Efectul de bumerang

Obiecte sociale neidentificate, zvonurile, şi pandantul lor, "teoriile" conspiraţiei, fac parte din viaţa noastră cea de toate zilele. Chiar şi fără o pandemie contagioasă ca cea provocată de SARS CoV 2, zvonurile invadau pe nevăzute cotidianul şi ne ritmau viaţa. Şi, dincolo de întrebarea cum ajung zvonurile să fie prezentate ca adevăruri absolute când ar fi relativ simplu să se dovedească falsitatea lor, psihologii sociali care s-au oprit asupra lor constatau că acestea nu sunt promovate nu doar de cei mai naivi sau creduli, ci de aproape toţi oamenii. Este o consecinţă a socialităţii umane. Zvonurile şi "teoriile" conspiraţiei sunt un subiect care alimentează conversaţiile şi reprezentările oamenilor de la elitele cele mai educate şi sofisticate la oamenii străzii trecând prin cei ce se află la putere.

Zvonul este o parte neneglijabilă a vieţii noastre de zi cu zi şi, în consecinţă, cristalizează multe concepţii greşite. Şi nici oamenii de ştiinţă nu au cum scăpa din această capcană atunci când se apleacă asupra unor fenomene care sunt încă vagi. Aşa cum se întâmplă şi cu epidemia de Covid 19 despre care neştiindu-se prea mult - deşi cu fiecare zi ce trece cunoaşterea devine din ce în ce mai concretă - se pot spune multe lucruri care sunt apoi difuzate cu viteza zvonurilor. Ori, viteza de difuzare a unui zvon este exponenţială. Şi, aşa cum se întâmplă cu orice mesaj transmis, zvonul îşi schimbă dimensiunea pierzând detalii şi luând forme diferite. Aşa se face că pentru a completa informaţia receptorul reinterpretează zvonul şi îi adaugă elemente noi care sunt coerente cu universul său intelectual şi înlătură disonanţele cognitive. De aceea, de foarte multe ori nu mai există prea multe lucruri comune cu povestea iniţială. Zvonul se propagă de la gură la ureche şi deja la al treilea receptor nu mai rămâne decât maximum 70% din informaţia iniţială, pentru ca la al şaselea receptor să scadă deja la 30%. Este celebrul "efect de podea" (floor effect) care apare atunci când colectarea datelor are o limită inferioară dincolo de care măsurătoarea nu mai poate fi considerată fiabilă. Iar această limită inferioară este cunoscută sub denumirea de "podea". În cazul nostru, după al şaselea receptor zvonul a atins deja un nivel la care nu mai poate fi recognoscibil, dar el îşi continuă difuzarea transmiţând mai departe o informaţie alterată.

De aceea, investigarea metodică a zvonurilor şi "teoriilor" conspiraţiei presupune mai degrabă folosirea unor instrumente care aduc a investigaţie criminalistică şi nu analiză a caracteristicilor lor. Şi aptă pentru că zvonurile, precum viruşii, nu dispar niciodată, ci intră într-o fază de latenţă din care revin periodic, ba chiar ciclic. Un exemplu între multe altele este zvonul, popularizat prin literatură science fiction, mass media, cinema privind capturarea extratereştrilor la baza militară americană de la Roswell.

Zvonurile medicale nu sunt nici ele o excepţie. Un exemplu îl reprezintă zvonurile privind intoxicaţiile alimentare care circulă nu doar prin reţelele sociale ci şi prin canalele medicale care le acreditează, deşi nu există nicio dovadă despre acestea. Aşa s-a întâmplat şi în cazul covid în care structura zvonului a fost mereu aceeaşi, dar variantele sale au fost diferite în funcţie de ţară sau de caracteristicile publicului. Aşa a fost zvonul, difuzat prin diferite reţele sociale, privind tratamentul salvator - de la vitamina C din România la efectul miraculos al hidroxiclorochinei - pe care reaua intenţie a unora îl împiedică. Căci în "teoriile" conspiraţiei este întotdeauna un intermediar diabolic care blochează difuzarea adevărului. Este, ne-o explica Karl Popper, impactul unei viziuni simplist religioase asupra teoriei conspiraţionale a ignoranţei - cum un lucru este adevărat de la Dumnezeu, faptul că devine confuz sau nu mai este difuzat către "popor" nu poate fi decât efectul acţiunii diavolului. Care diavol este uşor de reprezentat ca reprezentant al unei minorităţi (evreu sau rom) sau al elitei pervertite. Acelaşi proces a avut loc şi în cazul mesajelor medicalizate - transmise de cineva care are autoritate, de exemplu de un medic de la un spital cunoscut - privind periculozitatea ascunsă publicului a virusului. O conspiraţie dezvăluită de un reprezentat al "poporului" ascuns în elită care dezvăluie conspiraţia împotriva mulţimii: nedistribuirea măştilor, a mânuşilor sau limitarea numărului de teste sunt prezentate ca parte a acestei conspiraţii care încercă să oculteze adevărul.

Dacă zvonul există din negura vremurilor, dezvoltarea mijloacelor de comunicare, care a cunoscut din secolul trecut o accelerare continuă, a oferit relee din ce în ce mai puternice pentru difuzarea "teoriilor" conspiraţiei. Asistăm astăzi la un adevărat efect de bumerang, căci mass-media, propagă zvonurile pe care apoi, fără succes, încearcă să le combată. Or, zvonurile sunt construite din acelaşi aluat şi după acelaşi tipar ca şi ştirile: ele sunt informaţii.

Mulţi cercetători au încercat să definească acest fenomen, dar sarcina lor s-a dovedit dificilă câtă vreme obiectul de cercetat este foarte greu de delimitat. În fond, unde se termină zvonul şi de unde începe informaţia? Şi, oare modul de propagare al uneia şi celeilalte nu sunt până la urmă similare?

De aceea ultimele cercetări încearcă să se elibereze de o definiţie unică şi globalizatoare a fenomenului, iar zvonul rămâne un obiect social neidentificat. Pentru antropologi, zvonul vorbeşte despre legendele urbane privite ca anecdote ale vieţii moderne povestite ca şi când ar fi adevărate, deşi sunt false sau îndoielnice. Politologii şi sociologii politicii sunt interesaţi de zvonurile politice şi de consecinţele politice ale acestora. Dar, oricare ar fi perspectiva asupra zvonului, ceea ce este comun este constatarea că acesta circulă în toate mediile sociale şi întreţine sociabilitatea dintre oameni.