ALERT / ESTE VIZATĂ ŞI IMPLEMENTAREA FONDURILOR EUROPENE Primim de la UE 1,53 miliarde euro pentru creşterea competitivităţii economiei

V.B.
Fonduri Europene #Fonduri Europene / 22 decembrie 2014

Actualizare 15:14 Teodorovici: "Avem trei programe operaţionale aprobate în 2014 - o adevărată performanţă"

Ţara noastră a înregistrat "o adevărată performanţă", având, în acest an, trei programe operaţionale (PO) aprobate de Comisia Europeană (CE), susţine ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, într-un comunicat trimis astăzi redacţiei.

Primul PO aprobat în 2014 pentru România a fost Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, urmat acum de PO Competitivitate şi PO Asistenţă Tehnică.

Eugen Teodorovici a afirmat: "Aprobarea acestor două programe, într-un timp scurt, confirmă calitatea documentelor de programare ale României. Programul Operaţional Competitivitate a fost aprobat mai repede decât anticipau chiar reprezentanţii Comisiei, care aveau programată adoptarea acestui program în 2015. Avem trei programe aprobate în acest an, ceea ce reprezintă o adevărată performanţă. A fost o provocare, atât în faţa Comisiei Europene, cât şi în faţa scepticilor - a celor care nu au crezut că vom avea rezultate extrem de bune şi pe acest segment".

PO Competitivitate 2014-2020 (care are o alocare financiară de 1,329 miliarde euro) va finanţa proiecte ce vor susţine creşterea competitivităţii economiei României, în special prin sprijinirea cercetării, dezvoltării şi inovării, respectiv prin acordarea de finanţări destinate susţinerii infrastructurii pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţii.

Astfel, vor fi finanţate:

- creşterea capacităţii de cercetare, dezvoltare şi inovare în domeniile de specializare inteligentă şi în sănătate;

- creşterea participării româneşti în cercetarea la nivelul UE;

- creşterea investiţiilor private în cercetare, dezvoltare şi inovare;

- creşterea transferului de cunoştinţe, tehnologie şi personal cu competenţe de cercetare, dezvoltare şi inovare între mediul public de cercetare şi cel privat;

- extinderea şi dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii în bandă largă de mare viteză;

- creşterea contribuţiei sectorului tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor pentru competitivitatea economică;

- creşterea utilizării sistemelor de e-guvernare;

- creşterea gradului de utilizare a Internetului.

PO Asistenţă Tehnică 2014-2020 (212,76 milioane euro) va asigura "asistenţă orizontală pentru a răspunde nevoilor tuturor structurilor cu atribuţii de coordonare, gestionare şi control pentru fondurile europene structural şi de investiţii din România, precum şi actorilor implicaţi în implementarea proiectelor finanţate din aceste fonduri", informează MFE.

Programul va finanţa "activităţi de informare şi conştientizare a diferitelor categorii de public, pentru a asigura înţelegerea în ansamblu a intervenţiilor din instrumentele structurale şi pentru dezvoltarea culturii parteneriale la nivelul sistemului de implementare", se mai arată în comunicat.

Documentele adoptate de CE sunt publicate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene (MFE):

- Versiunea actualizată a Programului Operaţional Competitivitate 2014 - 2020;

- Versiunea actualizată a Programului Operaţional Asistenţă Tehnică 2014 - 2020.

Pentru acordarea de finanţări din fondurile alocate ţării noastre în PO Competitivitate 2014 - 2020, au fost supuse consultării publice 5 ghiduri aferente Axei Prioritare 1 - "Cercetare, dezvoltare tehnologică şi inovare (CDI) în sprijinul competitivităţii economice şi dezvoltării afacerilor a programului". Acestea sunt:

- Ghidul solicitantului - Clustere de inovare (Acţiunea 1.1.1 - Mari infrastructuri de CD), aflat în consultare publică în perioada 30 octombrie - 20 noiembrie 2014;

- Ghidul solicitantului - Întreprinderi nou înfiinţate inovatoare (Acţiunea 1.2.1 - Stimularea cererii întreprinderilor pentru inovare prin proiecte CDI), aflat în consultare publică în perioada 30 octombrie - 15 noiembrie 2014;

- Ghidul solicitantului - Investiţii pentru departamentele CD ale întreprinderilor (Acţiunea 1.1.1 - Mari infrastructuri de CD), aflat în consultare publică în perioada 24 octombrie - 14 noiembrie 2014;

- Ghidul solicitantului - Proiecte CDI pentru spin-off-uri şi start-upuri inovatoare (Acţiunea 1.2.1 - Stimularea cererii întreprinderilor pentru inovare prin proiecte CDI), aflat în consultare publică în perioada 24 octombrie - 14 noiembrie 2014;

- Ghidul solicitantului - Pentru atragerea de personal cu competenţe avansate din străinătate (Acţiunea 1.1.4 - Atragerea de personal cu competenţe avansate din străinătate), aflat în consultare publică în perioada 24 octombrie - 24 noiembrie 2014.

---

Ţara noastră primeşte 1,53 miliarde euro pentru creşterea competitivităţii economiei şi pentru implementarea eficientă a fondurilor europene, după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, Comisia Europeană (CE) a adoptat primele două programe operaţionale 2014-2020 pentru România, axate pe sporirea competitivităţii şi asistenţa tehnică în implementarea fondurilor europene.

Cele două programe reprezintă o investiţie totală de 1,53 miliarde de euro în economia reală a ţării noastre, potrivit unui comunicat al CE trimis astăzi redacţiei.

Programul Operaţional (PO) Asistenţă Tehnică, în valoare de 251 milioane euro, a fost adoptat joi, pentru întărirea capacităţii administrative a României de a coordona, desfăşura şi supraveghea Fondurile Europene Structurale şi de Investiţie.

Programul Operaţional va sprijini atât administraţia implicată în managementul fondurilor europene, cât şi beneficiarii acestora, prin consolidarea capacităţii acestora de a pregăti şi de a implementa proiectem, se mai arată în comunicat.

De asemenea, Programul Operaţional pentru Competitivitate, adoptat vineri, constituie o investiţie de 1,58 miliarde euro pentru creşterea competitivităţii economiei. O primă prioritate a programului o reprezintă investiţiile în cercetare şi dezvoltare (952,6 milioane euro), gândite să răspundă nevoilor mediului de afaceri şi să întărească legăturile dintre acesta şi institutele de cercetare.

În egală măsură, PO se concentrează pe creşterea calităţii şi a utilizării serviciilor publice electronice (630,2 milioane de euro). Vor fi susţinute folosirea tehnologiilor informatice şi de comunicare în educaţie, cultură şi sănătate. Programul va sprijini dezvoltarea infrastructurii broadband în întreaga ţară, creând legături esenţiale între mediul rural şi mediul urban, mai transmite Comisia Europeană.

Corina Creţu, comisarul european pentru politici regionale, a declarat: "Adoptarea rapidă a acestor programe este un semnal puternic de sprijin pe care Comisia îl transmite României. Programul de Asistenţă Tehnică vine în sprijinul eforturilor administraţiei de a creşte rata de absorbţie a fondurilor europene, iar Programul pentru Competitivitate îşi propune să stimuleze inovaţia care răspunde nevoilor reale ale economiei. Fac un apel către Guvernul României pentru a începe implementarea în perioada 2014-2020 cu proiecte concentrate pe calitate şi pe obţinerea celor mai bune rezultate pentru economia ţării".

Ambele programe vor fi coordonate de Ministerul Fondurilor Europene. Pentru programul Asistenţa Tehnică, contribuţia europeană este de 212 milioane de euro, iar contribuţia românească - de 38 milioane euro. Programul Competitivitate are valoarea totală de 1,58 miliarde de euro, din care 1,32 miliarde euro reprezintă contribuţia europeană, conchide comunicatul CE.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb