Ministerul Energiei anunţă un program destinat eficientizării energetice a industriei româneşti
S.B.Miscellanea / 12 aprilie
M.P.Miscellanea / 21 martie
Banca Europeană de Investiţii (BEI) a aprobat astăzi o serie de măsuri menite să stimuleze investiţiile în domeniul securităţii şi apărării, precum şi în materiile prime critice, anunţă oficialii Băncii, într-un comunicat.
M.P.Miscellanea / 12 martie
Asociaţia Inginerilor Energeticieni şi Electricieni (AIEE) a dat startul proiectului "Dispecer pentru o zi", parte din programul Cursuri şi formare profesională, conform unui comunicat transmis redacţiei.
M.P.Miscellanea / 5 martie
Energia regenerabilă înseamnă resurse minerale şi materiile critice, dar şi capacităţi de producţie a echipamentelor şi instalaţiilor de producere a energiei verzi, precizează AEI, într-un comunicat transmis redacţiei.
M.P.Internaţional / 26 februarie
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 februarie
Bursele europene au crescut ieri, investitorii fiind atenţi la raportările companiilor din regiune.
A.V. Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 ianuarie
Bursele europene au urmat un curs negativ ieri, în condiţiile în care start-up-ul chinez DeepSeek AI Assistant a depăşit rivalul ChatGPT, devenind cea descărcată aplicaţie gratuită disponibilă în App Store al Apple din Statele Unite.
A.F.Miscellanea / 13 ianuarie
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice a
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 decembrie 2024
A.D.Miscellanea / 12 decembrie 2024
Siguranţa reţelei energetice a Europei ar putea fi compromisă de un hacker şi panouri fotovoltaice defecte, subliniind vulnerabilităţile sistemului energetic european, relatează Agerpres.
A.B.Miscellanea / 10 decembrie 2024
R.S.Internaţional / 3 decembrie 2024
George MarinescuZiarul BURSA #Companii / 22 noiembrie 2024
Emilia Olescu, George MarinescuZiarul BURSA #Media-Advertising / 21 noiembrie 2024
George Marinescu
A.V.
Gheorghe Iorgoveanu
Călin Rechea
George Marinescu
A.I.
![]() | 4.9775 |
![]() | 4.3845 |
![]() | 5.2865 |
![]() | 5.8531 |
![]() | 462.1452 |
convertor valutar
»=