelectrica ar putea fi ridicată în luna noiembrie"

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 27 septembrie 2012

Insolvenţa Hidroelectrica ar putea fi ridicată în luna noiembrie, potrivit discuţiilor cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi ai Băncii Mondiale, a declarat, ieri, Alexandru Săndulescu, director în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA).

Domnia sa a precizat, citat de Agerpres: "Din discuţiile cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi ai Băncii Mondiale la care am asistat, am înţeles că undeva prin noiembrie urmează să fie ridicată insolvenţa Hidroelectrica. Deci poate Hidroelectrica să intre într-un regim de funcţionare normal. Rămâne să vedem dacă acest lucru se va şi adeveri".

Compania Hidroelectrica şi-a solicitat insolvenţa în data de 15 iunie 2012, ulterior denunţând mai multe contracte cu "băieţii deştepţi din energie", considerate că au produs pierderi de peste un miliard de euro pentru companie.

Ofertă îmbunătăţită pentru Unităţile 3 şi 4

În ceea ce priveşte reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, Alexandru Săndulescu a menţionat că, pe plan mondial, majoritatea proiectelor nucleare s-au realizat numai cu o formă de garantare a investiţiei res­pective: "De altfel, aici avem nişte progrese în ultima perioadă de timp, respectiv avem o ofertă îmbunătăţită din partea consorţiului care urmează să realizeze construcţia celor două unităţi. Este vorba despre un consorţiu din Canada. Pe de o parte ştim, în momentul de faţă, cu o aproximaţie destul de bună, cât va costa respectivul proiect depăşind acea fază de estimare de 4 miliarde de euro, făcută prin 2008 pe baza unui studiu de fezabilitate realizat în 2006 de Deloitte dar pentru o singură unitate. Este, deci, o estimare absolut grosieră. Avem o valoare şi mai avem încă ceva, un studiu de fezabilitate care arată că investiţia este fezabilă, face şi nişte recomandări care sunt în zona aceasta a mecanismelor de garantare".

Potrivit acestuia, o formă de garantare ar fi printr-o piaţă de capacităţi, care să asigure o predictibilitate a unor venituri pentru simplul motiv că este realizată respectiva capacitate.

Oficialul Ministerului Economiei a mai spus: "Sunt şi alte forme de garantare propuse de către consultant. Noi avem în pregătire la nivelul ministerului un memorandum către Guvernul României cu mai multe variante de continuare a aces­tui proiect. La Tarniţa, avem de anul trecut finalizate atât proiectul de anunţ cât şi proiectul de caiet de sarcini pentru atragerea de investitori. Din păcate, aceste proiecte trebuiau aprobate, trebuie încă aprobate, de către un consiliu interministerial şi cam de pe la începutul anului încercăm, şi putem spune că am reuşit, să constituim respectivul comitet interministerial. Dificultăţile în realizarea respectivul comitet interminis­terial au fost cauzate de instabilitatea la nivelul secretariatelor de stat care urmau să facă parte din respectivul for în condiţiile în care au fost mai multe schimbări guvernamentale anul acesta".

Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) a hotărât să emită acordul de mediu pentru continuarea lucrărilor de construire şi finalizare a Unităţilor 3 şi 4 ale Centralei Nucleare de la Cernavodă.

Decizia a fost luată în urma analizării calităţii raportului privind impactul pe care îl va avea proiectul de continuare a lucrărilor de construire şi finalizare a celor două unităţi de la Cernavodă asupra mediului. În urma cercetării, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare "Delta Dunării" (INCDDD) Tulcea afirmă că impactul de mediu al acestui proiect este nesemnificativ.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb