Cuminţenia Guvernului, campanie eşuată de donaţii electorale

Avocatul moştenitorilor "Cuminţeniei Pământului" a declarat, recent, pentru o agenţie de ştiri că statul român va achita, pe 31 octombrie, 11 milioane euro proprietarilor operei, indiferent de suma strânsă prin subscripţie publică până atunci. La ce bun atunci tot hei-rup-ul mediatic cu "Brâncuşi e al meu"?

"Statul român s-a angajat şi contractul este deja semnat", spunea acesta, un picuţ cam târziu - subscripţia publică se încheie la finalul lunii septembrie - pentru cei care chiar îşi imaginau că pun umărul serios la achiziţia "Cuminţeniei", că fără ei nu se poate, etc. Ba se putea foarte bine, cele 6 milioane euro care urmau să fie strânse de la populaţie (restul erau oferiţi de Executiv) erau un mizilic pentru fondurile de care dispune Guvernul, iar sursele de acoperire a "găurii" de 6 milioane erau atât de variate încât nici nu mai merită să le trecem în revistă. De ce atunci risipa de populism şi PR imaginată de austerul Guvern Cioloş? Campania angajată pentru păstrarea operei artistului în ţară a implicat spoturi tv, radio, bannere printr-o sumedenie de publicaţii şi e greu de crezut că toate au fost pro-bono, precum ultimul spot lansat în online, cu Stalin şi armata roşie ce duceau "Cuminţenia" unde pitiseră şi Tezaurul. Ca să nu mai vorbim de logistica angajată pentru ultima găselniţă de impulsionare a donaţiilor, cheta prin SMS (prin acest sistem s-au strâns însă doar 40.000 euro). Până la urmă, dacă scădem sumele pompate pentru promovarea campaniei şi alte cheltuieli de logistică a subscripţiei publice din totalul de aproape 570.000 euro adunate până acum de la public, sunt destul de sceptic că rezultatul dă cu plus.

Autorităţile au putut însă poza în factor coagulant al interesului naţional, în administratori ai unor obiective generoase (investiţia în cultură, promovarea valorilor locale), o iniţiativă tocmai bună să acopere imaginea de funcţionari europeni docili, tocmai buni de implementat politica Bruxelles-ului în agenda guvernamentală tehnocrată. "Cuminţenia Guvernului", operă suprarealistă care exprimă îmbinarea fericită dintre finanţele bine chibzuite şi interesul naţional de vitrină, a fost adevăratul mobil al subscripţiei publice.

Iar electoratul care a intuit cumva că nu opera lui Brâncuşi era ţinta de fapt a stat cuminte în banca lui, poate învăţat minte după alte flotări populiste care au sfârşit prost, prin fraudă sau uzură morală, începând cu Fondul Libertatea, leul dat pentru Ateneu ori Dracula Park.

În final, Guvernul, încercând să se afişeze în integrator al energiilor şi valorilor naţionale, sfârşeşte prin a pune încă o cărămidă la structura dezinteresului naţional, un sport tot mai răspândit printre românii care au observat de ceva vreme că sunt utili doar în campaniile electorale şi în ziua votului, în restul timpului politicienii considerându-i cantitate neglijabilă şi victime colaterale.