UPS România implementeaază un program de colectare selectivă a deşeurilor

F.A.
Comunicate de presă / 27 mai 2013

UPS România îşi extinde iniţiativele de responsabilitate socială pentru protecţia mediului prin implementarea programului internaţional de reciclare a dozelor de aluminiu "Every Can Counts" (ECC), în parteneriat cu asociaţia non-profit ALUCRO, conform unui comunicat de presă.

Astfel, UPS îşi propune să promoveze în randul angajaţilor un comportament responsabil faţă de mediu şi societate.

Iulia Gabriela Nartea, Director General, UPS România, în cadrul evenimentului de lansare a programului la nivelul companiei, a declarat: "Responsabilitatea socială este una dintre valorile UPS. Ne face placere să vedem că în fiecare an acţiunile noastre au mai mulţi susţinători din rândul angajaţilor companiei, din ce în ce mai entuziaşti. Atât în România, cât şi la nivel global, UPS desfăşoară anual acţiuni de voluntariat pentru protecţia mediului, ca parte a programului Luna Voluntariatului Global. Astfel de iniţiative sunt adoptate pentru a transmite mesajul că marile companii sprijină comunităţile din care fac parte. Salutăm programul Every Can Counts şi ne bucurăm că avem acum ocazia să extindem filozofia UPS de a fi o companie responsabilă faţă de oameni şi de mediu".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb