Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, ieri, la Centrul Renault Technologie de la Titu, că Guvernul nu ar trebui să renunţe la autostrada de la Piteşti la Sibiu, deoarece este un proiect esenţial, transmit surse din presă.
"Sunt proiecte de infrastructură care au trebuit realizate, nu suficiente, după gustul şi după dorinţa mea. Există o anumită lentoare a administraţiei. Mi se pare că un proiect esenţial la care Guvernul nu ar trebui să renunţe sub nicio formă este autostrada de la Piteşti la Sibiu, pentru că mai departe proiectul este în desfăşurare, în derulare. Mi se pare esenţial pentru reuşita proiectului (Dacia - Renault, n.r.) şi pentru menţinerea competitivităţii produsului'', a precizat preşedintele Senatului.
Ieri, la Centrul de la Titu, a avut loc un eveniment aniversar prin care s-au marcat 15 ani de la privatizarea uzinei româneşti de autoturisme Dacia.
Au mai fost prezenţi senatorul Ecaterina Andronescu, reprezentanţi din conducerea companiei Renault, oficialităţi locale.
1. Foarte bine
(mesaj trimis de Horia în data de 01.10.2014, 22:34)
In sfarsit cineva cu capul pe umeri spune asta. Politicienii ar trebui sa vada toti asta, nu doar dl Tariceanu. Dle Tariceanu, imi face placere sa citesc aceste afirmatii ale dvs!
2. singurul
(mesaj trimis de Marius în data de 02.10.2014, 14:29)
Tariceanu este singurul care are un discurs bine articulat si la obiect, fara sa bata campii despre comunisti ca Udrea sau despre lapte si miere ca Ponta. Omul stie situatia tarii si vede solutii. Merita sa devina presedinte.