Tăriceanu s-a răzgîndit: Vom plăti două luni abonament la gaze!

Romana Puiuleţ
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 25 mai 2005

După ce s-a întrecut în explicaţii penibile privind utilitatea abonamentului, premierul a convins ieri Autoritatea de Reglementare in Domeniul Gazelor Naturale sa elimine abonamentul De la 1 iunie nu vom mai plăti abonamente la gaze Banii pe lunile aprilie şi mai nu vor fi returnaţi consumatorilor

Guvernul Tăriceanu s-a înmuiat la criticile dure de care a avut parte în ultima lună pe marginea introducerii abonamentului pentru gazele naturale. Şeful Guvernului a declarat ieri, după întîlnirea cu preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), Ştefan Cosmeanu, că Autoritatea va renunţa de la 1 iunie la abonamentele la gaze. Astfel, contribuabilii vor achita taxa suplimentară numai în lunile aprilie şi mai.

Pînă acum, însă, atît premierul, cît şi preşedintele ANRGN, sau ministrul Economiei şi Comerţului, Codruţ Şereş, au apreciat că introducerea abonamentelor reprezintă o soluţie necesară pentru echilibrarea pieţei gazelor naturale. Premierul Călin Popescu Tăriceanu declara, acum două săptămîni, că introducerea abonamentelor va diminua impactul simţit de contribuabili o dată cu trecerea de la perioada de vîrf de consum, iarna, la perioadele de consum redus. Şeful Guvernului a explicat, încă de la început, că această metodologie nu este una nouă şi că introducerea acestui tip de tarifare ar fi fost aprobat din anul 2003, sub autoritatea Guvernului Năstase. Premierul Tăriceanu susţine că termenul de aplicabilitate a acestei hotărîri a fost 1 ianuarie 2005, care, ulterior, a fost decalat pînă în 1 aprilie. "Această metodologie a fost inclusă în capitolul de negociere cu Uniunea Europeană. Negocierea nu prevedea, însă, obligativitatea introducerii unui abonament, ci prevedea ca preţurile la gaze să acopere costurile", a adăugat şeful executivului.

Premierul a subliniat, ieri, că Guvernul nu va mai avea în vedere ajutoarele sociale, iar facturile consumatorilor vor reflecta întocmai preţul gazelor.

Angajamentele cu Uniunea Europeană presupuneau, potrivit premierului, doar majorarea tarifelor la gaze, pentru a se putea renunţa la subvenţionarea încrucişată.

Ministrul Economiei şi Comerţului, Codruţ Şereş, a propus acum două zile, preşedintelui ANRGN, introducerea unui tarif diferenţiat, în funcţie de consum. Iar Călin Popescu Tăriceanu preciza, tot acum două zile, că decizia îi aparţine, integral, şefului ANRGN, deoarece "Autoritatea este o instituţie independentă". Opinia preşedintelui ANRGN a fost însă brusc schimbată după întrevederea de ieri de la Palatul Victoria. Pentru că, în urmă cu doar două săptămîni, domnul Cosmeanu susţinea obligativitatea introducerii acestor abonamente.

"Sistemul de plată cu abonament/ rezervare de capacitate şi componentă variabilă este curent practicat de toate ţările din Uniunea Europeană, fiind considerat un sistem eficient, modern şi care asigură o corectă reflectare a costurilor", argumenta atunci Ştefan Cosmeanu.

Pe de altă parte, fostul negociator şef cu Uniunea Europeană, Vasile Puşcaş, susţine că în procesul de negociere a Capitolului 14 - Energie, preţul la energie, inclusiv la gazele naturale, nu a făcut obiectul negocierilor cu Uniunea Europeană. "Singura referire a fost aceea ca preţul să urmeze regulile pieţei, adică tarifele să acopere integral toate costurile de producţie, pentru acest scop solicitîndu-se metodologii de tarifare adecvate" arată domnia sa. Mai mult decît atît, reprezentanţii PSD susţin că supra-taxarea consumatorilor, aplicată de Guvern, nu a fost decît o măsură de a umple găurile bugetare generate de reforma fiscală.

În final, presiunea contribuabililor, care au susţinut că furnizorii de gaze naturale le cer nejustificat bani în plus pentru aceleaşi servicii, şi ameninţările sindicaliştilor cu protestele stradale, i-au determinat pe guvernanţi să revină asupra deciziei de introducere a abonamentului la gaze naturale. Oricum, decizia de a elimina abonamentele ar fi trebuit să antreneze şi returnarea banilor celor care l-au achitat pînă acum, căci păstrarea unui abonament doar pentru două luni este o decizie mai mult decît bizară.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb