Comerţ

3 mai 2007
Anul acesta, Selgros şi Real vor deschide magazine şi la Galaţi

Anul acesta, Selgros şi Real vor deschide magazine şi la Galaţi

Marilena DinuZiarul BURSA #Companii / 23 aprilie 2007 /

Selgros Cash & Carry România va deschide cel de-al 17-lea magazin la Galaţi, care a fost construit la ieşirea din Galaţi spre Brăila, lângă Universitatea "Danubius". Inaugurarea magazinului va avea loc pe 28 mai. Planul de expansiune prevede înfiinţarea unui număr de 20 de magazine Selgros Cash & Carry în România, fiecare însemnând o investiţie de cca. 15 milioane EURO. Într-un magazin Selgros lucrează peste 300 de angajaţi.

Conducerea Rewe România a aprobat deschiderea a 20 de unităţi în ţară

N.I.Ziarul BURSA #Companii / 23 aprilie 2007

Rewe Holding International, asociatul unic al companiei Rewe România SRL, a aprobat, la sfârşitul lui martie, deschiderea a 20 de puncte de lucru noi, în mai multe localităţi din ţară, potrivit informaţiilor publicate în Monitorul Oficial, citat de NewsIn. Rewe România îşi va extinde reţeaua de magazine în judeţele Alba, Bacău, Mehedinţi, Gorj, Harghita, Cluj (două unităţi), Hunedoara (trei unităţi), Sibiu, Braşov, Maramureş, Satu Mare (două unităţi), Covasna (două unităţi), Constanţa (două unităţi) şi Argeş.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
<< mai multe ştiri >>

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9771
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5636
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1699
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9026
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.5571

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo