STUDIU EXACT CC:  Principala sursă de informare pentru tratarea afecţiunilor grave este medicul specialist

Elena Deacu
Companii #Sănătate / 16 iulie 2015

Principala sursă de informare pentru tratarea afecţiunilor grave este medicul specialist

Medicul specialist reprezintă principala sursă de informare atunci când vine vorba despre medicamentele destinate tratării unor afecţiuni grave, însă în cazul celor uşoare (răceli, migrene), experienţa anterioară avută cu produsul este cea care primează, conform studiului calitativ realizat de Exact Cercetare şi Consultanţă în luna iulie 2015.

Farmacistul reprezintă o altă sursă de informare, sfatul acestuia contând atât în situaţia unor afecţiuni uşoare, cât şi ceva mai grave, ce necesită antibiotic. De multe ori, acestuia îi este cerută părerea chiar şi atunci când pacienţii deţin reţeta, în încercarea de a găsi alternative mai ieftine.

Ţinând cont de faptul că pacienţii au devenit din ce în ce mai atenţi la ceea ce conţin medicamentele si la posibilele reacţii adverse ce pot apărea, informaţiile de pe prospect şi cele găsite pe diferite platforme online au un rol decisiv în alegerea anumitor medicamente.

În plus, sfaturile venite din partea persoanelor apropiate (rude, prieteni, cunoştinţe) sunt de asemenea importante, mai ales pentru afecţiunile mai uşoare, care necesită o rezolvare rapidă.

Farmacia preferată

"În majoritatea cazurilor, preferinţele pentru anumite farmacii sunt generate de modul în care acestea reuşesc să răspundă nevoilor şi cerinţelor clienţilor. Vorbim pe de-o parte de factori emoţionali (comportamentul farmaciştilor şi atenţia sporită vis-à-vis de nevoile clientului), iar pe de alta, de factori raţionali (preţuri mici, aprovizionare, proximitate etc)", declară Irina Rainer, Qualitative Research Manager în cadrul Exact Cercetare şi Consultanţă. "Preferinţele clienţilor pot fi diferite şi în funcţie de categoria de produse pe care doresc să le achiziţioneze - unele farmacii sunt preferate pentru medicamentele alopate, altele pentru naturiste şi altele pentru produse de îngrijire (cosmetice). Există însă anumite cazuri în care preferinţele au fost "impuse" de anumite contexte - clienţii le-au devenit fideli anumitor farmacii deoarece sunt unicele distribuitoare ale anumitor medicamente", mai adaugă coordonatorul studiului.

Criterii de selecţie a farmaciilor

În viziunea participanţilor la studiu, cel mai important factor de decizie este reprezentat de proximitate. Personalul reuşeşte de asemenea să fidelizeze clienţii dacă tratează cu atenţie problemele acestora, găsesc soluţii şi sunt "de aceeaşi parte a baricadei" (fac recomandări mai ieftine).

Notorietatea farmaciilor este şi ea amintită, în cazul lanţurilor cu renume pe piaţă fiind apreciate promoţiile, gama diversificată de produse şi existenţa la raft a consilierilor.

Preţul este de asemenea important, mai ales în cazul medicamentelor cu preţuri foarte ridicate, în situaţia unor reţete ce conţin multe medicamente ori atunci când clientul vine cu o listă lungă de produse necesare.

Farmacia ideală - ce trebuie să ofere?

- Comenzi online: "Ar fi ideal să poţi comanda online şi medicamente, nu doar produse cosmetice, ar fi deosebit de util" (Bărbat, 20-35 ani)

- Motor de căutare online pentru a afla dacă anumite medicamente există sau nu în stoc (cum se întâmplă în cazul Sensiblu, Catena, HelpNet): "Să ştim dinainte, să nu batem drumul degeaba" (Femeie, 20-35 ani)

- Farmacişti înţelegători, care să prezinte atât soluţiile scumpe, cât şi pe cele ieftine:

"Să nu îţi bage mâna în buzunar dându-ţi cele mai scumpe alternative. Să îţi spună şi ce au mai ieftin, nu numai scump" (Femeie, 20-35 ani)

- Reţete doar pentru antibioticele foarte puternice, nu şi pentru medicamentele "soft" (ex: algocalmin): "Chiar nu văd rostul reţetelor pentru antibioticele foarte uşoare sau, mai nou, pentru algocalmin...pierdem timp aiurea pe la doctori" (Bărbat, 20-35 ani)

- Case de marcat separate pentru cosmetice şi medicamente - "Este enervant să stai la coadă atunci când ai o urgenţă medicală, iar clientul din faţa ta să se gândească 10 minute ce nuanţă de fond de ten să îşi aleagă" (Femeie, 20-35).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb