Termocentrala din Halânga, construită cu ajutorul chinezilor

F.A.
Companii #Energie / 21 ianuarie 2014

Virgil Daniel Popescu, secretar de stat în Ministerul Economiei, va însoţi, mâine şi joi, la Turnu Severin, o delegaţie a companiei chineze HiSun PV Technology, pentru discuţii cu autorităţile locale şi conducerea Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN), în vederea construirii unei termocentrale la Halânga, conform unui comunicat trimis astăzi redacţiei.

Compania chineză (subsidiară a grupului China Evergreen Industry Group) a comunicat că este interesată să se implice în realizarea termocentralei Halânga, ca investitor şi operator al proiectului, beneficiind de avantajul de a obţine certificate verzi de la centralele solare. Anunţul a venit după ce ministerul Economiei prezentase proiectul la Beijing. La Turnu Severin, vor fi prezentate toate datele proiectului, delegaţia urmând să viziteze şi locul unde va fi construită termocentrala, precum şi utilitaţile şi modalităţile de aprovizionare cu cărbune.

Compania Hisun PV Technology este specializată în realizarea de proiecte energetice de tip IPP (Individual Power Producer). Anul trecut, ea a cumpărat în ţara noastră şase proiecte pentru centrale solare, pe care le-a construit deja şi care urmează a fi puse în funcţiune în acest an.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb