Crin Antonescu: "România trebuie să fie o voce mai puternică în cadrul Uniunii Europene"
S.B.Politică / 25 aprilie, 14:38
S.B.Politică / 25 aprilie, 14:38
S.B.Companii / 25 aprilie, 13:59
TikTok lansează un centru electoral special pentru alegerile din România, printr-o nouă campanie de educaţie media şi prin colaborarea continuă cu peste 20 de parteneri de fact-checking, potrivit news.ro.
R.S.Politică / 25 aprilie, 07:33
M.P.Miscellanea / 25 aprilie, 16:28
S.B.Internaţional / 24 aprilie
Premierul ungar Viktor Orban a afirmat joi că în ţara sa nu vor mai ajunge bani europeni în cazul în care Ucraina va deveni membră a Uniunii Europene, potrivit Agerpres.
S.B.Internaţional / 23 aprilie
Bulgaria a îndeplinit condiţia finală pentru aderarea la zona euro prin respectarea criteriului privind deficitul bugetar, potrivit news.ro.
M.P.Politică / 23 aprilie
Referitor la comunicatul Eurostat privind deficitul bugetar în 2024 al României, Ministerul Finanţelor face următoarele precizări, conform unui comunicat transmis redacţiei.:
S.B.Miscellanea / 22 aprilie
România are oportunitatea de a obţine anual 2 tone de metale rare numai prin reciclarea echipamentelor electrice şi electronice uzate, arată Asociaţia Environ într-un comunicat transmis cu ocazia Zilei Pământului.
A.B.Internaţional / 19 aprilie
Limba italiană s-a dovedit a fi un atu neaşteptat pentru premierul Giorgia Meloni în recentele sale discuţii cu preşedintele american Donald Trump şi cu senatorul JD Vance, potrivit Reuters, de la care transmitem cele ce urmează.
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 16 aprilie
A.B.Miscellanea / 15 aprilie
Ţara noastră va începe producţia de drone la Braşov
George MarinescuZiarul BURSA #Internaţional / 15 aprilie
George MarinescuZiarul BURSA #Politică / 14 aprilie
George Marinescu
A.V.
Andrei Iacomi
George Marinescu
Dan Nicolaie
Cornel Codiţă
![]() | 4.9774 |
![]() | 4.3833 |
![]() | 5.2813 |
![]() | 5.8304 |
![]() | 464.4611 |
convertor valutar
»=Dan Nicolaie
Andrei Iacomi