Un militar ucrainean a fost ucis, astăzi, într-o tentativă de luare cu asalt a unei unităţi militare din Simferopol, capitala provinciei Crimeea, ocupată de trupe ruse, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean al Apărării în Crimeea pentru AFP.
Premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a declarat, astăzi, că, în Crimeea, conflictul cu Rusia intră într-o fază militară, calificând atacul asupra unor militari ucraineni drept o crimă de război.
Militarii ucraineni din Crimeea au fost autorizaţi să utilizeze armele, în urma unui atac asupra unei unităţi din Simferopol, în care a fost ucis un militar, potrivit surselor din presă.
Militarul ucis asigura paza unităţii în care se află serviciile fotografice ale Centrului militar de topografie şi navigaţie.
Tuturor militarilor care se aflau pe teritoriul acestei unităţi, le-au fost confiscate documentele şi li s-a spus că sunt arestaţi, potrivit unui purtător de cuvânt al forţelor armate ucrainene.
Comandantul Marinei ucrainene, Serghii Gaiduk, a anunţat că tentativele de luare cu asalt ale unor unităţi militare s-au multiplicat în ultimele zile, în Crimeea.