Tranzacţii de peste un miliard de euro, asistate de "Reff şi Asociaţii"

F.A
Companii #Consultanţă / 10 februarie 2010

"Reff şi Asociaţii", societatea de avocaţi afiliată "Deloitte" România, a asistat clienţi în tranzacţii în valoare de peste un miliard de euro în 2009, în creştere faţă de anul precedent, în ciuda contextului dificil de piaţă în principalele zone de practică, respectiv fuziuni şi achiziţii, financiar-bancar şi imobiliar.

Din seria acestor tranzacţii face parte şi asistenţa acordată "Romstrade" în negocierea unei finanţări de la Credit Suisse, prin semnarea în luna martie a anului 2009 a unui contract de scontare de bilete la ordin în valoare de 140 milioane euro, fondurile urmând a fi folosite pentru finanţarea de lucrări de infrastructură.

De asemenea, "Reff şi Asociaţii" au asigurat asistenţă juridică în cel mai important contract de finanţare imobiliară semnat în 2009 şi anunţat la începutul lunii septembrie. În cadrul unei echipe multidisciplinare "Deloitte", incluzând avocaţi, consultanţi financiari şi fiscali, Reff şi Asociaţii a acordat asistenţă juridică firmei "INR Management Real Estate" în vederea obţinerii unei finanţări de zeci de milioane de euro de la BCR.

"Anul 2009 a fost, fără îndoială, unul dificil, aducând schimbări dintre care multe îşi vor prelungi efectele dincolo de sfârşitul actualei crize economice", a declarat Alexandru Reff, Partner in Charge, Deloitte Tax & Legal. Potrivit acestuia, "piaţa locală a cunoscut la începutul lui 2009 o trecere bruscă de la efervescenţa investiţională la blocaje aproape totale: scăderea drastică a investiţiilor străine, îngheţ în finanţări şi achiziţii, paralizie în proiecte de dezvoltare. Avocaţii au resimţit această scădere din plin, fiind afectate domeniile cu ponderea cea mai importantă în venituri. Din fericire, noi funcţionăm deja pe principii care acum au devenit condiţii esenţiale ale succesului într-o piaţă mult mai dificilă: apropierea de client, comunicarea strânsă, pragmatismul comercial, implicarea personală a partenerilor în proiecte, senioritatea echipelor. Firma noastră şi-a consolidat echipa în ultima parte a anului trecut, recrutând doi noi avocaţi cu experienţă solidă în domeniul imobiliar, respectiv M&A. Ne-am sporit implicarea în domenii relativ noi - litigii fiscale şi comerciale, insolvenţă, energie, sector public. Am acordat consultanţă şi asistenţă în domeniul restructurărilor societăţilor comerciale, fie prin operaţiuni mai ample de divizare sau fuziune, fie prin reorganizarea diferitelor departamente în funcţie de condiţiile comerciale curente de piaţă, inclusiv prin concedieri individuale sau colective".

În contextul unei practici juridice axate cu precădere pe achiziţii imobiliare, finanţări bancare şi mandate de restructurare a creditelor, litigiile şi dreptul muncii câştigă o pondere tot mai mare în activitatea firmei de avocatură. Insolvenţa este un alt domeniu frecvent solicitat pe parcursul lui 2009 şi cu potenţial substanţial în acest an.

"Am acordat asistenţă atât creditorilor (de cele mai multe ori bănci), cât şi debitorilor aflaţi fie în fază premergătoare deschiderii procedurii insolvenţei, fie în cadrul procedurii propriu-zise", spune Andrei Burz-Pînzaru, Partener. "Anticipez că 2010 se va caracteriza printr-o mai mare incidenţă a problematicii specifice insolvenţei, dar şi printr-o intensificare a solicitărilor de asistenţă în proiecte specifice achiziţionării/vânzării de active cu probleme (distressed real estate assets / distressed M&A).", a continuat acesta.

"Pe de altă parte, vor continua proiectele de restructurare de credite", a adăugat Burz-Pînzaru. "Am putea asista la reluarea creditării corporatiste, chiar dacă la un volum - şi mai ales frecvenţe - mai mici decât cele înregistrate în anii trecuţi, însă ne aşteptăm la un volum în creştere faţă de 2009", a mai precizat domnul Burz-Pînzaru.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9743
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4737
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2921
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8990
Gram de aur (XAU)Gram de aur371.8457

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb