DUPĂ ROMGAZ ŞI NUCLEARELECTRICA Statul cere bani şi de la Transgaz

A.I.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 12 noiembrie 2018

Statul cere bani şi de la Transgaz

Statul Român, prin Ministerul Economiei, a adăugat pe ordinea de zi a Convocatorului Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) Trans-gaz, ce va avea loc pe data de 3 decembrie, un punct privind distribuirea/redistribuirea sumelor înregis-trate în conturile "rezultat reportat" şi/sau "alte rezerve", se arată în notificarea remisă de transportatorul de gaze naturale Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Potrivit raportului pentru primul semestru al companiei, la data de 30 iunie 2018, Transgaz avea un "rezultat reportat" de 1,394 miliarde de lei, iar la "alte rezerve" figura suma de 1,265 miliarde de lei.

În convocatorul AGA al Trans-gaz nu se specifică suma cerută a fi distribuită.

În ultimele două zile, Statul Român, prin Ministerul Energiei a cerut de la Nuclearelectrica (SNN) şi Romgaz (SNG) dividende suplimentare în sumă de 238 milioane de lei, respectiv 501 milioane de lei.

Recent, reprezentanţii companiei au declarat pentru Ziarul BURSA că repartizarea unei cote de minimum 90% din profitul net realizat de Transgaz sub formă de dividende are un impact negativ asupra capacitatăţii companiei de a finanţa un amplu program de investiţii, care include proiectele strategice cuprinse în programul de dezvoltare pe zece ani al companiei aprobat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi alte investiţii/achiziţii cuprinse în strategia de dezvoltare a companiei.

Aceştia ne-au precizat că menţinerea cotei de repartizare de 90% din profitul net sub formă de dividende va determina creşterea gradului de îndatorare al companiei, care va fi obligată să se împrumute suplimentar.

În acest an, Transgaz a repartizat deja către acţionari sub formă de dividende suma de 534,29 milioane de lei, reprezentând circa 91,8% din profitul anului trecut, de 582,06 milioane de lei.

Iniţial, conducerea companiei înaintase acţionarilor propunerea de a dis-tribui suma de 296,94 milioane de lei către acţionari sub formă de dividende, motivând că o alocare de 90% din profit pune în pericol capacitatea companiei de a-şi derula investiţiile.

Data de înregistrare (cea care defineşte acţionarii asupra cărora se răsfrâng hotărârile luate în AGA) înaintată de conducerea Transgaz pentru a fi aprobată de acţionari în şedinţa din 3 decembrie este de 20 decembrie 2018.

La finalul primelor şase luni ale acestui an, transportatorul de gaze naturale a raportat un profit net de 279,6 milioane de lei, în scădere cu 30% faţă de primul semestru al anului trecut, când rezultatul a fost de 400,5 milioane de lei.

Cifra de afaceri a Transgaz la finalul primului semestru al anului 2018 a fost de 883,52 milioane de lei, mai mică decât cea de la finalul primului semestru al anului 2017, când compania a înregistrat o cifră de afaceri de 1,027 miliarde de lei.

Statul român, prin Ministerul Economiei, este acţionarul majoritar al emitentului, cu o deţinere de 58,51% din companie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Banii o sa ajunga Rapid in Bugetul STATULUI . sI ACOLO O SA L-i Se PIARDA URMA !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb