Legea offshore, neprofitabilă pentru investitori

Adoptarea legii offshore, ce reglementează exploatarea gazelor din Marea Neagră, a nemulţumit companiile străine care doreau să investească în acest sector de activitate.

Dacă parlamentarii coaliţiei majoritare PSD-ALDE susţin că legea care a trecut de Legislativ, luni seară, este una care apără interesul economic naţional, reprezentanţii concesionarilor offshore susţin că articolele privind impozitarea venitului suplimentar obţinut din vânzarea gazelor naturale şi formula de calculare a acestui impozit nu le mai dă posibilitatea să investească.

Analizând dispoziţiile articolelor 19, 20 şi 29 din legea offshore, precum şi anexa 2 din acelaşi act normativ putem spune că investitorii au dreptate.

Conform art. 19 alineat 1, titularii de acorduri referitoare la perimetrele petroliere offshore, inclusiv filialele acestora şi/sau aparţinând aceluiaşi grup de interes economic, care des-făşoară efectiv atât activităţi de extracţie, cât şi activităţi de vânzare a gazelor naturale extrase din aceste perimetre, sunt obligaţi la calcularea, declararea şi plata impozitului asupra veniturilor suplimentare offshore.

În alineatul 2, se arată că la calcularea impozitului asupra acestor venituri se vor deduce investiţiile în segmentul upstream, iar la alineatul 3 se stipulează că limita maximă a deducerii inves-tiţiilor în segmentul upstream nu poate depăşi 60% din totalul veniturilor suplimentare.

Cine s-ar limita doar la citirea aces-tor texte, ar spune că modificarea legislativă este una corectă, profitabilă ambelor părţi: statului român, care concesionează companiilor perimetrele respective, pentru că va încasa redevenţa stabilită şi o cotă procentuală progresivă din impozitul pe veniturile suplimentare cuprinsă între 15 şi 50%, în funcţie de preţul vânzării gazelor şi a cantităţii vândute, şi companiile care vor scoate profituri bune din vânzarea gazelor naturale.

Numai că problema apare în articolele următoare, precum şi la formula de calcul a impozitului.

Conform art. 20, concesionarii nu pot vinde cui vor ei şi la un preţ convenabil toată cantitatea de gaz extrasă. Textul de lege instituie obligativitatea pentru companiile care vând gaze pe piaţa angro să contracteze pe pieţele centralizate, conform reglementărilor ANRE, o cotă de 50% din cantitatea de gaze naturale contractate cu livrare în anul respectiv, în calitate de vânzător.

Doar că tranzacţionarea de pe piaţă trebuie făcută tot conform art. 19 din legea offshore, care stipulează că la aplicarea impozitului asupra veniturilor suplimentare offshore se ţine seama de preţul de referinţă stabilit de ANRM pentru calculul redevenţelor. Conform aceluiaşi articol, tranzacţiile desfăşurate sub preţul de referinţă se impozitează la preţul de referinţă.

• Investiţiile iniţiale nu pot fi deduse din impozit

În privinţa formulei de calcul, în textul legii offfshore şi la Anexa 2 se arată că plata impozitului asupra veniturilor suplimentare se va face lunar, până la data de 25 ale lunii. La calcularea acestui impozit sunt luate în considerare volumele de gaze vândute din producţia internă din perimetrele offshore, precum şi valoarea investiţiilor în segmentul upstream realizate în luna în care s-a efectuat vânzarea fizică a gazelor naturale pentru care se aplică impozitul asupra veniturilor suplimentare.

Cu alte cuvinte, titularii acordurilor offshore, sunt obligaţi să plătească acest impozit lunar, din momentul vânzării gazelor naturale extrase, dar ei nu vor beneficia practic de deducerea de până la 60% a investiţiilor făcute în segmentul upstream, pentru că nu le fac în fiecare lună şi deoarece majoritatea acestor investiţii sunt făcute anterior începerii extragerii şi vânzării gazelor naturale.

Ce înseamnă investiţii în domeniul upstream? Practic, toate investiţiile legate de explorare, extragere şi dezvoltare în domeniul producţiei de ţiţei şi gaze naturale.

Aplicarea acestui impozit asupra veniturilor suplimentare se face în momentul vânzării - adică în segmentul downstream, după ce au fost făcute, cu mult înainte, toate investiţiile din segmentul upstream. Practic, nu ai cum să deduci din impozitul respectiv aceste investiţii upstream, pentru că nu le faci în acel moment, ci cu mult înainte. Eventual pot fi decontate nişte modernizări sau retehnologizări făcute pe parcurs, dar investiţiile iniţiale rămân neacoperite.

Partizanii legii offshore pot susţine că firmele care au concesionat perimetrele din Marea Neagră îşi vor recupera investiţiile iniţiale în timp, pentru că art. 29 din actul normativ prevede că durata iniţială a concesiunii poate fi până la 30 de ani, cu posibilitatea de prelungire până la 15 ani, prin hotărâre de guvern, la solicitarea titularului. Însă niciunul dintre aceştia nu ştiu la cât se ridică valoarea investiţiilor iniţiale în segmentul upstream şi nici nu au de unde să cunoas-că preţul la care va fi vândut gazul natural în următorii 30 de ani, dacă nu chiar 45 de ani.

• Multe obligaţii, drepturi puţine pentru companii

Pe lângă cheltuielile din upstream, titularii contractelor de concesiune, conform art. 4, art. 6, art. 12 şi art. 13 din legea offshore, mai trebuie să aloce fonduri şi pentru alte cheltuieli legate de documentaţii, studii de impact, obţinere de avize de la Agenţia Naţională a Resurselor Minerale (ANRM), de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, de la Administraţia Naţională a Apelor Române, de la diferite autorităţi locale sau judeţene, pentru modificarea planurilor de urbanism zonal, urbanistic de detaliu şi urbanistic general în cazul efectuării unor lucrări care afectează aceste documente, precum şi pentru plata unor compensaţii şi despăgubiri aferente dreptului de trecere stipulat de actul normativ. Mai mult, conform art. 18, companiile trebuie să plătească şi cotele procentuale de redevenţă stabilite de ANRM.

Toate aceste cheltuieli, adăugate la investiţiile iniţiale din sectorul upstream, ridică la o valoare considerabilă efortul financiar pe care companiile din domeniu trebuie să îl facă până la momentul vânzării gazelor naturale. Moment în care nu vor putea deduce aceste investiţii din impozitul progresiv pe venitul suplimentar, deoarece nu au fost făcute în luna în care se achită impozitul.

Ar mai fi de menţionat că aceste prevederi legislative nu sunt definitive, deoarece în art. 30 al legii offshore se spune că modificarea legislaţiei Uniunii Europene în acest domeniu şi reglementările europene cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne.

În privinţa obligaţiilor, la art. 22 legea prevede că în condiţii echivalente tehnic şi de preţ, titularii sunt obligaţi să achiziţioneze bunuri şi servicii de la operatori economici din România şi din spaţiul UE, în condiţiile art. 223 din legea 92/2016 privind achiziţiile sectoriale.

Nerespectarea articolului 22 se sancţionează cu o amendă în cuantum de 10% din valoarea contractului încheiat cu un operator din afara României şi din afara spaţiului UE.

La art. 23 se stipulează că minimum 25% din numărul mediu anual de angajaţi ai acestor companii trebuie să fie cetăţeni români cu rezidenţă fiscală în România.

Încălcarea art. 23 este sancţionată cu amendă în cuantumul unui salariu minim brut garantat în plată înmulţit cu numărul angajaţilor pentru care nu a fost îndeplinită prevederea legală.

După cum puteţi observa, legea offshore este un act normativ care instituie mai multe obligaţii decât drepturi pentru investitorii din acest domeniu. Bineînţeles că statul român, dacă se vor găsi investitori care să accepte aceste condiţii, va ieşi în profit. Însă nu ştim ce investitor va veni în perimetrele offshore, atât timp cât nu are garanţia că îşi poate recupera într-un termen rezonabil investiţia iniţială.