Lumi paralele!

Faliile existente în societatea autohtonă au fost adâncite de valul de discuţii lansat după condamnarea lui Dan Voiculescu. Albul uneia dintre părţi este negru curat pentru cealaltă şi invers. Privind opiniile exprimate la televizor, dar, luând şi pulsul străzii, în minte îţi vin câteva întrebări. Să fi înnebunit oamenii brusc? Interesele materiale să întunece în asemenea hal minţile? Să fie unii dintre cei care apar la TV atât de buni actori încât să mintă fără să le tremure măcar un singur muşchi pe faţă? Răspunsurile sunt greu de obţinut, însă două întâmplări, una personală, m-au făcut să mă gândesc că ambele părţi au propriul adevăr, fiecare trăind în cu totul altă lume, lume construită cu migală, în ani, graţie mediului în care evoluează.

Prima întâmplare! Albert Speer a fost arhitectul preferat al lui Adolf Hitler, a ocupat diverse posturi ministeriale în timpul celui de-al Treilea Reich, după război fiind judecat la Nurenberg unde a fost condamnat la 20 de ani de puşcărie. Încarcerat la Spandau, Speer a devenit un cititor fanatic, citind peste 500 de cărţi doar în primul an de detenţie. În 1953 deţinuţilor li s-a permis să citească zi de zi ziarele, aşa încât în 1966 când a fost eliberat, Speer îşi închipuia lumea conform prezentării făcute de presa la care avea acces şi pe care o citea până la ultima literă. Astfel, conform propriilor mărturisiri, drumul spre casă a fost un calvar, aşteptându-se ca la fiecare curbă să aibă loc un accident, să se petreacă un atac, o forţă ostilă să invadeze brusc ţara. Presa îi crease viziunea unei lumi catastrofale aflată pe buza prăpastiei.

A doua întâmplare! În urmă cu câţiva ani m-a vizitat un prieten, care era plecat din ţară de mai bine de un deceniu. Din cauze tehnice, dar şi de fus orar în toată această perioadă a avut acces la un singur canal autohton, mai exact la ştirile acestuia de la ora 17.00. În prima seară când, undeva după ora 22, am spus că mă duc să cumpăr ceva de la colţ, s-a uitat la mine ca la un nebun, privindu-mă ca pe un condamnat la moarte. Respectivele ştiri îi creaseră o imagine de coşmar, îşi închipuia că lucrurile au luat-o atât de rău razna încât la fiecare colţ de stradă se petrec minut de minut crime şi violuri. Am încercat să-i explic că lucrurile nu stau chiar aşa, dar mi-am dat seama că a rămas cu impresia creată în deceniul de înstrăinare atunci când mi-a cerut să-l însoţesc până la gară... pentru siguranţă.

Dacă seară de seară sintetizezi ziua într-o anumită lumină, atât cel din studiou cât şi privitorul cu telecomanda blocată, după o perioadă începi să crezi că eşti un luptător - martir, care se opune unui regim criminal care a instaurat dictatura. Înconjurat de aceiaşi oameni, care expun până la tocirea circumvoluţiunilor aceleaşi idei, îţi creezi o lume proprie, iar părerile din exterior nu mai contează. Adevărul aparţine doar "sectei tale". Pe cealaltă "parte a lunii" lumina e diferită, iar singura şansă pentru lumea ta o reprezintă un singur om, care vai, din noiembrie se retrage din scenă. Mulţi dintre conaţionalii noştri trăiesc în două lumi complet paralele, dar adevărata dramă o trăiesc aceeia care îşi duc viaţa în lumea prinsă între cele două lumi!