VINOTECĂ "Arte&Vino" - singura vinotecă autohtonă cu cramă proprie

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului / 22 octombrie 2010

"Arte&Vino" - singura vinotecă autohtonă cu cramă proprie
  • document ataşat FRĂŢIA VINULUI
    apasă aici pentru a descărca.

    În imediata apropiere a Parcului Carol din Bucureşti este deschis "Arte&Vino" - unul dintre cele câteva magazine mari de vinuri din Capitală. Vinoteca aparţine somelierului Marian Timofti, care, după câţiva zeci de ani de activitate în Italia, în domeniul oenologic, s-a decis să se întoarcă în România şi să promoveze vinul autohton şi internaţional.

    Reporter: În ce stadiu se află inves-tiţia dumneavoastră în acest magazin de vinuri?

    Marian Timofti: Urmează să des-chidem o terasă, în primăvara anului viitor. Astfel, vom finaliza investiţia demarată anul trecut în luna septembrie. Vinoteca noastră este un concept nou, întrucât vrem să devină o vinotecă "wine bar" în acelaşi timp, adică o vinotecă în care lumea să poată intra, degusta un vin, servi ceva la vinul res-pectiv - de la brânzeturi proaspete până la cele stagionate, brânzeturi învechite în vin, salamuri, trufe - şi chiar să poată servi o sticlă de vin aici, între prieteni.

    Reporter: Consideraţi că vinoteca dumneavoastră este cea mai mare pe piaţă?

    Marian Timofti: Suntem cei mai mari în ceea ce priveşte spaţiul şi sortimentele de vinuri, dar nu printre cei mai mari cu renume, pentru că avem în faţă vinoteci precum "Vinexpert" şi "Comtesse du Barry". Consider că noi, într-un an, abia suntem la început.

    Reporter: Câte sortimente de vin aveţi în vinotecă?

    Marian Timofti: În acest moment avem foarte puţine sortimente - 630, dar sper ca într-o lună, când vom termina investiţia aici să trecem la 1.000-1.200 de sortimente.

    Reporter: Cât de mare este investiţia într-o astfel de afacere?

    Marian Timofti: Investiţia într-o asemenea vinotecă este foarte mare şi dacă nu ai o afacere cu care s-o susţii rămâne pasiune şi, sigur, în prezent, în România, este garantată falimentului.

    Reporter: Ce fel de cienţi au vinotecile?

    Marian Timofti: De obicei, clienţii noş-tri sunt cei care-şi permit un vin de calitate. Nu sunt foarte mulţi, dar sunt din cei care atunci când văd un vin bun ştiu că nu-l vor mai găsi mai târziu, pentru că toate seriile sunt limitate şi atunci îşi cumpără o cantitate necesară pentru o perioadă mai lungă de timp. Acest lucru înseamnă că, achiziţionând un "Brunello de Montalcino", nu-şi iau o sticlă sau o cutie, îşi iau 3-4 cutii, ceea ce înseamnă 3.000-4.000 de lei sau poate mai mult.

    Noi am introdus şi un concept nou - acela de vin vrac, dar nu folosim acelaşi sistem de la alte magazine. Vinoteca noastră este singura din ţară care are o cramă proprie. Este o cramă refrigerată, cu o capacitate de şase tone, iar servirea se face prin cădere, direct din butoiul de inox. Am selectat câteva vinuri albe şi roşii de cea mai bună calitate, doar vinuri care au fost premiate, pe care le servim vrac.

    Reporter: Ce preţuri practicaţi?

    Marian Timofti: Chiar astăzi m-a întrebat cineva de un anume vin care la noi se găseşte la 79 de lei şi pe care persoana respectivă l-a cumpărat dintr-un supermarket la 100 de lei. Asta înseamnă că noi practicăm preţurile mai corecte, deoarece considerăm că adaosul comercial nu trebuie să depăşească bunul-simţ. Cel mai mic preţ este 19 lei şi poate ajunge la 2.400 de lei, pentru vinuri garantate, de colecţie, care trebuie redopuite la fiecare 10-15-20 ani.

    Reporter: Cum redopuiţi aceste sticle?

    Marian Timofti: Pentru anul viitor deja am primit informaţia de la producători că anumite sticle, dacă le mai avem, trebuie să meargă înapoi în fabrică, pentru redopuire. Dacă le-am vândut trebuie să vorbim cu clienţii care cumpără vinurile de vinotecă pentru învechire (avem o bază de date cu aceşti clienţi), se iau în ziua programată, merg în străinătate, pentru că sunt vinuri din afară, se redopuiesc şi aşa îşi prelungesc garanţia.

    Reporter: Aţi deschis această vinotecă din pasiune sau ca pe o afacere?

    Marian Timofti: O fac din pasiune, dar încerc s-o fac cât mai rentabil. Avem aici posibilitatea unor 30 de locuri şi cam de două ori pe săptămână organizăm degustări cu producători noi sau cu vinuri noi, cu producători şi vinuri din străinătate. În general, în vinoteca noastră se fac degustări cu vinuri care nu au intrat încă în România. În calitatea de somelier pe care am avut-o în Italia, am vorbit cu foarte mulţi producători, iar ei îmi expediază o cantitate de vinuri pentru degustări. În acest fel, se şi promovează. Nu se ştie dacă vinul va fi importat de vrenul dintre distribuitrorii sau restaurantele prezente la degustare. Oricum, aceasta este "en primeur" la noi în ţară, dar poate fi şi unică, dacă nu vor fi importate. Până acum am oferit 18 degustări din Spania şi peste 20 din Italia, cu vinuri pentru prima oară în România. Chiar vinurile lui Jarno Trulli, campionul mondial de Formula unu, au fost aici, la noi.

    Îmi place să promovez vinurile româneşti străinilor. Eu stau în vinotecă de la prânz până la miezul nopţii, chiar dacă închidem la ora 20.00, pentru că, dacă am un grup care vrea să înţeleagă ceva despre anumite vinuri, rămânem şi discutăm. În prezent, nu avem o cultură a vinului, nu ştim să apreciem un vin. Acesta este şi motivul pentru care eu, ca somelier, stau permanent aici în magazin, încercând să satisfac întrebările oricărui client. Am o satisfacţie enormă când vin clienţii şi îmi spun ce doresc să mănânce la cină, întrebându-mă ce fel de vin ar trebui să cumpere. Încet, încet, însă, piaţa de vinuri din Româ-nia începe să se dezvolte, cunoscătorii încep să se înmulţească, oamenii care iubesc vinul de calitate, la fel şi asta ne dă încredere. Şi pe plan extern, am observat că suntem reticenţi la participarea în cadrul concursurilor internaţionale. Trebuie să participăm cu vinurile noastre în afară, indiferent de cheltuiala presupusă sau aprecierea care va fi făcută, pentru că, astfel, vom afla părerea juraţilor străini despre vinurile autohtone.

    Reporter: Câte vinoteci avem pe piaţă?

    Marian Timofti: În Bucureşti sunt trei mari magazine - "Vinexpert", "Comtesse du Barry şi "Arte&Vino". Cei de la "Vinexpert" au mai deschis un magazin şi mai urmează să mai des-chidă unul, în Capitală.

    Reporter: În final, împărtăşiţi-ne puţin din experienţa pe care aţi avut-o de curând, când aţi fost nominalizat ca şi "Cavaler al vinului"

    Marian Timofti: A fost o onoare pentru mine să fiu nominalizat printre cavalerii vinului din România, scau-nul de la Bucureşti. Primii doi cava-leri, care au fost nominalizaţi în urmă cu doi ani, sunt Sergiu Nedelea şi Cătălin Păduraru. Ei au hotărât să înfiinţeze scaunul de la Bucureşti şi am fost măgulit să mă anunţe că am fost nominalizat. I-am întrebat şi de ce şi mi-au spus că pentru activitatea mea, prin care doresc să promovez vinul românesc şi vinul, în general.

    Reporter: Mulţumesc!

    Festivalul Viei şi Vinului "Bachus 2010" - ajuns la a XVIII-a ediţie

    Trofeul Someleriei "Cramele Halewood" - organizat în luna cadourilor

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    danescu.ro
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    16 Aug. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9754
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
    Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
    hipo.ro
    hipo.ro
    energyexpo.ro
    roenergy.eu
    rommedica.ro
    prow.ro
    aiiro.ro
    oaer.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb