Taxe în plus

Cum trebuie să arate sistemul de taxe? Întrebarea este simplă, însă răs-punsul este complicat. Unul dintre motive ar trebui să fie evident. Taxarea nu este o ches-tiune strict economică, oricât ar dori să explice contrariul "analiştii" zilelor de pe urmă. Unele dintre scopurile esenţiale ale taxării nu sunt economice, ci politice, etice sau strategice.

Unele taxe, spre exemplu, ţintesc spre protejarea mediului sau a patrimoniului cultural. Altele, spre protejarea intereselor Statului faţă de alte state. În fine, alte taxe sunt gândite ca măsuri reparatorii, pentru a îndrepta un presupus rău istoric.

Dacă economiştii au tendinţa să vadă ori să accepte raţionalitatea economică şi atunci când aceasta nu are ce căuta în ecuaţie, politicienii sunt, adesea, vinovaţi de păcatul contrar. Ei tind să recurgă la taxe în exces pentru a-şi atinge scopuri politice.

Graniţa dintre taxele legitime şi cele ilegitime este, dacă suntem oneşti, greu de stabilit. Are dreptul Statul să taxeze ţigările, pe motiv că acestea sunt dăunătoare sănătăţii cetăţenilor? Pare destul de limpede, pentru majoritatea dintre noi. Dacă este aşa, atunci de ce nu ar taxa Statul şi junk-food-ul?

Nu de alta, dar dacă începem să taxăm tot ce Statul consideră "dăunător", nu se ştie unde ne mai oprim. Mâine, taxă specială asupra băuturilor gazoase. Poimâine, impozit pe pantofii cu tocuri-cui. Aceştia pot duce la accidente ale piciorului, nu-i aşa?

Aşadar, trebuie să ştim unde să ne oprim. De aceea, filozofia fiscală optimă este aceea liberală: taxe cât mai mici şi cât mai puţine.

Dar şi acest principiu este mai simplu de enunţat decât de explicat. Mai degrabă "mai mici" sau mai degrabă "mai pu-ţine"?

Dacă ar fi să formulez un răspuns rapid la această întrebare, aş spune că mai degrabă mai mici decât mai puţine. Cred, spre exemplu, că taxele gen TVA trebuie scăzute, din raţiuni atât economice, cât şi etice (pentru că apasă, disproporţionat, asupra celor cu venituri mici).

Însă cred, pe de altă parte, că unele taxe noi ar putea fi considerate. Tot deplângem faptul că ţara noastră nu este "în rând" cu altele. Dar puţini ştiu exact ce înseamnă asta. De pildă în materie de taxare.

Să luăm cazul Statelor Unite, care au o taxă inteligentă prin care sunt ţintiţi cei care se expatriază pentru a evita plata impozitelor. Guvernul federal presupune că fiecare american care renunţă la cetăţenie şi se mută în altă ţară având, în acelaşi timp, venituri sau proprietăţi considerabile, face acest lucru pentru a evita să plătească taxe. Aşa încât aceşti indivizi sunt consideraţi ca lichidându-şi complet averea la preţul pieţei. Taxele sunt socotite, astfel, pe această bază. Să mai spun că o asemenea taxă, la noi, ne-ar scuti să mai primim lecţii de bună-cetăţenie de la diferiţi evazionişti fiscali?

Altă taxă, inexistentă în arsenalul nostru fiscal, dar întâlnită în state precum Germania sau Franţa: taxa pe marile moşteniri. Am mai tratat acest subiect, aşa că acum nu fac decât să îl amintesc. Este interesant să vezi contradicţia: susţinem subvenţii pentru cei săraci, însă nu ne vrem să ne atingem de mega-averile moştenite de persoane care nu au alt merit decât că le-a murit, la timp, o rudă putred de bogată.

"În regulă" - vor spune criticii - "am înţeles care este scopul. Însă ce fel de filozofie liberală este aceasta, care admite sau chiar solicită sporirea numărului de taxe?". Într-adevăr: nu este cumva aici o doză de incoerenţă?

Iată ce răspund. Să privim la cele două criterii: volumul şi numărul taxelor. Taxele mici sunt necesare unei politici liberale, care ţine la competitivitatea economiei naţionale şi la libertatea cetăţenilor. Dar simplitatea sistemului fiscal nu poate aspira la acelaşi statut.

Trăim într-o lume mult mai complexă decât aceea pe care au cunoscut-o fondatorii doctrinei liberale. Noi forme de consum au apărut, iar instituţiile sunt mai complexe. Capitalurile şi oamenii circulă incomparabil mai repede decât în secolul al XVIII-lea. În epoca Luminilor, un sistem complex de taxe ar fi fost, cu necesitate, oneros, o expresie a unui regim despotic.

În zilele noastre, lucrurile stau foarte diferit. Un sistem prea simplu este probabil ineficient şi contribuie la nivelul ridicat al taxării. De aceea, un spirit liberal, cred, nu poate susţine împotriva evidenţei un sistem simplu de taxare. Acesta ne costă prea mult.

O analogie poate fi stabilită, cred, cu ştiinţa aerodinamicii. O minte foarte relaxată ar crede că cele mai eficiente forme aerodinamice ar fi acelea simple. Dar experienţa şi ştiinţa contemporană ne arată că lucrurile stau foarte diferit. Maşinile moderne de curse au forme extrem de abrupte şi complexe.

Eu nu spun că, pe undeva, sistemul de taxe şi impozite nu ar putea fi simplificat. Depinde la ce ne referim. Dacă însă este vorba să enunţăm principii generale, eu m-aş uita mai degrabă la nivelul general al impozitării. Şi aş fi sceptic faţă de aceia care cred că un sistem modern de impozitare poate fi miraculos de simplu.