TradeVille: Giganţii petrolieri - în plin avânt

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 10 aprilie 2023

TradeVille: Giganţii petrolieri - în plin avânt

După ce au încheiat un an cu rezultate financiare record, marile companii din sectorul combustibililor fosili îşi continuă investiţiile în acest domeniu, chiar dacă sunt ameninţate de tendinţele de trecere la tipuri de energie mai verde, conform unui raport elaborat de Departamentul de Analiză al Tradeville.

Golful Mexic - scos la licitaţie

La sfârşitul lunii martie, mai multe companii care activează în sectorul energetic, pe segmentul de combustibili fosili, au participat într-o licitaţie prin care au închiriat câmpuri petroliere offshore, din Golful Mexic.

Astfel, Exxon Mobil, Chevron şi BP s-au întrecut spre a propune sume de ordinul sutelor de milioane de dolari, în scopul obţinerii drepturilor de utilizare şi exploatare a zăcămintelor petroliere. Sumele generate pentru licenţele petroliere au generat venituri în valoare de 264 milioane de dolari, a menţionat Biroul de gestionare a energiei oceanice din SUA.

Licitaţia, care a fost prima de această anvergură din ultimii doi ani, a fost şi una controversată pentru opinia publică, întrucât a fost realizată pentru a îndeplini o prevedere din Legea privind clima de anul trecut (IRA), promulgată de Joe Biden. Măsura a interzis închirierea terenurilor publice pentru energia regenerabilă dacă zeci de acri nu sunt mai întâi oferiţi pentru combustibilii fosili. Legea privind clima a crescut, de asemenea, rata redevenţelor pe care companiile trebuie să le plătească pentru petrolul pe care îl produc. Administraţia Biden a stabilit valoarea redeventei pentru vânzarea de luna trecută la nivelul maxim permis - 18,75%, faţă de valoarea istorică de 12,5% din valoarea producţiei - însă acest lucru nu pare să fi descurajat marile companii.

Rata de redevenţă este impusă companiilor petroliere de majoritatea statelor şi reprezintă o taxă pe care o percepe statul pentru resursele naturale extrase de pe teritoriul său.

Chevron a fost unul dintre cei mai activi ofertanţi, oferind 108 milioane dolari pentru 75 de proiecte, mai mult decât toate celelalte companii ofertante la un loc. Un reprezentant al societăţii a declarat ulterior că sunt mulţumiţi de rezulatele licitaţiei şi că vor evolua în continuare potenţialul blocurilor petroliere.

BP a oferit 47 milioane dolari pentru 37 de blocuri, întrucât compania doreşte să îşi extindă producţia de petrol şi gaze în regiunea Golfului Mexic, care permite o producţie cu cele mai reduse costuri şi emisii CO2.

Exxon Mobile nu şi-a rezervat blocurile offshore pentru extracţia ţiţeiului. În ultimii doi ani compania a reînceput cumpărarea blocurilor în această zonă, cu scopul de a îngropa dioxidul de carbon în loc de a extrage petrol. Astfel, Exxon îşi urmăreşte stregia de a dezvolta o activitate de captare şi stocare a carbonului (CCS), în apropierea unei zone unde se află zeci de instalaţii petroliere şi chimice. Acest proces este implementat în centrele industriale mari, în scopul de a capta direct carbonul emis de uzine şi de a-l stoca într-o formaţiune geologică subterană. Chiar dacă tehnologia este proiectată special pentru reducerea emisiilor nocive, ea şi-a găsit mulţi critici în rândul organizaţiilor care susţin trecerea la o sursă de energie verde. Printre principalele puncte slabe găsite, se numără faptul că procesul de stocare al dioxidului de carbon este unul prea scump şi nesustenabil şi că depozitarea acestuia în subteran nu ar fi o metodă sigură, existând riscul de scurgeri în viitor.

Entuziasmul petroliştilor nu a fost pe placul tuturor

Ecologiştii i-au reproşat lui Joe Biden faptul că acesta nu şi-a ţinut o promisiune din campania din 2020, de a pune capăt noilor foraje şi închirieri de perimetre petroliere. Membrii grupurilor de mediu menţionează că, deşi administraţia americană a vorbit mult despre îndepărtarea economiei de la combustibilii fosili, proiectele masive petroliere continuă să fie iniţiate. Astfel, ţinând cont de complexitatea acestora, va fi nevoie de mai mulţi ani înainte ca primii barili de titiei să fie scoşi la suprafaţă, ceea ce înseamnă că producţia de petrol va debuta după 2030, atunci când experţii consideră că emisiile de gaze cu efect de seră ar trebui drastic reduse.

Cu toate acestea, economiştii recunosc că preşedintele american a fost supus unor presiuni deosebite în anul 2022, atunci când s-a constatat o capacitate de producţie a petrolului în SUA sub medie, în contextul în care ţările încearcă să îşi asigure propria securitate energetică.

În prezent este în desfăşurare şi un proces de judecată împotriva vânzărilor care s-au făcut la sfârşitul lunii martie, care va bloca orice activitate a companiilor în zonă, în următoarele luni.

OPEC are grijă de preţul petrolului şi în 2023

La începutul săptămânii trecute, preţul petrolului a înregistrat un salt brusc, după ce OPEC+ a anunţat o reducere surprinzătoare a producţiei zilnice cu 1,16 milioane de barili, începând cu luna mai şi până la sfârşitul anului 2023. Ştirea vine în contextul în care organizaţia petrolieră a redus deja, în a doua jumătate a anului trecut, producţia cu circa 2 milioane de barili/zi, iar Rusia, de asemenea, a luat decizia de a reduce producţia de ţiţei cu 500.000 barili/zi.

Printre motivele care au stat la baza acestei decizii, Arabia Saudită a indicat menţinerea stabilităţii pieţei, decizia venind mai mult ca o "măsură de precauţie". De asemena, experţii presupun că reducerea are şi scopul de a "pedepsi" speculatorii care pariază pe scăderea preţului petrolului şi practică short-selling-ul, iar alţii cred că OPEC are în plan să fixeze un prag minim de 80 dolari/baril pentru cotaţia petrolului, în timp ce UBS şi Rystad au estimat că acesta va face un salt la 100 USD/baril.

Reducerea productiei anunţată de OPEC+ a fost calificată drept nerecomandabilă de SUA. Americanii iau în considerare adoptarea unei legislaţii cunoscute sub numele de NOPEC, care ar permite confiscarea activelor OPEC de pe teritoriul ţării în cazul în care decizia se dovedeşte a fi fost o înţelegere ascunsă între anumite ţări, care afectează mecanismul de funcţionare a unei pieţe libere.

Petrol mai ieftin în 2023

Conform informaţiilor publicate de AIE, consumul global de combustibili lichizi va creşte cu 1,5 milioane barili/zi în 2023 şi cu încă 1,8 milioane barili/zi în 2024, jumătate din creşterea consumului fiind atribuită Chinei. Cea mai mare creştere a producţiei este prognozată să aibă loc în ţările din afara OCDE, în timp ce consumul, cel mai probabil, va rămâne neschimbat, din cauza efectelor negative ale inflaţiei asupra creşterii economice.

Agenţia mai notează că persistă o incertitudine sporită în ceea ce priveşte evoluţia cererii, din cauza instabilităţii condiţiilor macroeconomice la nivel global, dar şi a impredictibilităţii evoluţiei economiei chineze. Astfel, preţul mediu spot al ţiţeiului Brent este estimat să ajungă la 84 dolari/baril în 2023, iar în 2024 acesta ar putea atinge 78 dolari/baril, pe fondul creşterii stocurilor globale de petrol.

Menţinerea unor preţuri sub 100 dolari/baril, pe parcursul anului 2023, ar putea afecta negativ companiile petroliere, care nu vor mai repeta perfomanţele din 2022.

Experţii consideră că, pe termen lung, companiile cu activităţi preponderent în segmentul combustibililor fosili vor fi ameninţate de adoptarea combustibililor alternativi, consideraţi mai puţin poluanţi.

TradeVille: Giganţii petrolieri - în plin avânt

Printre sursele articolului menţionate de TradeVille în acest raport se numără Reuters, carbontracker.org, CNBC.

...........................................

Analiza TradeVille poartă următorul disclaimer:

Investiţia în instrumente financiare presupune riscuri specifice; performanţele anterioare nu sunt un indicator fiabil al rezultatelor viitoare. Costurile de achiziţie şi fluctuaţiile valutei pot influenţa randamentul investiţiei. Cotaţiile afişate sunt cele de la sfârşitul zilei precedente de tranzacţionare. TradeVille îşi propune să actualizeze raportul cel puţin anual.

Lista potentialelor conflicte de interese

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Normal, cand petrolul scade de la 85 la 80$ barilul, pretul benzinei nu scade. Cand creste de la 80 iarasi la 85, pretul benzinei creste. Cum sa nu faci profit?!

    1. Pai fa si tu profit, cumparand actiuni la companii petroliere. Dau dividende foarte mari iar pretul este stabil. Cu toate interventiile guvernelor, care mai baga o taxa sau mai plafoneaza sau subventioneaza cate ceva, companiile din industria petrolului si gazelor nu au cum sa nu faca profit. Ar trebui sa fie barilul la 30 de dolari un an intreg ca sa iasa pe pierdere in anul ala.

      Asa ca fiti destepti si faceti si voi profit impreuna cu companiile petroliere !  

      Am deja, era vorba de echitate sociala, corectitudine etc.

    Buna ziua, fiecare are dreptul la o părere, uni spun că SNP trebuie să plătească suprataxa alți că nu a procedat corect statul cu modificările retroactive, dar ce vor spune și uni și alți atunci când un guvern mafiot să facă rost de bani pentru pensile speciale va pune taxa pe soare ( cei care au panouri fotovoltaice ), este oare soarele proprietatea guvernului, deja au apărut discuții prin parlamentul României. Sunt curios ce spuneți?

    1. Mai intai vor lasa sa se umple lumea de panouri solare, apoi vor pune taxa. Ceea ce-i absurd pt ca practic produci pt consumul propriu nu vinzi curent ca sa ai un venit taxabil.

      La fel ar putea sa-mi puna taxa pe rosiile si patrunjelul din gradina ce le cresc si le consumam noi. 

      Taxa pe soare este obligatorie. Oricine care rapeste lumina solara pamantului si vegetatiei pe care este instalat trebuie sa plateasca o taxa.

      Tu ești sănătos la cap?

    Companiile petroliere au făcut un profit record anul trecut pe spatele consumatorilor. Toate firmele au băgat prețul în produsele lor și la urmă a plătit toată populația. În mare parte inflatia a mâncat economiile oamenilor de rând și dacă prețul va urca din nou probabil că consumul va scădea din simplul motiv că oamenii nu o sa mai aibă bani. Și este foarte interesant că acum când puțin s-a ieftinit motorina, preturile la raft nu au scăzut. Deci omul de rand tot plătește, suporta pe spatele lui firmele care fac profit record.

    1. Ce vrei sa faca pierderi,toti incercam sa fim profitabili,asa ca renunta la teoria "profit pe spatele omului de rand"!!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb