Victimele Progresului

Cătălin Avramescu
Ziarul BURSA #Editorial / 7 septembrie 2010

Cătălin Avramescu

Cu mulţi ani în urmă aveam un disc-vedere. Ce este asta? La prima vedere, o vedere. Era chiar o carte poştală, cu o imagine a unui câmp de floarea-soarelui. Însă pe stratul transparent de pe faţa vederii erau imprimate, circular, şanţuri din acelea care se găsesc pe dis­curile vechi, de vinil. Asta însemna că discul-vedere putea fi ascultat exact ca un disc obişnuit, într-un pick-up normal.

Discurile-vedere au dispărut de mult. La fel au dispărut multe obiecte, obiceiuri sau locuri ale memoriei noastre. Pe unele nu le regret. Filmul foto, bateriile cu cărbune şi coada la sifoane, duminică dimineaţa. Însă altele s-au dus, călcate de Progres pe când încercau să traverseze legitim strada spre timpuri mai fericite. Am o listă cu câteva dintre lucrurile bune, care sunt acum de negăsit.

Stiloul. Ce om serios umbla înainte fără un stilou decent? Eu aveam un stilou chinezesc, aşa erau vremurile... Nu era rău. Am realizat cât de mult au decăzut moravurile contemporane când mi-am dat seama că umblu de ani de zile fără stilou, doar cu nişte pixuri nenorocite, din plastic.

Macadamul. Nu înţeleg ce i-a apucat pe cei de la Primărie. Sau de la Drumuri. Au început să scoată piatra cubică din zona Arcului de Triumf. Nu ajungea că nu mai avem şosele pitoreşti cu macadam. Acum trebuie să vedem doar asfalt negru pe un bulevard istoric.

Lavaliera. Aceasta era deja o amintire când am deschis ochii. Nu cunosc decât o sigură persoană care o mai poartă, rar. Îmi e greu să îmi explic de ce, pentru că este o piesă foarte elegantă a cos­tumului masculin. Probabil pentru că are un aer de preţiozitate care îi trădează originea. Numele vine de la ducesa de La ValliPre, una dintre cele mai autentice aristocrate ale secolului al XVII-lea. Într-o epocă a democraturii televizate este de înţeles că lavaliera nu mai e la modă. Eu mi-am cumpărat una acum câţiva ani şi o ţin de atunci în dulap, precum studenţii nord-coreeni care îşi cumpărau blugi de pe piaţa neagră, pe vremea "vechiului regim", şi nu îndrăzneau să îi poarte pe stradă.

Tracţiunea spate. Cei de la Porsche merită un monument pentru încăpăţânarea cu care ţin în producţie, de peste 40 de ani, modelul 911. Altfel, maşinile cu tracţiunea pe osia din spate au dispărut. Unele dintre cele mai simpatice maşini, precum "Broscuţa" celor de la Volkswagen sau Fiat 850, aveau tracţiune spate. Şi unele dintre cele mai frumoase. Vă mai amintiţi de Renault Dauphine? Sau de Tatra 603? Acum sunt istorie. Explicaţia obişnuită a dispariţiei acestora ("tendinţa de subvirare") este ridicolă. În realitate, sunt aşteptările noastre cele care s-au schimbat. Preferăm automobilele cu botul lung şi solid. Ne place să conducem în viteză cu un bloc de fontă de 200 de kilograme în faţă. Motorul în spate schimbă complet linia maşinii. Îi dă o graţie de neînţeles pentru primitivii cu volan.

Popicele. Erau odată un sport foarte popular şi o distracţie duminicală a clasei muncitoare, încă dinainte de război. Versiunea americană, bowling-ul, era deja o industrie de un miliard de dolari anual, în 1940. Suburbiile americane au fost populate, în anii "50-"60, cu bowling alleys, mici palate de neon. Şi la noi sălile de popice erau destul de comune. Acum sunt de negăsit. Am căutat pe Internet să văd ce se întâmplă. Mai există o Federaţie Română de Popice şi Bowling. Doar 15 săli omologate în toată ţara, dintre care una în Bucureşti. Cu toate acestea, lotul naţional a luat două medalii de bronz anul acesta la Campionatul Mondial din Croaţia. Mass-media are altceva mai bun să ne arate, evident: fotbalişti care driblează gramatica limbii române, patroni care driblează Fiscul, spectatori care driblea­ză jandarmii. Sănătate prin sport!

Pontiac. Adevărate sculpturi cu motor, maşinile Pontiac au definit, decenii la rând, standardele în clasa lor. Pe la noi nu prea ajungeau, înainte de Revoluţie. Am văzut una într-un film, cred că era celebrul Firebird Trans Am din 1977, roşu, inimitabil. Tot Pontiac a produs modelele Bonneville şi GTO. Însă firma a încăput pe mâna contabililor. Clienţilor le-au fost oferite modele banale, cu piese din plastic şi cu aspect de taximetre. Anul acesta marca este lichidată.

Braga. Nu se mai găseşte de mulţi ani. De curând, un magazin dintr-un mall a adus ceva pe care a scris "Bragă". Mi-a dat telefon soţia să mă anunţe că începea o nouă eră. Am fugit şi am cumpărat un pahar. Dezamăgire totală. Nici măcar culoarea nu era bună. Chiar nimeni nu mai e în stare să facă bragă în ţara asta?

Led Zeppelin. Nimic de adăugat. Doar deschideţi televizorul să vedeţi ce trece drept muzică în ziua de as­tăzi.

Măruntul. Ne transformăm, încet dar sigur, într-o societate de moguli- aspiranţi. Nimeni nu mai are mărunt, nici la magazin şi nici prin buzunare. Doar bancnote. Când eram copii, noi primeam şi strângeam bănuţi. Acum am fost cu un copilaş la magazin, trebuia să îi iau ceva. Nu s-a încurcat cu mărunt. M-a întrebat cât am pe card. "Fonduri insuficiente", m-a informat aparatul. n

Notă: Domnul Cătălin Avramescu este consilier prezidenţial.

Opinia Cititorului ( 14 )

  1. Cataline, daca o tzii asa, exista riscul sa'tzi devin prieten. Bine, articolul e bun de blogul personal, n'are treaba cu editorialul unui ziar economic, dar trecem... pt tine oricum e un progres.

    Mi'a placut ca te'ai scremut sa storci totusi un "basism" numind moguli niste prapaditzi de oameni sub vremi...dar tz'o iert si pe asta. La orice teratapie dependentului i se administreaza si o mica doza din drog, ca sa nu'l omoare sevrajul.

    Un moment jenant a fost sa'i faci "primitivi" pe niste oameni care, fara vina lor, isi iau masina cu tractiune pe fatza....dar pana si la asta voi fi indulgent cata vreme totusi n'ai pretins ca de asta ar fi de vina comunistii...sau tariceanu... 

    "Pe vremuri se scriau idei de aur cu pana de gasca, iar astazi se scriu idei de gasca cu penita de aur".

    Aceasta a fost afirmatia foarte adevarata a unui calugar-ghid, cand am vizitat una din manastirile din nordul Moldovei.

    si s-a mai uitat de painea facuta la cuptor din faina macinata la moara

    1. si porcul in care sa-si economiseasca maruntisu'!

      Pierdut pretins editorialist la Bursa on-line! Gasitorului ,nici-o recompensa! Poate sa-l pastreze ,eventual , pentru vitrina cu produse expirate.!

      Este un articol foarte frumos. Dar,parca tocmai fu o asazisa remaniere? De asta nu ne amintim?Viata domestica necesara nostalgiilor ne-a fost penetrata de schizofrenia politicului.Un editorialist apropiat politicului ne sensibilizeaza nostalgia, in chiar acest moment.Sa inteleg,domnule Avramescu, ca, de fapt, va intoarceti ochii de la prezent?

    Domnule Avramescu,

    V-ați întristat prematur. 

    Mai sunt o grămadă de mașini cu tracțiune spate. De pildă toate BMW-urile au tracțiune spate (sau integrală, mult mai rar). Mercedes de asemenea, cu excepția seriei A, toate folosesc tracțiune spate sau integrală. Jaguar, Aston Martin, Ferrari și Bugatti sunt în aceeași situație. 

    Sau poate confundați tracțiunea spate (ceea ce în engleză se zice Rear Wheel Drive) cu plasarea motorului în spate. Asta da, e mai neobișnuit, dar nu a fost ceva uzual niciodată, e greu de echilibrat mașina iar spațiul de stocare e invariabil mai mic. 

    Popicării găsiți cred în toate mall-urile bucureștene. La cel din Vitan este undeva la ultimul nivel, unde sunt cinematografele. Sigur exista și la AFI, cel cu IMAX-ul, am citit în presă. Întrebați SPP-iștii, ei sigur știu :) 

    1. Aveti dreptate, am tradus din neatentie RR (Rear engine, Rear drive) ca "tractiune spate". Ma refeream, evident, la motorul pe spate. In acelasi paragraf am scris, corect, "motorul in spate". Toate modelele mentionate sint RR. Dar observatoa dvs. e corecta.

      Credeam ca la mall este bowling, nu popicarie, dar e posibil sa aveti dreptate. N-am fost. Oricum, popicariile "sportive" s-au dus, din cite rezulta de pe site-ul asociatiei. 

      In alta ordine de idei, broastele testoase fiind reptile, nu mamifere, nu pot scrie despre fenomenul mentionat de opinentul de la 8. In general, editorialele nu se scriu doar despre "chestiunea zilei". Presupunind ca este aceea mentionata ("criza"). Am vazut un editorial, in New York Times, despre ginganiile din alimente. Era foarte interesant.

      La buna vedere. 

    S-o fi saturat de criza dl Avramescu ? maine- poimane o sa ne scrie despre cliclul menstrual al broastelor testoase din insulele Galapagos (am scris bine numele insulelor?). 

    @Catalin Avramescu

    Atunci ne înțelegem perfect.  

    Sincer, nici eu n-am fost la bowling în București și chiar nu știu diferența dintre bowling și popice, dar salile sigur exista. 

    1. Se pare ca monitorizarea actiunilor GUVR si ale grupurilor de catre numite filiere si grupuri incepe sa deranjeze. Nu spun pe cine, dar se intelege! Daca nu, atunci sa se explice de ce dl consilier si altii ca domnia sa nu explica. Am interevnit acum dar nu voi mai interveni dupa aceea!

    ...este persoana umană. Birocratizarea cetăţeniei prin concentrarea tuturor datelor de identificare într-o bombă cu ceas, numită curent carte de identitate, a făcut din om un animal cuvîntător doar în termenul de valabilitate a actului de identitate.

    1. mai demult as fi crezut ca bigotismul asta al dumitale cu cartea de identitate isvoraste din chiar dragustea dumitale netzarmurita de libertate... dar ochii albastri te tradeaza intotdeauna. Da'mi voie sa te citez...daca nu te superi ...."Pe buletinul de vot, pe lîngă cîrnatul de cifre descris de dumneavoastră, e foarte simplu ca electorul să aplice şi un autocolant cu codul de bare corespunzător CNP personal. El poate fi criptat/decriptat tot în maşinăria de numărare a voturilor."... Ups, CNP personal? unde am mai auzit conceptul asta?... aaa e chestia aia care ne pune in rastel si ne reduce la o suma de cifre? Pai nu era ceva rau? dar la ce ne'ar fi bun? \la dracu cu birocratizarea asta a cetateniei... biata "persoana umana"... Pai nu ne revolta bomba cu ceas? Sau cand e pentru ca sa stie seful (traitzi!) cine cu cine a votat, ideea e buna, dar cand avem o discutzie intre intelectuali, ma'ntelegi, ne ingradeste libertatea... of of gura pacatosului adevar graieste si fisa postului nu ne lasa niciodata sa ne odihnim...

      Pai se poate, incurci profesia cu convingerile personale? tz, tz, tz atata neprofesionalism... eu t'as taia pe loc 25% din solda...

      Dar apropo spiching abaut "carte de identitate" , tz'ai mai rezolvat problema? ca ministrul de externe acuma e unul bun, un intelectual fin, sefu e Boc si seful sefului e Basescu, sau tot itzi mai pune betze'n roate nesimtzitul de Geoana? 

    Este adevarat ce se vorbeste despre dvs. Nu am crezut si am inceput sa citesc din articole, din cartzile dvs. Nu pot sa spun decat SLAB. Tupeu de a vorbi despre ceva ce nu cunosti nu il gasesti pe toate drumurile. Dvs. da, l-ati gasit! Probabil ca asa v-ati luat si examenele in Universitate, asa si disertatia, etc. Si domnul meu - tractiunea spate nu inseama in mod obligatoriu motor pe spate. MFG, ra

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb