BILLA România va deschide azi prima filială din oraşul Braşov. Magazinul din Braşov are o suprafaţă de vânzare de 500 de metri pătraţi şi va pune la dispoziţia clienţilor săi peste 5000 de articole, informează un comunicat remis redacţiei.
"Braşovul era de mai multă vreme pe harta BILLA România şi suntem fericiţi că am reuşit să ne extindem reţeaua şi în acest oraş. Suntem convinşi că produsele proaspete şi de calitate şi preţurile accesibile îi vor convinge pe braşoveni şi că BILLA se va transforma într-o destinaţie permanentă de cumpărături", a declarat Sabin Fane, director de marketing al BILLA România.