Cannabis - drog în drum spre farmacie

R.G. şi A.P.
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 31 iulie 2018

Ilustraţie de MAKE

Ilustraţie de MAKE

Consumul de marijuana este legal în mai multe ţări, fie în scopuri medicale, fie recreative. Dezbaterea pe acea­s­tă temă este una extrem de largă şi totodată sensibilă, mai ales că decizia unor state intră în contradicţie cu o rezoluţie ONU veche de 57 de ani.

De anul acesta Canada s-a alăturat acestui trend. Consumul pentru relaxare al marijuanei este tolerat în ţări precum Belgia sau Germania, în Iran doar cultivarea, iar în Elveţia - cultivarea în anumite cantităţi.

În SUA, 23 de state şi districtul Columbia au în prezent legi care legalizea­ză marijuana într-o formă sau alta, marea lor majoritate permiţând consumul în scopuri medicale. În Colorado, cannabisul este complet legal, iar în Alaska adulţii cu vârste de peste 21 de ani pot transporta, cumpăra sau deţine până la 28 de grame de marijuana şi şase plante. În Oregon a fost luată o măsură similară ce le permite adulţilor să deţină până la 28 de grame de cannabis în public şi 224 de grame acasă. Washington a legalizat consumul de marijuana în 2012. În Delaware există o lege care decriminează uzul privat de până la 28 de grame de marijuana, înlocuind pedepsele cu amenzi civile. Italia a legalizat consumul în 2014, când a fost legalizată şi posesia de marijuana pentru uz personal, producţia fiind însă pedepsită cu ani grei de închisoare.

Cannabisul este, de asemenea, legal pentru uz personal în Spania, oricine putând să-l cultive şi să-l fumeze, însă fără a avea intenţia de a vinde. Consumul de marijuana în scop religios şi medical în Jamaica este legal, la fel şi posesia cantităţilor reduse.

Olanda este preferată de turişti şi pentru că este legal consumul de cannabis, Amsterdam fiind una dintre des­tinaţiile preferate de turiştii consumatori. În Uruguay, s-a legalizat atât consumul, cât şi producerea, posesia şi vânzarea de marijuana. Sunt şi ţări în care consumul de marijuana în scop religios şi medical este acceptată.

Omul, producător de cannabinoide

Parlamentul Canadei a aprobat legalizarea consumului de marijuana în scop recreaţional la nivel naţional. "Legea Cannabis" a fost votată pe 19 iunie, ea reglementând modalitatea în care poate fi crescută, distribuită şi vândută marijuana. Astfel, Canada (unde există şi o sărbătoare numită Ziua Cannabisului) este prima ţară din G7 care legalizează folosirea în scop recreaţional a marijuanei. Aici posesia acesteia a devenit infracţiune în 1923, însă folosirea sa în scopuri medicale este legală din 2001. Începând cu luna septembrie, canadienii vor putea cumpăra marijuana din diverse magazine, dar şi online de la producători licenţiaţi. Persoanele peste 18 ani (în unele provincii peste 19) vor putea deţine 30 de grame de cannabis uscat.

Există studii medicale (realizate în SUA, Marea Britanie, Franţa, Canada şi în alte ţări) ce susţin însă o cu totul altă utilizare a acestei plante. Ne referim aici la cannabisul pus în slujba sănătăţii oamenilor.

O selecţie de informaţii din studii ştiinţifice, publicată de revista britanică "The Conversation", arată că majoritatea cercetătorilor se interesează de cannabinoide, compuşi specifici plantei res­pective. Până în prezent, numai doi asemenea compuşi au fost studiaţi temeinic - principiul activ cel mai important, THC (tetrahidrocannabinol) şi CBD (cannabidiol) - deşi planta conţine sute de elemente, ale căror efecte nu sunt bine cunoscute. THC acţionează asupra creierului, provocând senzaţia de euforie, dar şi asupra altor părţi ale corpului. La unele persoane dependente, în special la adolescenţi şi tineri, acest drog poate genera şi tulburări psihotice (varietatea skunk). Singurele cannabinoide aprobate de FDA (autoritatea americană în sănătate), pe care medicii le pot prescrie legal, sunt medicamentele sintetizate în laborator, care reproduc efectul THC. Acestea se recomandă pentru creşterea poftei de mâncare şi pentru prevenirea pierderilor musculare asociate anumitor tipuri de cancer şi SIDA. Cu privire la CBD, el nu generează sus-amintita senzaţie de euforie.

Deloc întâmplător, corpul nostru produce în mod natural aşa-numitele endocannabinoide, ai căror receptori din organismul uman sunt studiaţi de cercetători. Aceştia încearcă să găseas­că tratamente bazate pe substanţele res­pective, regăsite şi în cannabisul terapeutic, împotriva unor maladii ca durerea cronică rezultată în urma unor leziuni nervoase, epilepsia, greaţa şi vomismentele provocate de chimioterapie. Cercetările au pornit şi de la constatarea că unele persoane practică autotratamentul temporar, cu doze mici de cannabis, în cazul durerilor cronice.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Eu am luat de la Carrefour: covrigei frageziti cu vin roze si SEMINTE DE CANEPA.

    Revigoranti, asa scrie pe ei. 

    A fost ok. 

    Mai mult de atât nu mă tentează.

    O cola rece , poate. 

    1. ... a apărut berea din cânepa ! :-)

      Scrie că este fără alcool, dar probabil că este bună :-)

      PS: Acum câțiva ani am stat 5 zile la Amsterdam si apoi mi-a părut rău că nu am gustat măcar o prăjitură... specială :-( 

    Canada a ajuns sa își nege istoria înainte de '23.

    Țigara OMS nu a interzis -o.  

    Interesul bănesc să fie?

    Câți bani scot producători legali de pe 1 ha? O să fie niște firme ca la taxa verde la curent, plătim toți beneficiază de profit cine trebe? 

    "Ţara noastră - sub media europeană la consumul de cannabis". 

    Putintica rabdare, stimabililor....... 

    sa fie primit

    canabis pe toate drumurile 

    la noi se legalizeaza macul ca sa poti dormi bine cind politicienii fura din conturile tarii cum a fost udrea inaintasa lui basescu .,,bulescu..,mn

    Autorii articolului incurca borcanele!

    Sar de la Cannabis (sativa) la marihuana, un cuvant inventat! 

    Exista deja multa confuzie in populatie si nu era nevoie ca Bursa sa continue sa duca o campanie de dezinformare si manipulare a populatiei!  

    Trebuia explicat de la bun inceput ce e un si ce e alta! 

    Poporul nu stie ce e cannabis, marihuana, Cannabis sativa, Cannabis indica, canabidiol, tetrahidrocanabidiol, sistem endocanabinoid, terpenoizi, canepa, fibra din canepa etc etc!  

    Se cunoaste ca Declaratia de independenta a SUA a fost scrisa pe hartie din canepa?  

    Intrebati la tara ce e laptele boului si veti vedea cata minciuna se prolifereaza in folosul industriei farmaceutice interesata sa te vindece cu molecule de sinteza si nu cu metode naturiste aflate la indemana in regnul vegetal!!! 

    Ce facem cu patentul inregistrat de guvernul SUA privind efectul antioxidant si neuroprotector al cannabis-ului???  

    Cine pe cine minte?? 

    De ce pana in 1938 lumea nu auzise de marihuana iar medicii americani elibarau 3 milioane de retete pe an pe baza de produse din canepa=cannabis?? 

    Pentru ca se terminase cu prohibitia si era nevoie de un nou fals pericol public a fost manipulata populatia cu o noua sperietoare!? 

    Si n-au gasit decat banala canepa?? 

    Pe care au botezat-o de la Maria si Juan, nume des intalnite in Mexic? 

    Acum alcoolul nu mai e un pericol public? 

    Taranii nostri cultivau cateva plante de canepa fara sa fie arestati, faceau fibre si funii, semintele le mancau, aveau ulei de canepa care are acum recunoastere terapeutica, aveam ferme cultivatoaree de canepa pentru fibre, topitorii, industrie prelucratoare s-acum facem caz de cateva sute de consumatori de THC?  

    Cafeaua, tutunul, alcoolul dau dependenta si sunt pe toate strazile si nimeni nu se gandeste sa le interzica !!!  

    De ce in unele tari sunt tratati copii de epilepsie cu CDB? 

    De ce sunt tratati pacientii bolnavi de cancer cu CDB si THC? 

    De ce in azilele de batrani din Izrael se folosesc cateva picaturi de CDB pe zi cu rezultate uimitoare? 

    De ce da rezultate CDB -ul in tratarea Alzheimer si Parkinsson pe alte meridiane?

    Bolnavii din Romania n-au dreptul la alte tratamente de care medicii nu vor sa auda ca exista? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb