Veniturile transportatorului Edy Spedition au crescut cu 25%

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 12 noiembrie 2010

Veniturile companiei Edy International Spedition au crescut în primele nouă luni cu 25% faţă de intervalul similar al anului trecut, la 200 milioane de lei, a anunţat, ieri, operatorul de transport de marfă. "Evoluţia veniturilor companiei cu mult peste media pieţei este rezultatul creşterii volumelor şi al unor măsuri de optimizare a activităţii operaţionale luate de companie în urmă cu circa doi ani", se arată într-un comunicat al Edy International Spedition. Compania a fost primul transportator din ţară care a externalizat activitatea de management al anvelopelor, având astfel de costuri optime de rulare. Totodată, compania a redus consumul de carburant prin traininguri pentru şoferi şi un sistem IT integrat care permite alocarea automată a unei cantităţi optime de combustibil pentru fiecare cursă şi care limitează posibilitatea întregului sistem de a dilua cantitatea respectivă.

"Creşterea substanţială a preţului motorinei, cu mult peste estimările de la începutul anului, ne obligă însă ca, din perioada imediat următoare, să mărim tarifele. (...) Considerăm că este singura opţiune corectă, industria de transport neputând absorbi creşterile constante şi greu de înţeles ale preţului combustibilului şi ale costului finanţării", a declarat directorul financiar al grupului, Mircea Ţiplea.

Grupul cuprinde patru companii - edy Logistics, edy International Spedition, Autocamion Service şi Diesel One.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7651
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2842
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0022
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2770

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb