Trăiască libertatea!

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 4 mai 2012

Cornel Codiţă

Fiecare timp are măsura lui. Cel pe care-l trăim este unul al discontinuităţii. Unul care nu poate cuprinde întregul, deci nici nu-l poate înţelege, ori îngădui, decît ca sumă incompletă a părţilor în care a fost mai întîi descompus. Adevăr, Frumos, Virtute, Libertate sunt etaloane ale altor vremuri. Noi operăm cu "adevăruri" - relative; "frumuseţi" - trecătoare şi înrobite modei, ori gusturilor; "virtuţi"- prea slabe pentru a suporta o definiţie clară, încît suntem mai degrabă familiari cu lipsa lor, decît cu ele, şi "libertăţi"- mai mult proclamate, decît exersate.

Acesta este cazul şi cu libertatea specială pe care UNESCO s-a gîndit să o pună în ramă (abia în 1993, dacă vă vine să credeţi!), proclamînd-o zi internaţională, pentru a o atîrna apoi în muzeul atît de încăpător al valorilor democratice aclamate, dar tot mai puţin profesate: libertatea presei.

Într-o lume în care realitatea este învelită într-un strat gros, aproape impenetrabil, de "mitologii", libertatea presei este şi poate fi tratată mai degrabă ca unul dintre miturile fondatoare ale democraţiilor. Traiectoria acestui mit spune aproape totul despre cursul istoriei. Libertatea presei a început prin a fi parte indisolubilă a libertăţilor cetăţeneşti, afirmate în raport cu autoritatea statală şi, mai larg, în raport cu orice autoritate birocratic-instituţională! Primul amendament al Constituţiei SUA spune aproape totul despre această filosofie politică şi constituie, pînă astăzi, cea mai solidă linie de apărare a unei valori fără de care societatea modernă nu ar fi fost posibilă. În finalul traiectoriei sale, "libertatea presei" s-a metamorfozat în "puterea presei", orgoliu exacerbat pînă la a se autoproclama A Patra Putere a oricărei democraţii. De la Libertate la Putere, acesta este traiectul decăderii, nu doar al presei, în societatea modernă!

Păstrînd proporţiile, este exact istoria presei din România post-decembristă care, măcar pentru cîteva clipe, a visat frumos la Libertate. Un vis repede destrămat pe acelaşi drum care lasă de căruţă valenţele Libertăţii pentru a încasa beneficiile, generoase şi oneroase, ale Puterii.

Unde se află astăzi societatea românească în raport cu presa şi libertăţile ei, poate oricine constata, fără prea mari dificultăţi. Dintr-o formă de libertate a cetăţenilor, presa, mai ales în forma ei audio-vizuală, s-a transformat în unealtă predilectă a bătăliilor pentru putere. În numele dreptului de a şti şi de a-i informa pe alţii, presa a jucat aproape toate rolurile infamante ale noului său destin în jocul puterii: scenă a înscenărilor capabile să defăimeze, să ruineze şi să distrugă reputaţia sau măcar să arunce umbre grele asupra oricăror persoane aflate în competiţia politică; singurul spaţiu public în care grupuri de "vigilanti" încă se mai pot deda linşajului, fără teama vreunei repercusiuni legale; hazna a reziduurilor celor mai imunde din viaţa privată a celor care şi-au asumat riscul de a ieşi în arena publică; teritoriu al imprecaţiilor, insultelor şi al vorbelor de ocară folosite adesea fără perdea şi fără nicio reţinere. Pe faţa cealaltă a monedei, presa audio-vizuală a devenit principalul vehicul al propulsării politice şi al susţinerii mediatice a personajelor celor mai găunoase, mai lipsite de principii, de idei şi de bun simţ, asupra cărora s-a pogorît la un moment dat mîna cea plină de har a Puterii. În goana sa, tot mai nebună, după beneficiile puterii, presa de la noi a depăşit de mult orice limită a bunului simţ, orice regulă a deontologiei profesionale aşa cum se practică ea (cît se mai practică!) măcar într-o anume parte a presei din ţările care mai au temei să-şi spună civilizate. Adevărul de fond este însă acela că derapajele presei, adică deraierea de pe linia probităţii şi adevărului, a intereselor celor care vor şi au dreptul să fie informaţi, în teritoriul mlăştinos şi urît mirositor al intereselor personale, de gaşcă, grup, haită sau turmă, sunt tot mai grave şi tot mai frecvente. Dezvăluirile, cu siguranţă minimale, din jurul scandalului legat de activităţile ilegale organizate şi desfăşurate pe larg de grupul de presă Murdoch sunt suficiente pentru ca şi cel mai fanatic credincios al libertăţii presei să vomite îndelung, scuturat de frigurile greţii produse de modul în care poate fi schingiuit cineva atît de nevinovat şi inocent cum este publicul care "cumpără" informaţia de la "furnizor" cu credinţa că, din tîrgul acesta, el este cel care iese în avantaj.

Presa, nu doar la noi, în cea mai mare parte a ei, s-a dezis de Libertate şi a ales să se folosească doar de acele libertăţi care-i sunt folositoare în rolul adesea abject de unealtă a puterii.

Măcar de Ziua internaţională a libertăţii presei să gîndim, totuşi, pozitiv! Poate că există o cale de regăsire, de ieşire din iadul puterii şi de revenire în raiul din care presa a fugit singură, al Libertăţii. Pentru cei care încă se mai bucură de ea, de Libertatea presei, vreau să zic, la mulţi ani şi să auzim numai de bine!

Trăiască Libertatea!

Opinia Cititorului ( 8 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Excelent articol! Felicitari!

    daca nu ar avea acest instrument nu ar reusi sa ne manipuleze creatorii crizelor de tot felul. Moneda si media sunt uneltele perfecte pentru control.

    Libertatea e doar un mit! Sunt cu totul de acord cu autorul. Felicitari si la multi ani! 

    1. Ce, este ziua lui?. 

    Articolul este bine scris, este oglinda perfecta a unei contiinte de masa. Draga cititorule, poti sa pui si altfel problema, de ce oare te lasi controlat? Oricat de puternic ar fi un instrument de control/manipulare, avem capacitatea de a ne sustrage acestora, de noi depinde, dar daca ne place sa jucam rolul victimei, mi se pare corect ca libertatea este un mit.

    1. Dixit Salomeea

      Se spune ca cei ce sunt constienti de acest lucru devin mai puternici si prin urmare, mai greu manipulabili. Uneori poti avea si libertatea sa mori de foame.

      Care la orice oricui si mai ales autorului trebuie sa ii comenteze ,sau mai bine zis, de obicei abereze.

      De ea nu se poate scapa oricat de penibilA E! 

    Frectie la piciorul de lemn, vorba lui Make. 

    Sau mai mult, jegos, de-a dreptul jegos!. 

    "Libertatea" pe care se sprijina si care ne-o serveste majoritatea actorilor din piata este exact (sau mai rau) ca produsele contrafacute: sunt rumene,parfumate, injectate/infestate, usor de mancat si digerat.

    Efectul? traiasca libertatea!. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb