Şantier în lucru

PSD se află la momentul adevărului. Congresul ce se desfăşoară între 21 şi 22 aprilie va proba ce fel de criză parcurge partidul: una de creştere sau una de structură. Dacă după congres partidul va mai fi un şantier în lucru sau va deveni un spaţiu abandonat, depinde de capacitatea delegaţilor de a depăşi disputele aparent personale pentru un proiect clar. Puseul ilustrat de ultimele luni de luptă pentru poziţii şi stabilirea dificilă a unui compromis statutar şi organizaţional dau seama despre deficienţe structurale, dar viitorul partidului nu este compromis. Absenţa proiectului socialist de tip european devine, însă, un handicap major.

Dincolo de persoane, care sînt programele ce se confruntă? Dacă ţara noastră aderă în 2007 la UE, care este proiectul socialist pentru o Românie europeană? Cu patru candidaţi pentru preşedinţia partidului (Mircea Geoană, Ion Iliescu, Şerban Nicolae, iar pentru coloratură şi primarul comunei dîmboviţene Niculeşti, Dorinel Soare), doi candidaţi la preşedinţia executivă (Adrian Năstase şi Sorin Oprescu), şi cinci la funcţia de secretar general (Miron Mitrea, Victor Ponta, Ecaterina Andronescu, Vasile Gherasim şi Francisc Tobă), PSD îndeplineşte criteriul competiţiei interne, însă proiectele politice rămîn mai degrabă improvizate.

Cît din dezbaterea socialismului european răzbate şi în PSD? În octombrie 2002, Adrian Năstase propunea, la Consiliul Naţional al PSD, un manifest doctrinar: "Spre normalitate. O viziune social - democrată modernă privind viitorul României", care ar fi trebuit, conform preşedintelui de atunci al partidului, să fie "o provocare, o invitaţie la dialog adresată... militanţilor partidului", care să genereze "o dezbatere necesară asupra viitorului României". Inspirată din a treia cale a lui Tony Blair, această viziune încearcă o combinaţie între socialism şi liberalism, dar deja la acel moment social-liberalismul fusese rejectat de partidele continentale care îl susţinuseră la un anumit moment. Oricum, dezbaterea preconizată nu a mai avut loc, iar PSD a ratat toate temele socialismului european. Decalat faţă de subiectele actuale în cîmpul socialist european sau mondial, reactiv şi inconsistent doctrinar, PSD nu a reuşit pariul militant. În 2002, prepararea intervenţiei americane în Irak punea socialiştii europeni în faţa unor alegeri clare în privinţa proiectului european pe care corespondenţii lor români le-au ignorat, dacă nu ocultat. A treia cale era deja reconsiderată în varianta Luiz Inacio da Silva, mai cunoscut sub numele Lula, care devenise preşedinte al celei de a 11-a economii mondiale, Brazilia, cu un program economic şi social radical.

Dacă în 2002/2003, PSD a neglijat aspectele doctrinare privilegiind guvernarea şi construind o strategie electorală depolitizată, după alegerile din 2004 situaţia nu s-a schimbat. Centrat pe sine, prea puţin autocritic, PSD nu reuşeşte să se adapteze familiei politice la care a aderat formal, în 2003, la Congresul Internaţionalei Socialiste din Brazilia lui Lula. Nu doar o schimbare de personal politic, ci şi una de structură se cere realizată.

În acelaşi timp cu Congresul PSD, o bună parte a socialiştilor francezi (Laurent Fabus, Henri Emmanuelli) s-au mobilizat împotriva Constituţiei europene. Problemele Europei sociale ce au devenit subiectul central al campaniei pentru referendumul din Franţa de pe 29 mai lipsesc din discursul socialiştilor români. La un an de la victoria lui Jose Luis Rodriguez Zapatero în Spania, bilanţul guvernării sale se referă la subiecte considerate importante de socialiştii europeni: egalitatea între bărbaţi şi femei, căsătoriile homosexuale, regularizarea imigraţiei masive, simplificarea divorţului. Dacă socialismul românesc are alte priorităţi legate de specificul tranziţiei, el nu poate, în contextul integrării europene, să ignore subiectele critice şi să nu observe întărirea curentelor conservatoare. Dar caracterul de partid de guvernanţi, nu de militanţi, a afectat apetitul politic al PSD.

Şansa PSD de a depăşi situaţia de criză depinde, în mod paradoxal, de traiectoria PD. Dacă la Convenţia Naţională din iunie a democraţilor s-ar decide reorientarea doctrinară spre curentul popular, PSD ar putea beneficia de o perioadă de reconstrucţie mai puţin agitată, chiar dacă restructurarea va fi amînată la Congres. Dar nici o moţiune populară nu va putea fi depusă la convenţia PD datorită prevederilor statutare care apără ortodoxia social-democrată. Dominată de partide antreprenoriale, dincolo de revendicările doctrinare şi afilierile internaţionale, România nu reproduce, ci doar mimează viaţa politică occidentală. Aflat în faţa reconsiderărilor doctrinare, PSD preferă să simuleze confruntarea internă pentru a amîna examenul de etapă. Fără o critică lucidă şi un proiect politic coerent, PSD poate pierde pariul european, fără ca astfel să mai poată primi vreo compensaţie autohtonă.