Macroeconomie

23 iulie 2019
MACRO NEWSLETTER -23 Iulie 2019

MACRO NEWSLETTER -23 Iulie 2019

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 23 iulie 2019

Preţurile producătorilor industriali din Estonia şi-au temperat creşterea anuală şi în iunie 2019, până la 0,5%, de la 1,1% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,1%, după o scădere de 0,4% în luna anterioară. Preţurile din industria prelucrătoare au crescut cu o rată anuală de 0,3%, după o scădere de 0,1% în luna precedentă, în condiţiile unei stagnări lunare, iar preţurile energiei au scăzut cu o rată anuală de 5,4%, după un avans de 6,9% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 1,4%.

(Sursa: Estonia Statistics)

Leapşa pe ouate - datoria Franţei a întrecut-o pe a Italiei

Leapşa pe ouate - datoria Franţei a întrecut-o pe a Italiei

MAKEZiarul BURSA #Macroeconomie / 22 iulie 2019

MAKE

Noua campioană a datoriilor din Zona Euro este Franţa şi deşi, la ordinul trilioanelor de euro (2,358), este egală cu Italia, totuşi sub constrîngerea Vestelor Galbene, a alocat 17 miliarde de euro ca să îmblînzească revolta care ameninţa să devină insurecţie şi astfel a ajuns să se îndatoreze, pînă în primul trimestru, puţin mai mult decît Italia, în­tre­cînd-o, la mustaţă, cu 359 de milioane de euro (citeşte alăturat "Franţa, cea mai îndatorată ţară din zona euro").

"Economia globală este la limita unei schimbări de paradigmă, iar importanţa aurului creşte"

Ray Dalio, co-fondator Bridgewater Associates:"Economia globală este la limita unei schimbări de paradigmă, iar importanţa aurului creşte"

MIHAI GONGOROIZiarul BURSA #Macroeconomie / 22 iulie 2019

Cotaţia aurului a urcat săptămâna trecută pe noi maxime multianuale 

Preţul aurului şi-a continuat tendinţa ascendentă demarată în luna mai, depăşind pentru puţin timp, la sfârşitul săptămâ­nii trecute, pragul de 1.450 de dolari/uncie, un maximum al ultimilor şase ani, evoluţie ce a survenit pe fondul înmulţurii aşteptărilor ca Federal Reserve (Fed) să reducă dobânzile şi al întăririi tensiunilor geopolitice, în special cele dintre Statele Unite şi Iran.

MACRO NEWSLETTER, 22 Iulie 2019

MACRO NEWSLETTER, 22 Iulie 2019

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 22 iulie 2019

Preţurile producătorilor industriali din Germania şi-au temperat creşterea anuală şi în iunie 2019, până la 1,2%, de la 1,9% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,4%, după o scădere de 0,1% în luna anterioară.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
MACRO NEWSLETTER-18 Iulie 2019

MACRO NEWSLETTER-18 Iulie 2019

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 18 iulie 2019

Vânzările retail din SUA şi-au accelerat creşterea anuală în iunie 2019, până la 3,4%, de la 2,9% în luna precedentă, pe fondul unei noi creşteri lunare de 0,4%. Vânzările de produse alimentare şi-au accelerat creşterea anuală până la 2,9%, de la...

Macro Newsletter - 17 Iulie 2019

Macro Newsletter - 17 Iulie 2019

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 17 iulie 2019

Indicele ZEW al încrederii investitorilor în economia Germaniei a scăzut pes-te aşteptări şi în iulie 2019, cu 3,4 puncte, până la -24,5 puncte, cel mai redus nivel din ultimele 10 luni, pe fondul unei scăderi peste aşteptări a indicelui...

Macro Newsletter - 16 iulie 2019

Macro Newsletter - 16 iulie 2019

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 16 iulie 2019

Producţia industrială din zona euro şi-a accelerat declinul anual în luna mai 2019, până la 0,5%, de la 0,4% în luna anterioară, pe fondul unei creşteri lunare de 0,9%, după o scădere de 0,4% în luna anterioară. Producţia industrială din UE a...

ANAF a colectat în iunie 23,1 miliarde de lei

ANAF a colectat în iunie 23,1 miliarde de lei

I.D. Macroeconomie / 15 iulie 2019

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunţat luni că a colectat în luna iunie venituri bugetare în sumă de 23,1 miliarde de lei şi s-a îndeplinit programul de colectare stabilit prin legile bugetare anuale, respectiv Legea bugetului...

A ajuns economia Statelor Unite în pragul recesiunii?

A ajuns economia Statelor Unite în pragul recesiunii?

CĂLIN RECHEAMacroeconomie / 15 iulie 2019

CĂLIN RECHEA

În lumea întoarsă cu susul în jos cunoscută sub numele de piaţă financiară, raportarea unor rezultate peste aşteptări referitoare la numărul angajaţilor şi rata şomajului din SUA a reprezentat o veste rea, care a condus la scăderea semnificativă...

MACRO NEWSLETTER-15 Iulie 2019

MACRO NEWSLETTER-15 Iulie 2019

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 15 iulie 2019

Preţurile de consum din Germania şi-au accelerat creşterea anuală în iunie 2019, până la 1,6%, de la 1,4% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,3%, după un avans de 0,2% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au accelerat...

Macro Newsletter - 12 iulie 2019

Macro Newsletter - 12 iulie 2019

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 12 iulie 2019

Producţia industrială din Marea Britanie a crescut sub aşteptări în luna mai 2019, cu o rată anuală de 1,4%, după o scădere de 2,95 în luna precedentă, iar creşterea anuală a fost de 0,9%, după un declin de 1,1% în luna anterioară.

România a semnat două acorduri de împrumut cu BIRD

România a semnat două acorduri de împrumut cu BIRD

D.D. Macroeconomie / 11 iulie 2019

România a semnat, ieri, cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) două acorduri de împrumut, unul în valoare de 50 de milioane de euro, pentru Proiectul privind Îmbunătăţirea rezilienţei şi a răspunsului la situaţii de...

MACRO NEWSLETTER 11 Iulie 2019

MACRO NEWSLETTER 11 Iulie 2019

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 11 iulie 2019

Producţia industrială din Olanda şi-a temperat declinul anual în luna mai 2019, până la 0,9%, de la 1,8% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,8%, după un declin de 1,1% în luna anterioară.

MACRO NEWSLETTER-10 Iulie 2019

MACRO NEWSLETTER-10 Iulie 2019

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 10 iulie 2019

Creditul de consum din SUA a crescut peste aşteptări în luna mai 2019, cu 17,09 miliarde de dolari, după un avans de 17,.46 miliarde în luna precedentă, iar creşterea anuală s-a temperat până la 5,2%, de la 5,3% în luna anterioară.

Politica fiscală vine să salveze Eurozona

Politica fiscală vine să salveze Eurozona

CHRISTOPHER DEMBIK Director strategie macro Saxo BankZiarul BURSA #Macroeconomie / 10 iulie 2019

Creşterea din Eurozonă ar putea fi subminată în trimestrele viitoare, iar o asemenea încetinire ar putea declanşa o nouă fază a politicii fiscale expansionis-te. Cu toate acestea, amploarea şi eficacitatea următoarei runde de stimulente rămân...

MACRO NEWSLETTER-9 Iulie 2019

MACRO NEWSLETTER-9 Iulie 2019

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 9 iulie 2019

Numărul locurilor de muncă din Statele Unite a crescut peste aşteptări în iunie 2019, cu 224 de mii, după o creştere cu 72 de mii în luna precedentă, conform datelor ajustate pentru sezonalitate de la nivelul companiilor. Cea mai mare creştere...

<< mai multe ştiri >>
Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9740
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5032
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3246
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8944
Gram de aur (XAU)Gram de aur365.2626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo