Transgaz a încheiat un memorandum de înţelegere cu transportatorul de gaze naturale din Ucraina, Ukrtransgaz, pentru dezvoltarea infrastructurii, astfel încât Ucraina să poată cumpăra gaze din România, relatează portalul ICIS, citat de Mediafax.
Memorandumul prevede că cele două companii "vor colabora pentru încheierea de acorduri de interconectare a conductelor şi pentru identificarea soluţiilor tehnice de inversare a fluxului de gaze".
Potrivit Transgaz, colaborarea cu Ukrtransgaz a început recent şi este în desfăşurare, dar compania nu a oferit detalii legate de momentul în care Ucraina ar putea să importe gaze din România.
Ukrtransgaz a anunţat în luna mai că a început discuţii cu Transgaz, Ucraina fiind interesată să importe din România 1-2 miliarde de metri cubi de gaze pe an.
Cele două ţări împart două puncte de interconectare a reţelelor de gaze, la Isaccea şi Medieşu Aurit, unde, potrivit Uktransgaz, pe partea ucraineană există capacitatea de livrare inversă a gazelor spre Ucraina, fiind necesare lucrări de modernizare a reţelei din România.
La Isaccea există trei conducte, iar capacitatea a două dintre ele este rezervată integral de grupul rus Gazprom, pentru livrări de gaze prin România către Bulgaria, Grecia şi Turcia.
Cele două contracte ale Gazprom vor expira în 2015 şi 2023. Cel de-al treilea contract este al companiei Bulgargaz, care se va încheia în 2016.
Expirarea unuia dintre contractele cu Gazprom în 2015 va permite Transgaz să înceapă livrări de gaze către Ucraina.
Ucraina poate să importe gaze din alte trei ţări europene, Polonia, Ungaria şi Slovacia, cu care are conectată reţeaua de gazoducte. În prezent, Slovacia exportă în Ucraina circa 26 milioane de metri cubi de gaze.
România exportă deja gaze în Republica Moldova, prin conducta Iaşi-Ungheni, inaugurată în luna august a anului trecut şi care a fost construită cu scopul reducerii dependenţei Republicii Moldova faţă de livrările de gaze ruseşti. Investiţia în acest tronson de conductă a fost de 26 milioane de euro, din care 7 milioane de euro au fost atrase din fonduri europene. Transgaz poate asigura un debit maxim de 60.000 metri cubi de gaz pe oră, însă condiţiile tehnice şi configuraţia sistemului naţional de transport gaze din Republica Moldova limitează livrările la cel mult 10.000 de metri cubi pe oră.
Pentru extinderea capacităţii de transport la 1,5 miliarde metri cubi de gaze pe an (171.000 metri cubi pe oră) ar fi nevoie de 110 milioane de euro. Creşterea capacităţii la 2,2 miliarde metri cubi pe an (250.000 metri cubi pe oră) ar presupune, potrivit estimărilor oficiale, o investiţie de 150 milioane de euro.