Ultima soluţie

Încotro se îndreaptă România?... e clar... "ca vaca"! Tot ceea ce ştim, acum, la spartul tîrgului, este doar că nu a luat-o nici de data asta "în direcţia cea bună", deşi o bucată de drum, nu puţini dintre concetăţenii noştri au crezut că ar fi totuşi... viceversa.

Faptul de a scrie la gazetă îmi aduce, între alte privilegii, şi pe acela de fi un soi de paratrăsnet. Oameni care mă cunosc de multă vreme, ori care m-au văzut cel mult o dată sau de două ori, mă întreabă, "ex abrupto": Ei, şi-acum ce facem? Iliescu a fost "alternativa bună" la Ceauşescu; aşa au crezut, cel puţin, Gorbaciov şi o mare parte dintre oamenii acestei ţări, care, în zgomot de mitraliere, s-au trezit în cîteva zile ale lui Decembrie 1989, mutaţi dintr-un ev istoric într-altul, fără să-i întrebe nimeni dacă şi-au făcut bagajele, ori dacă vor sau nu să-şi schimbe domiciliul politic din "Fundătura Dictaturii" pe "Bulevardul Democraţiei". Emil Constantinescu a fost "alternativa bună", radicală, la Iliescu, mai precis la problemele nerezolvate, rău rezolvate, ori nou create de mandatul primului, dar, fatalitate... a declarat faliment, răpus fiind de... ce mai contează?! Răpus! Ion Iliescu a devenit, din nou, "cea mai bună soluţie", nu la regimul Constantinescu, ci la un posibil regim "Vadim Tudor". Aşa au crezut cetăţenii acestei ţări şi aşa au votat! Traian Băsescu a fost acreditat, şi nu doar de votul care i-a adus primul mandat prezidenţial, drept "cea mai bună soluţie" la "sistemul ticăloşit", creat de guvernările anterioare. Acum, care este alternativa?, care este "cea mai bună soluţie", dacă se dovedeşte că petele negre din "soarele" deceniului Băsescu sunt cu mult mai multe şi mai mari decît cele luminoase? Mulţi dintre cei care trăiesc, ori doar supravieţuiesc, în această minunată ţară, condamnată parcă de un vrăjmaş blestem să înşire guvernări catastrofale, corupte şi bizare, după alte guvernări catastrofale, corupte şi bizare, aşteaptă un răspuns, cam tot atît de precis şi de succint pe cît este întrebarea pe care o pun. Iar, acest răspuns nu vine de nicăieri! Vestea proastă este că nici nu poate veni de undeva, trebuie articulat de cei care vor să rezolve problema! Vestea bună este că există, doar că nu e acolo unde-l caută etern entuziaştii purtători ai lozincii: "Ultima soluţie, o nouă revoluţie"! Asta, dacă prin revoluţie înţelegem doar schimbarea la vîrf a mecanismelor, regulilor, instrumentelor şi "obiceiurilor locale" ale politicii, precum şi schimbarea de feţe în tablourile de grup ale Parlamentului, Guvernului, ori ale celorlalte instituţii ale puterii, de la cei care conduc partidele, la cei ce se află în vîrful structurilor administrative. Eşecul revoluţiilor "de sus în jos" nu este nimic nou pentru România, după cum este o experienţă deja catalogată în multe alte spaţii politice din Europa, ori de aiurea. Încercarea sistematică de a găsi răspunsul, nu doar plauzibil, ci unul care poate fi suspus "probelor de laborator", la întrebarea "cum au loc" sau "cum pot fi declanşate" schimbările sociale, chiar marile schimbări sociale, a generat deja un cîmp aparte de cunoaştere şi aplicaţii practice; foarte puţin convenţionale şi aproape deloc "intuitive". Una dintre cele mai solide şi fascinante rădăcini ale acestor abordări este un "paradox" al lui Confucius: "Ieşirea este pe uşă. De ce nimeni nu o foloseşte ca să iasă?". Răspunsul surprinzător la întrebarea-mirare a marelui filosof este pe cît de simplu, pe atît de uluitor: pentru că oamenii pierd nu doar timpul, ci şi perspectiva asupra lucrurilor, cu întrebări din clasa "de ce?", "din ce cauză?", "cum se face că mă aflu închis în această încăpere?" Întrebarea care oferă răspunsul, practic şi fundamental, este, însă, "Care?"; "Care este drumul către afară?" Abia atunci cînd ne-o punem, cu ochii minţii deschişi, suntem în postura să vedem UŞA. Desigur, uneori, ea poate să nu fie gata practicată în zid, poate e nevoie să facem noi o gaură, ori poate să fie încuiată şi atunci tot ceea ce trebuie să facem este să-i găsim cheia, ori să o spargem, pentru că, oricum, este veriga cea mai slabă din zidul care ne înconjoară! Îndrăznesc să spun că societatea României este încă în postura celui care stă închis, în cazul nostru în cercul vicios al alegerilor între rău şi mai rău, tot întrebîndu-se de ce stau lucrurie aşa şi nu altfel, ori care este "originea" răului, după care, funcţie de răspunsuri, încearcăm timid să soluţionăm "problema" cu un remediu sau altul din aceeaşi clasă de situaţii care au generat-o! Soluţia care ne-ar putea scoate din "cameră" este însă UŞA! Iar găsirea ei nu este posibilă decît după ce ne întrebăm serios "Care" este drumul care ne scoate din situaţia în care ne afundăm tot mai tare? Ce nu este în regulă cu politica de la noi? "Ia decizii proaste, sau nu le ia deloc!" Care este drumul afară? Să luăm politicii acele decizii care ne interesează în cel mai înalt grad şi să le dăm altcuiva, să le ia!!!! Unui grup de "înţelepţi"? Reprezentanţilor unor comunităţi, locale, profesionale etc.? Caracatiţei miau-miau care ghiceşte rezultatele meciurilor de la campionatul mondial de fotbal? Să dăm cu banul? Habar nu am şi nimeni nu ştie dinainte dacă vreuna dintre aceste soluţii pentru luarea unor decizii de care depinde dezvoltarea socială a României va fi mai bună decît altele. Pînă nu încercăm nu o să ştim dacă uşa este descuiată, ori încă nu a fost crăpată în zid! Oricare ar fi alegerea noastră, un lucru este sigur: am făcut primul pas către UŞĂ, ceea ce ne oferă o şansă infinit mai mare să ieşim din "închisoare" decît dacă ne tot întrebăm care este "alegerea bună". Să mai luăm un exemplu: "Administraţia şi politica generează corupţie, zi de zi şi în proporţie de masă". Corupţie înseamnă bani, bani albi, gri şi negri. Să le luăm banii, deci! Să le lăsăm cît mai puţini pe mînă! Şi cum o să facem cu finanţarea învăţămîntului, armatei, spitalelor, străzilor, oraşelor?, vor sări cu gura, pe bună dreptate, poate cei mai speriaţi de "spaţiul soluţiilor neconvenţionale". Soluţii se pot inventa, nu e nici o problemă, de la finanţarea la utilizator, pînă la alcătuirea unei loterii naţionale! Nimeni nu poate şti care este mai bună, ori dacă una sau alta o să meargă sau nu. Exact ca şi în primul exemplu, însă, indiferent cît de "ciudată" sau contraintuitivă, ori chiar greşită/neutilizabilă s-ar putea dovedi soluţia aleasă, ea are o calitate fundamentală: ne dă o şansă să ieşim din casă, să găsim, în cele din urmă, UŞA, să ieşim din cercul vicios al căutării, fără rost, al "ultimei soluţii"!!!