DERTOUR anunţă reduceri de până la 55% pentru vacanţele din 2025
A.B.Comunicate de presă / 22 noiembrie
Julia PandiZiarul BURSA #Internaţional / 15 aprilie 2021
A.P.Miscellanea / 17 decembrie 2020
Pandemia trimite pe plaje exotice după sărbătorile de iarnă mii de români care, în anii trecuţi, alegeau pârtiile de ski din Europa, potrivit unui comunicat de presă Dertour.
L.I.Internaţional / 24 mai 2019
ALINA VASIESCUZiarul BURSA #Internaţional / 25 iulie 2017
Autorităţile din Emiratele Arabe Unite fac o prioritate din siguranţa alimentelor, în condiţiile în care acest stat este unul dintre cele mai mari şi mai aglomerate centre de comerţ mondial cu produse alimentare.
Jose FierroInternaţional / 23 ianuarie 2017
Negocierile pentru pace între facţiunile rebele siriene şi reprezentanţi guvernamentali, sprijinite de Rusia, Turcia şi Iran, au început astăzi la Astana, în Kazahstan, relatează Associated Press.
Internaţional / 15 mai 2016
Turismul este în Turcia o industrie de peste 34 de miliarde de dolari şi care va creşte în continuare, mai ales datorită investiţiilor, a declarat Osman Ayik, preşedintele Federaţiei Hotelierilor din Turcia (TUROFED), potrivit Agerpres.
F. A.Internaţional / 24 august 2011
Cornelia AngelescuZiarul BURSA #Companii / 26 aprilie 2010 /
Dan Nicolaie
Călin Rechea
George Marinescu
George Marinescu
A.I.
A.V.
Euro | 4.9764 |
Dolar SUA | 4.7908 |
Franc elveţian | 5.3538 |
Liră sterlină | 5.9910 |
Gram de aur | 401.4137 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 20 decembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 19 decembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 18 decembrie
George Marinescu