La Palatul Victoria, astăzi, a avut loc o întrevedere a premierului Emil Boc cu Vicepreşedintele Comisiei Europene, Comisarul European pentru Concurenţă Joaquin Almunia, în cadrul căreia s-au discutat aspecte legate de piaţa unică europeană integrată, dar şi subiecte referitoare la situaţia unor companii româneşti din perspectiva raporturilor ţării noastre cu Comisia Europeană (CE), potrivit unui comunicat de presă.
Şeful Executivului de la Bucureşti a exprimat interesul României faţă de adoptarea iniţiativelor prevăzute în Actul Piaţei Unice până la finele anului viitor, când se împlinesc două decenii de la crearea acesteia.
Au mai fost abordate teme precum situaţia companiei Oltchim, măsurile de sprijin notificate Comisiei Europene cu privire la exploatările miniere din Valea Jiului, contractele încheiate de Hidroelectrica şi Schema de ajutor de stat privind dezvoltarea infrastructurii de transport aerian în România.
Din delegaţia română au mai făcut parte Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Alexandru Nazare, secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, şi Bogdan Alexandru Drăgoi, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice, iar din partea delegaţiei conduse de Joaquin Almunia au mai participat la întâlnire Guillaume Loriot, şef adjunct de cabinet al Comisarului European, şi Niculae Idu, şeful reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.