Hödlmayr câştigă contractul cu Dacia

C.P.
Companii #Auto / 1 iunie 2010

Concernul austriac Hödlmayr International a semnat cu Dacia un contract de transport şi distribuţie a 56.000 de maşini ale producătorului deţinut de Renault către 7 ţări printre care Austria, Belgia, Luxemburg, Franţa (zona de Nord- Lille, Nancy), Serbia, Muntenegru, anunţă un comunicat remis redacţiei. De asememea, o parte dintre maşini vor ajunge în teritorii aflate sub suveranitate franceză (France d"outre-mer), prin intermediul porturilor Antwerp, Zeebrugge şi Amsterdam.

Grupul austriac are un birou local, Hoedlmayr-Lazar România, la Bascov, judeţul Argeş, un joint venture între Hödlmayr International şi International Lazar Company, care a luat naştere în 2002.

Reţeaua Hödlmayr, cu o experienţă de peste 50 de ani, dispune de centre logistice în 13 ţări şi transportă anual circa 750.000 de maşini, concernul realizând în 2009 venituri de 150 de milioane de euro.

Transport pe calea ferată

Din totalul de 56.000 de maşini, 27.000 vor fi transportate pe căile ferate, aceasta opţiune fiind aleasă pentru reducerea timpului de livrare dar şi a poluării.

"Potrivit ultimelor estimări, transportul feroviar de la Piteşti la Tongeren duce la o reducere cu 11.100 tone a emisiilor de CO2, echivalentul a 11,7 milioane de kilometri parcurşi prin intermediul transportului rutier", explică Johannes Hödlmayr, purtătorul de cuvânf al HIAG (HÖDLMAYR INTERNATIONAL AG).

Datorită faptului că mare parte a livrărilor se realizează prin transport feroviar în locul celui rutier, timpul de transport a fost redus semnificativ, în timp ce povara asupra mediului a fost redusă cu echivalentul a 100 de camioane săptămânal. În ceea ce priveşte timpul de transport, acesta este redus de la 11 la 7 zile.

În acest sens 3 trenuri vor face naveta între România şi HN Autotransport, subsidiara Hödlmayr localizată în oraşul belgian Tongeren, de unde maşinile vor pleca în camioane către dealerii din Belgia, Luxemburg şi Franţa.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb