ZIARUL BURSA

23 iulie 2008
Ediţia din 19.12.2024
Tunuri de final de mandat la CFR

Tunuri de final de mandat la CFR

Darius PorumboiuPolitică / 23 iulie 2008

Terenuri şi hoteluri de zeci de milioane de euro din Capitală şi din ţară sunt în pericol de a fi subevaluate şi preluate sume modice de la societăţile de stat din subordinea Ministerului Transporturilor.

Bancherii s-au întâlnit cu BNR

A.A.Bănci-Asigurări / 23 iulie 2008

Consiliul de Administraţie al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) s-a întâlnit ieri cu conducerea BNR realizând un util schimb de opinii pe marginea noilor prevederi ale Regulamentului privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice, potrivit unui comunicat al ARB.

Dolarul - aproape de cursul minim istoric faţă de euro

Alina VasiescuInternaţional / 23 iulie 2008

Moneda americană s-a depreciat, ieri, pe pieţele externe, apropiindu-se de recordul minim al tuturor timpurilor faţă de euro, după ce "American Express" Co., cea mai mare companie de credit carduri din SUA, a anunţat că profitul său a scăzut întrucât mulţi dintre clienţi nu mai pot să-şi achite debitele.

PPF şi-a retras oferta pentru "Zentiva"

PPF şi-a retras oferta pentru "Zentiva"

A.V.Internaţional / 23 iulie 2008

"PPF Group" NV din Cehia şi-a retras, ieri, oferta lansată pentru preluarea "Zentiva" NV, cel mai mare producător ceh de medicamente, lăsând cale liberă în acest sens rivalului "Sanofi-Aventis", cel mai mare producător de medicamente din Franţa.

Lumea ideală şi monarhia constituţională

Cornel CodiţăEditorial / 23 iulie 2008

Cornel Codiţă

Puţine teme politice au fost mai aprins şi mai denaturat tratate în România post-decembristă, decît cea a rolului pe care monarhia l-ar putea avea în reconstrucţia instituţională şi socială a României, ca stat european.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Suntem pe locul 13 în topul pieţelor industrial - logistice

Suntem pe locul 13 în topul pieţelor industrial - logistice

Alina Toma VerehaCompanii / 23 iulie 2008 /

Trei dintre primele cinci pieţe ale Europei care oferă cele mai bune locaţii pentru spaţiile industriale şi logistice se află în Europa Centrală şi de Est, conform raportului European Distribution Report 2008, emis bienal de consultantul...

Puci la Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti

Puci la Camera de Comerţ şi Industrie Bucureşti

Corina FraştelniCompanii / 23 iulie 2008 /

Salariaţii şi membrii Colegiului de conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) au fost întâmpinaţi, ieri, dimineaţă, la poarta organizaţiei, de o firmă de bodyguarzi însoţiţi de oameni de pază ai CCIB, care au...

Drept la replică

dr. ec. Dinel STAICU, Preşedinte / Director GeneralPiaţa de Capital / 23 iulie 2008 /

Referitor articol "Chef oltenesc la preşedinţia lui Cătălin Chelu" publicat in ziarul Bursa nr. 140 din data de 21-07-2008

Reconfigurarea pieţei clujene a muncii

Ligia Popa, Cluj-NapocaCompanii / 23 iulie 2008 /

În 2008, firmele româneşti sunt într-o continuă căutare de angajaţi. Principalul ofertant de pe piaţa locurilor de muncă, Agenţia judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă nu mai este singurul ofertant de joburi din judeţ.

Vânzările Zentiva au scăzut cu 33% în primul trimestru

A.G.R.Companii / 23 iulie 2008 /

Zentiva NV, cel mai mare producător de medicamente din Cehia, a anunţat ,marţi, că se aşteaptă să obţină o creştere anuală de 32 de procente a vânzărilor realizate în primul semestru din 2008, până la 8,9 miliarde de coroane (616 milioane...

LG Electronics România raportează creşteri cu peste 60%

N.I.Companii / 23 iulie 2008

LG Electronics România raportează creşteri cu peste 60% faţă de perioada similară a anului trecut, nivelul creşterii fiind cu 20% peste estimările de creştere globală pe toate diviziile, se arată într-un comunicat de presă al companiei, transmis...

Bursele europene - din nou în declin

Alina VasiescuInternaţional / 23 iulie 2008

Acţiunile societăţilor listate la bursele din Europa au urmat un curs descendent ieri, pentru prima oară în ultimele cinci zile, după ce "Vodafone Group" Plc şi "Apple" Inc. şi-au modificat în sens negativ estimările privind...

"GDF Suez" a debutat la Bursa din Paris

"GDF Suez" a debutat la Bursa din Paris

Alina VasiescuInternaţional / 23 iulie 2008

"GDF Suez" SA, compania care a luat fiinţă prin fuziunea dintre "Suez" SA şi "Gaz de France" SA, şi-a lansat acţiunile ieri, la Bursa din Paris, la aproape doi ani şi jumătate după ce Guvernul francez a propus combinarea...

"Ericsson" şi-a redus profitul cu 70%

Alina VasiescuInternaţional / 23 iulie 2008

"Ericsson" AB, cel mai mare producător mondial de reţele de telefonie fără fir, şi-a redus cu 70% profitul în trimestrul al doilea din 2008, din cauza costurilor aferente reducerii personalului şi a cererii reduse pentru telefoanele...

Serbia privatizează "JAT Airways"

Alina VasiescuInternaţional / 23 iulie 2008

Serbia a decis să înstrăineze pachetul majoritar de la compania aeriană "JAT Airways", după ce a aprobat strategia în acest sens, anunţă reprezentanţii Executivului.

Noi licitaţii pe PCCB

A.T.Companii / 23 iulie 2008 /

Producătorul de stat "Complexul Energetic Turceni" a anunţat pentru joi, 24 iulie, două noi licitaţii pentru vânzarea de energie pe Piaţa Centralizată a Contractelor Bilaterale (PCCB), administrată de OPCOM.

Brokerii vor finanţarea CNVM de la buget

Brokerii vor finanţarea CNVM de la buget

Adina ArdeleanuPiaţa de Capital / 23 iulie 2008 /

Asociaţia Brokerilor susţine necesitatea trecerii de urgenţă a CNVM de la actualul sistem de autofinanţare, în baza unor reguli proprii, la statutul de instituţie publică, cu finanţare de la bugetul statului, pe baza unui proiect de venituri şi...

Bucharest Mayor Asks PM For Heating Money

F.A.English Section / 23 iulie 2008

Bucharest heating company RADET yesterday informed Bucharest Mayor Sorin Oprescu of the company"s financial status with a particular emphasis on the pile of debts that the utility provider had accumulated since 1995. The sum is a whopping 750...

MOL Build Power Plants In Central Europe

F.A.English Section / 23 iulie 2008

Czech-based energy group CEZ and Hungarian-based oil company MOL have set up a joint venture to build power plants in Central Europe. With a start-up capital of 8.3 million EUR (13.15 million USD), the joint venture will look at opportunities in...

Bankers Meet National Bankv

F.A.English Section / 23 iulie 2008

The Board of the Romanian Banking Association (ARB) met with counterparts from the National Bank of Romania (BNR) yesterday for an exchange of opinions regarding the new regulations on mitigating the risks related to loans granted to individuals,...

Serbia To Privatize JAT Airways

F.A.English Section / 23 iulie 2008

Serbia has decided to sell the majority stake in JAT Airways following the endorsement of the privatization strategy, governmental representatives announced. "The Government has determined that all conditions for the privatization of the...

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo